Archive | January, 2010

Cum iti scoti banii de work and travel

25 Jan

Asta e cea mai frecventa intrebare si cea mai dureroasa inainte de orice plecare.

Cat ma costa, de unde ii scot si cat de repede ii fac in State si.. cu cat mai raman dupa ce ma intorc.

Cat te costa?

aici depinde de preferintele tale si gasesti toate detaliile ->despre costuri si optiuni pe site

De unde faci rost de bani?

Din nou e o treaba cat se poate de individuala.

Depinde de situatia ta materiala, de cat de multe economii stii sa faci, de cat de mult te ajuta parintii sau daca vrei sa apelezi la banca.

Credit pentru work & travel prin banca; tine si asta de multi factori: rabadare, sume, cat de repede aplici

Treaba cu parintii ar fi cea mai indicata si aici intervine puterea de argumentare, cat de cuminte ai fost tu asa in general si cat de mult iti doresti sa pleci.

Cat de repede ii faci in State?

si aici vin si argumentele pentru parinti. Ii asiguri ca ii vei aduce inapoi. Normal ca nu ai nici o siguranta foarte sigura, cum s-ar zice, da asta nu depinde de program in sine.

Daca e sa luam programul, iti faci singur calcule si le prezinti frumos…

Nu trebuiesc studii avansate de contabilitate, ci doar regula ei de baza – cat bagi, atata si scoti. Ce este in plus, ei bine, e profitul tau, e munca ta, sunt banii tai.

Iti calculezi frumusel orele pe saptamana pentru care ai facut contract (de obicei sunt 35-40 de ore pe saptamana)

salarul mediu este undeva pe la 8-9 dolari pe ora, poate fi mai mult, sau mai putin, dar pui si bacsisul in cazul asta, care nu este unul stabil, asa ca luam o situatie calculabila.

salar: 8*40= 320$ pe saptamana ori 4=> 1280 dolari pe luna

de aici scadem chiria, care din nou este o variabila incerta, dar se invarte undeva la 250-300$ pe luna.

Traiul depinde din nou de fiecare, dar trebuie sa mentionez ca supermarketurile au o oferta mai mult decat larga si pe care ti-o permiti.

Poti avea norocul sa primesti o masa pe zi cel putin de la locul de munca si atunci te-ai scos.

Mi-e greu sa fac o socoteala cu cat … <- da click sa citesti mai departe

poate te intereseaza si asta:

interactiuni duminicale

24 Jan

2 puncte d vedere…

Duminica nu se intampla nimic iesit din comun. Parca totul se opreste in loc. Duminica ne permitem sa fim Dumnezeu. Fiecare Dumenezeul sau propriu care isi permite sa se odihneasca dupa ce 5 zile a creat, a lucrat si cel putin una a chefuit.

Duminca e…

pentru pijamale 

e pentru omlete…

e pentru intalniri cu prieteni… pentru o carte buna pe care o poti rasfoi

pentru cafele lungi si savurate…

pentru sorbitul ceaiului…

pentru plimbari de dragul naturii… pentru privitul pozelor

pentru filme 3d … pentru privit in tavan fara remuscari … pentru ignorat obligatii.

Duminicile sunt totusi diferite din punct de vedere al interactiunii cu virtualul. Tindem sa credem ca duminica e facuta pt lipsa de interactiune cu onlineul. Dar asta e pentru noi, cei care zi de zi ne cufundam in online si ne bucuram duminca de tot ce inseamna offline.

Cei ce nu muncesc in online, sau cei ce n-au acces la retele astea sociale in timpul saptamanii,( unde noi tragem cu ochiul, ne ajuta sa tragem chiulul de la activitatile mai importante) de abia asteapta sa se aseze duminicile in fata calculatorului sa abordeze lumea pe messenger, sa cerceteze profilele celorlalti, sa comenteze pozele, sa citeasca bloguri, sa fuga din link in link si sa se puna la curent cu ce se misca prin online.

Sunt perspective diferite, sunt nevoi diferite.

Sunt duminici diferite.

Tu cum iti petreci duminica?

poate te intereseaza si asta:

Sunday is special

24 Jan

Sunday is the perfect day for everything.

Nothing should happen on this day, nothing that we could find unusual, or that we wouldn’t want to happen.

The world stops somehow on Sunday.  It’s synonymous with relaxation…

Each and everyone of us can be God on this holy day. His own, personal God, who can rest after 5 days of (creating his own world,) working and at least one partying.

Sunday u can get up as late as u want. And you may start the day with a smile.  That happens without throwing away the alarmclock and hate the whole world because of its sound.

You turn your PC on, messenger connects, the list is kind of empty. You never see your list this empty.

After lunch your list is full. On no other day is your list so full of online people, with no busy statuses, with interesting  youtube links.

Even your inbox stops receiving emails. Spam messages also have their Sunday.

All this brings you to an inner peace.

There might be some activity on twitter or facebook, but not much. Some funny clips or good music is shared, liked.

The blogs also have their Sunday. They are not bothered. The blogger has his Sunday, and it means no work, no posting. Visitors don’t bother reading stuff.

It feels like the internet is full on Sunday, but at the same time it’s empty.

Each of us can more easily and wants to get up from their chair, have a coffee and a personal chat with friends. Or maybe take a walk if the weather is fine. Or maybe get back to bed and watch a movie. Or get busy preparing something good in the kitchen.

Taking a long bath, taking care of yourself.

Taking care of Sunday…

So…how is your Sunday?

poate te intereseaza si asta:

fun at job

22 Jan

Joburile sunt interesante, pentru ca faci altceva decat esti obisnuit sa faci pana atunci. Si sa fim seriosi, facem atatea scoli, tocmai pentru ca speram sa nu lucram in magazine, sau sa facem curat in hoteluri. Asa ca, sa zicem ca e o ocazie unica in viata. Vorba aia, macar o faci pe bani mai buni decat ai face-o in Romania si oricum, toti studentii w&t au statut special.

N-am fost niciodata tratate la fel ca si haitienele cu care lucram. Le admir si acum pe acele femei zdravene cu atat de multa putere de munca. Din pacate, doar atat puteau face: isi faceau treaba a naibii de bine, cu responsabilitate si rapid. Si nu se plangeau. Si oricum daca o faceau, nu intelegeam noi. Nu vorbeau engleza, decat cateva cuvinte – ceea ce facea sa se inteleaga foarte greu cu managerii si cu cei din jur, dar isi vedeau de treaba. Eram doar eu cu Natasha mea scumpa, care trebuiam sa ne intelegem cu ele, sa invatam de la ele. Si noroc ca erau cum erau, ca ne-au obligat si pe noi sa ne imprietenim.

Circumstantele neobisnuite din viata te obliga sa faci chestii pe care poate in altfel de situatii nu le-ai face. Odata intrat in work and travel cu siguranta te alegi cu o groaza de prieteni. Pentru ca aceia sunt oamenii cu care ai contact 3 luni, 3 luni in care iti lasi viata obisnuita departe, peste ocean. Ii ai doar pe ei pentru a te plange, pentru a te distra… Si normal ca se leaga prietenii. Altfel, ar putea fi doar niste oameni din toate colturile tarii cu care nu te-ai fi intalnit poate niciodata.

Si Natasha nu era rusoaica, e Alexandra, din Humulesti – da, de la Creanga de acasa – cu talente poeticeJ. Insa, fiind blonda, alba la piele si cu un accent moldonvenesc putea sa full any American – that she’s Natasha from Russia. :)

Recunosc ca a fost persoana de care m-am apropiat cel mai greu (eu care, n-am greturi cand vine vorba de a ma imprieteni), insa care si in zi de azi mi-e draga si de care mi-e dor si chiar ma bucur ca a fost alaturi de mine. Erai tu draga, tare tacuta si greu scoteam cuvinte de la tine. Oboseam, gandindu-ma ce te-ar putea interesa pentru a putea vorbi despre. Singuratatea insa, face minuni. Si la o adica, intre noi ne puteam intelege, puteam fi solidare. Nici nu stiu cum ne-am imprietenit. Erau si baietii de vina, Vlad- care stia sa spara gheata, Mihai care ne ajuta si prin camera, erau si diminetiile pe plaja de vina. Cafeaua si briosele de pe malul marii… erau orele cand ne simteam bine fara uniforme.

Dupa ce echipa de shoc s-a imprietenit si a facut front comun a urmat munca bine asezonata cu distratie. Am invatat ungherele hotelului unde puteam trage chiulul. Am invatat sa ne ajutam reciproc, sa ne acoperim unul pe celalalt, sa ne sharuim mancarea – ba da-mi tu fructele si-ti dau eu dulciurile, ba ia pt mine cartofi prajiti. Vlade, mai ti tu minte meniul nostrum preferat? Tilapia, my friend. Erau aceleasi meniuri in fiecare saptamana, se schimba doar ziua…

Si minunate au fost zilele in care am inceput sa lucrez si la bucatarie – si unde primeam mic dejun regesc, dupa preferinte, de la bucatarul shef Roberto. Cu cat mai multi prieteni ne faceam, cu atat mai multe beneficii aveam si romanii stiu sa se invarte.

Ah… si cum sa uit de portbagajele pline cu care ne intorceam acasa de la lucru. De unde? Pai din frigiderele celor de la penthouseuri! Daca nu aveam noroc de bacsisuri macar aveam noroc de apartamente cu bucatarii, as in cu frigidere. Si normal ca cei cazati isi cumparau de toate si in cateva zile nu consumau mai nimic si ramaneam cu o gramada de chestii. Romanu-I strangaret. Cate sticle de alcool, suc, dulciuri… Ah, si cate lotiuni de plaja, crème, geluri de dusuri ramaneau in bai. Oamenii isi lasau si haine, ochelari de soare noi nouti… Sa ma gandesc ce am mai gasit pe acolo si sa-mi amintiti ce uit: cercei de argint (gasiti de Vlad), ceva bratari de argint, lantzuri, inele…

How could this not be fun? Macar faceau zilele mai putin banale.

poate te intereseaza si asta:

SSN, al 2-lea job si bicicleta

21 Jan

Acte – orice student work&travel trebuie sa isi faca anumite acte odata ajuns acolo – printre care si dreptul de munca – social security numberul – pe care il ai pt toata viata si dupa care astepti. Nici asta nu e standard. De obicei astepti 2-3 sapt, poate o luna, sau poate mai mult. Am fost norocoasa si l-am primit relative repede ceea ce m-a ajutat la a-mi gasi al 2-lea job in Coastland Mall la Pizza Sbarro. Era un mall mare in oras, cu cele mai misto magazine, brandurile americii si era relativ aproape de hotelul meu, dar departe de unde stateam. Distantele in orasul acela erau destul de nasoale si bicicleta nu era de mare ajutor. Ne-am luat cu totii biciclete de la toys’r’us cu vreo 60$. Cei ce lucrau la Naples Grande faceau vreo 15 minute cu bicicleta de acasa pana la lucru, insa noi astia de la Edgewater faceam cate o ora pana la hotel. Era misto sa te trezesti inainte de 7 pentru a porni la 7 spre lucru, sa fi sigur ca ajungi sa te si schimbi si sa te punch in la timeclock. Era atat de placut insa sa te trezesti devreme.

Fiecare dimineata era insorita si era exact caldura potrivita. Pantaloni scurti, maieu si sus pe bicicleta fara sa transpiri si un traseu minunat pana la lucru, printre vile si pe gazonul verde crud ingrijit. Nu erau oameni pe strazi, putini pe care ii intalneai in fata unor magazine mai mici sau care faceau joggingul de dimineata si care te salutau: hey, how are you? Imi amintesc cat de mult imi placea acel traseu si cat de frumoase erau vilele alea… imi amintesc si cat de neplacut era scaunul bicicletei si ce febra musculara aveam dupa primele zile. Am mai zis ca norocul e cel mai important in State. Noroc ca 2 dintre romanasii nostrii si-au luat mashini la mana a 2-a, niste rable nasoaleeee, dar care ne-au salvat vara. Aman2 imi erau colegi la Edgewater. Asa ca n-a trebuit sa indur mult bicicleta pentru mersul si venitul de la lucru. Am pomenit si de macedonieni ceva. Asha am ajuns sa ma duc la lucru si cu Lexusul. 2 dintre fetele noastre s-au imprietenit bine cu baietii si le mai duceau la lucru si ma mai luau si pe mine. Norocul asta!

Am mai folosit bicicleta la mersul la celalt job sau cand mergeam prin orash. Si da, la sfarsitul verii majoritatea dintre noi a reusit sa-si duca inapoi bicicletele si sa ne primim aproape toti banii inapoi. Au americanii un return policy ft bun. Noroc ca nu sunt multi romani care sa profite de astaJ

poate te intereseaza si asta:

w&t job

17 Jan

Si ce joburi sunt la Work and travel? Ce job puteai lua dupa acel traning? Ce era mai bine platit? Ce era mai ushor?

Am primit minunatul job in housekeeping in Edgewater Beach Hotel. Am fost putini repartizati in acest hotel micut (vreo 6, sper sa nu uit pe nimeni) si doar 2 au prins post de busser. Eu una am fost fericita. Era un hotel mai micut, ceea ce inseamna ca managementul era mai aproape de tine, personal mai putin cu care te cunosteai mai ushor. Intotdeauna mi-au placut colectivele mai restranse. Si s-a dovedit a fi mult mai bine decat in hotelul mare – Naples Grande – mult prea mare pt a-I stii ce cei cu care lucrai – zeci de etaje, suprafata imensa, mult mai stricti suprageveghetorii – saraciile fete care au nimerit in housekeeping au tras mult mai tare decat noi. Singurele joburi dragutze de acolo erau cele de la piscine- pool attendant. Colega mea de camera a nimerit acolo –si s-a bronzat minunat si jobul era destul de putin solicitant.

Un singur sfat: stati departe de housekeeping. E greu ca naiba. Mai ales daca parintii te-au tinut ca o printesa si n-ai facut mai mult de a sterge praful si a curate cateva geamuri, fericitul meu caz. Am dat de dracu cand am vazut cat de mult munceau negresele alea – si nu doar asa la suprafata, ci ca lumea de tot. ni s-au repartizat ajutoare. Adica, vreo 2 saptamani eram ajutorul uneia dintre haousekeeperite care imi arata ce trebuie facut in fiecare camera – care de fapt era apartament cu cate o camera, 2 sau 3, o baie sau 2 plus living si bucatraii la fiecare. Ingrozitor de mari toate. Erau cate 9-10 pe zi, in 8 ore de munca. Cat eram 2 le faceam, dar singur e destul de greu. Paturi matrimoniale, care trebuiau schimbate in fiecare zi, bagate asternuturile sub saltele alea grele, schimbat plapuma imensaaa, schimbat mii de fete de perna… groaznic, nu terminai veci. Schimbat prosoape peste tot, puse intr-un anumit fel, cabine de dush de sticla transparenta pe care nu trebuia sa ramana picatura de apa. U get the picture. Aveam noroc de camera curate, unde ajungea sa schimbi prospae si patul, dar am nimerit si unele dezastre, gen familii cu copii cu toate minunile aruncate pe covor si prin toata casa, sau camera dupa petreceri… bacsis? Care bacsis? Aveau grija supraveghetoarele sa treaca prin toate camerele sa colectioneze bacsisul. Am primit de 2 ori bacsis, care a fost direct in mana de la clientii cu care ma imprieteneam.

poate te intereseaza si asta:

american training

15 Jan

Florida pe timpul verii inseamna sezon mort. Exceptie cred ca sunt doar Miami si Orlando. De aceea nu inteleg eu de ce se “vinde” in agentiile de work&travel ca si pachet special. Toti au ras de noi ca ne-am dus peste vara cu gandul de a face bani. Toti stiu ca e sezon mort, pentru ca iulie si august sunt cele mai calduroase luni si toti trag spre nord, sau in state cu o umiditate mai suportabila.

Noi am resimtit asta pe orele de lucru primite la hotel, unde in loc de 40 de ore pe saptamana, garantate prin contract, ajunsesem in august si septembrie sa avem saptamani cu cate 16 ore (2 zile de lucru sau chiar mai putin). Si a fost extreme de dificil sa ne gasim al 2-lea job. Din cate stiu eu, din vreo 38 cati eram, ne-am gasit al 2-la job maxim 10 oameni, si asta destul de greu, pt ca nu prea angaja lumea in sezon mort.

Revenind la job. Primele 3 zile au fost zile de training. S-au tinut la unul dintre cele 2 hoteluri la care urma sa lucram: Edgewater Beach Hotel.

Eu m-am indragostit de acel hotel de cand am pasit in el. Din lobby, ajungeai in restaurant si iesind pe terasa vedeai piscine si de la piscine paseai direct pe plaja, in larg marea din Golful Mexicului…

3 zile de training cu 2 tipe de la HR, care au tinut sa ne spele creierii cu viziunea hotelului, cuvintele cheie ale businessului – genuiness…asta mi-a ramas…J) am avut ocazia sa vad aceste cuvinte pe peretii de la sala de mese in fiecare zi pt urmatoarele 3 luni. In timpul trainingului am fost supusi la diferite teste, intrebari, joculete in urma carora ne-au repartizat pe departamente. Ni s-au luat masuri pt uniforme, poze pt legitimatii, contracte, ecusoane. Tot tacamul. Aveai impresia ca ai pasit in cine stie ce imperiu sic a de jobul tau depinde tot hotelul. Adevarul e ca ei pun accentul sip e muncitorii de jos. Spun ca munca pe acre o fac ei este de fapt ceea ce reprezinta hotelul. Pacat ca majoritatea sunt haitieni si mexicani, oameni necizelati. Ma intreb daca si lor li s-a facut un astfel de training, lor care nu pricep prea multa engleza, de vorbit sa nici nu pomenim. Probabil ca li s-a parut lor noi, europenii  trebui sa fim mai bine instruiti si sa intelegem ca americanii fac treaba serioasa. Noroc ca avem creier sufficient de mult sa ne dam seama ca e o mare abureala.

E interesant acest aspect pe care se straduiesc ei sa-l lase. Sunt niste personaje ft amabile si dragute (mai ales astia cu pozitii cat de cat ok intr-o companie imensa) insa pe care nu te prea poti baza si pe care nu-I intereseaza de fapt problemele tale, decat la suprafata. Dar si asta depinde de foarte multe chestii. Mai ales de natura umana. Al 2-lea an mi-a fost dat sa dau de niste oameni foarte de treaba, care ne-au apreciat si ne-au respectat.

poate te intereseaza si asta:

Frequency Rebels

12 Jan

Se face ca se gata semestrul, se face ca vine sesiunea si ca mai nici care n-avem chef de invatzat, ci ne sta capul acut la distractie.

so, we’re students, we wanna party, students live in the campus, students party in the campus -> Campus Pub.

we love electro. we love beats. we love to party with beats. we’re rebels and they are the Frequency Rebels.

In the mix my special and dear friends from Timisoara:

Dj Phoneme – Scarcity Records

Dj (itza) Adriannuh

Be there and party: Friday – 15th january – Campus Pub

5lei pana la 12, 8 lei dupa 12

and cause

and beats are good for learning

faceti-va incalzirea pt party:

http://fairtilizer.com/track/60317?no_frameset=true

Under Ground Zero Dubstep mix – Phoneme http://www.getdarker.com/files/8f3c1d1335e1e1396168757b4dff5fea/

si mai cercetati http://drumandbass.ro/showthread.php?t=11043

poate te intereseaza si asta:

Naples – livin’ like the rich

12 Jan

La Costa Circle

Un complex de casute de vis cu piscina cu apa calda, cu jacuzzi, sala de fitness, sala de jocuri, terenuri de baschet, tenis. 1200 de $ pe luna. (daca tin eu bine minte) casute cu cate 10 apartamente fiecare. N-am stat niciodata sa numar cam cate casute erau in la costa, da era un pod intre ele, si vreo 2-3 lacuri cu ratzusete si serpi. Baietii ajunsi mai repede ne-au facut rost de saltele, in rest aveam de toate. Cu timpul am reusit sa ne mobilam casa cu mai multe lucruri. Am avut avantajul de a avea camera in care se depozitau gunoaiele vis a vis de noi. Cum vedeam ca se muta careva si adduce cate o masa, un scaun, o canapea – trimiteam baietii si le aveam in casaJ

Primul drum in seara aceea a fost la walmart. Trebuia sa ne luam de mancare. La vreo 10 minute de mers pe jos aveam un complex de magazine, dar aranjate in stil American, una langa alta.

Walmart – prima intalnire cu produsele americane si cu preturile. N-am scapat de conversia preturilor pana la al 2-lea, al 3-lea salar… majoritatea pareau oarecum mai scumpe decat acasa, dar salaru era de 9 dolari pe ora si unde oare in Romania se ia atata pe ora?

Nu mai stiu ce ne-am luat. Stiu doar ca ne-a fost greu sa ne decidem asupra painii. Stiam ca americanii au paine rea sic a ar trebui sa ne luam French sau Italian. Doar ca the American toast era mare si era un dolar, pe cand aia frantuzeasca era aproape de 4$ si era mica. Normal ca ne-am zgarcit si am luat toastul acela oribil. Era cozonac, paine exagerat de dulce, pe care daca puneai margarina sau branza era o combinatie care-ti taia pofta.

Dar in Atlantic city ne-am dat seama ca depinde ft mult de zona si ca exista si paine buna la pret acceptabil. Normal ca tot  italiana, baghete italiene sau paine luata de la Bakery – unde mai gasesti si alte minunatii…  asha ca n-as putea zice ca painea din state e oribila. Depinde ce nimeresti.

Orasul in care am stat in prima vara – Naples, este al 2-lea oras cu cei mai multi milionari pe metro patrat. Asa ni s-a zis. In 3 luni de zile ni s-a confirmat. Foarte putini oameni. Pe strada doar masini luxoase conduse de batrani carora le tremura mana pe volan. Foarte multe batrane, cochete, ingrijite, imbricate, dar ridate, extreme de batraneeee. Vile si viloace absolut minunate si nelocuite. Strazi intregi de case neinsufletite. Erau case de vacanta. A 2-a, a 3-a casa de vacanta a batranilor milionari care veneau cate o luna pe an sa stea in ele si asta de obicei iarna.

poate te intereseaza si asta:

  • vezi in search sau in arhiva

Welcome to Miami! ->Naples

11 Jan

Welcome to Miami.

Asta e o placutza de la intrarea in Miami, noi ajunseseram in aeroport, pentru prima oara punand piciorul pe taramul fagaduintei. O data iesiti de acolo am inspirat pt prima oara aer American.  Ups. Care aer??

A fost cel mai mare soc la nivelul plamanilor nostrii. S-au deschis ushile automate si ne-a lovit un val de caldura si umiditate in acelasi timp. Parca si acum resimt socul alas i toate gandurile – oare cum o sa putem respira aici, oare cat de repede ne obisnuim. A urmat cel mai nasol drum si innecacios si incrucat in cautarea masinii parcate intr-o parcare interioara super complicata. O data gasita masina care ne ducea direct la noul nostru Circle, ne-a lovit frigul. Aerull conditionat de acolo se foloseste in mod abuziv si aberant. Dar asta urma sa o descoperim mai tarziu in Walmart si alte magazine. Si pe bune ca doar in Florida e asha de frig in ele, in alte state is mai temperati.

Inca vreo doua ore de mers cu masina pana in Naples. Cred ca alea au fost cele mai interesante ore si pt prima oara cand eu am fost interesata de ce este pe drum. Palmieriiii, strazi mari, reclame imense, autostrazi suspendate… images, beautiful images…

Si am oprit intr-o benzinarie. N-am cum sa nu ma leg de detaliile astea. Primele ciocniri cu America cu produsele de acolo. Astia au sticlele mult mai rotunde! Si ce-I cu oZ? cat inseamna aia?? Si hai sa vedem cum arata restu’ – centii. Si prima interactiune cu un American, omu de la casa, porma cu niste macedonieni pe afara. Nu-I greu sa gasesti europeni si sa-ti faci prieteni pe dincolo.

A urmat cazarea – cu tot ce inseamna acte, completari, hartii – si normal ca in stil romanesc : in loc de 3 oameni cati eram pe contract am stat 6. Era un apartament de 2 camere plus living – deci cate 2 in fiecare camera. Puteam sta si mai multi… dar parca nu eram atat de romani.

poate te intereseaza si asta:

first w&t impression in pictures

11 Jan

poate te intereseaza si asta:

avion pierdut

8 Jan

Ca am pierdut un tren, un autobuz, un avion, ca a fost vina mea, sau a ta, sau a agentiei, sau au fost pur si simplu coincidente, nici macar nu conteaza. Le-am trait, au trecut si acum am ce povesti, am despre ce rade. Cam fiecare calatorie, (fie ca e un drum de la tm la cj, de la bucuresti la cj, sau zboruri peste ocean…) a fost insotita de intamplare hazlie imbracata in putin stress. Work&Travel USA – a 2-a vara, prin 2008.  Prima vara a fost totul atat de organizat si ne-am concentrat pe legat prietenii si pe cum o sa fie pe taramul ala:)

Am plecat din Cluj, la Zalau, din Zalau la Budapesta, pt 2 zile de unde am zburat spre Londra. Ne-am luat noi bilet cu shusta de la BRITISH Airways cu o escala de vreo 10 ore, numa bune sa apucam sa vedem Londra…noaptea. Hotarate sa iesim din aeroportul Heathrow si sa vizitam cat de multe putem,ne-am luat bilet de transport pentru o zi, nezicandu-ne ca acesta va expira in 2 ore de fapt, dupa ora 0, considerandu-se o noua zi. Ne-am plimbat toata noaptea, foarte haotic, fara harti sau ghid. Am reusit insa sa bifam cam toate atractiile turistice si sa ne ni se confirme ca britanicele sunt alcoolice si ca pantofii cu toc se duc in mana, dupa ce se iese din club. Am luat primul metrou inapoi spre aeroport chiar daca mai erau 3 ore. Alti bani pt transport…

In aeroport am asteptat fara sa ne punem la vreo coada, caci era prea devreme pt check in, cand in sfarsit o facem ni se spune ca suntem la terminalul gresit, ca au modificat ei (Britishul) anumite zboruri si ca noi trebuia sa fim anuntate de catre agentie. Timp prea mult nu era si distanta intre terminale era una considerabila si autobuzul care facea legatura s-a decis sa isi spele taman atunci geamurile si sa faca plinul la rezervor. O agenta isi facea deja griji pt noi, ne-a rugat sa luam un taxi si ne va astepta uncoleg de-al ei care sa ne directioneze sa ajungem inainte sa inchida portiile.Ultimele lire ni s-au dus pe taxi. Ne astepta un arab, care prea bine engleza nu stia si nici cum sa se poarte cu clientii si nici ce trebuie facut pt un simplu check in… timpul se scurgea, el a ales sa discute cu altii si noi sa ne descurcam singure. Cu un fast pass check in nu a mers. Era prea tarziu. Am fost trimise sa ne reprogramam zborul la o coada imensa formata din oameni care la fel ca si noi nu au fost informati de noul terminal si de modificarile aferente si care au pierdutdiferite zboruri… Am auzit multe conversatii telefonice, o femeie nu ajungea la o nunta, un om de afaceri nu ajungea la o intalnire. Era un stres si o frustrare de zile mari, ca sa nu va zic in ce conditii eram noi dupa atatea orashe, atata plimbat si nedormit in noaptea respectiva. Si vina nu era a noastra, a clientilor.

Ajungem la ghiseu. Ni se sugereaza un nou zbor a 2-a zi, dupa lungi insistentze s-a gasit o legatura pestealte 10 ore, care ne costa in plus la bilet ink vreo 150 de dolari. Nu stiu de unde am avut forta necesara si puterea de argumentare logica sa-l fac sa inteleaga ca nu e vina noastra, ca e a intreg sistemului lor defectuos si al incompetentei lor, cu exemplele aferente ale agentiei, ale shoferului de autobuz,ale agentului de primire si al sistemului informatic nefunctional. Dupa fatza agentului britanic, tinerel si mai sfios de fel, mi-am dat seama ca nu-i doresc o soacra ca mine… insa tot stresul a fost in favoarea noastra. Dupa un „let’s see what we can do, and yes, we can make these changes without you paying for it”, ne-am ales cu un nou zbor, fara a scoate bani in plus. Doar 10 ore petrecute in aeroport,frig, oboseala, insotite de sentimentul de invingere.

Asa ca, astfel de neplaceri se intampla si cu cele mai bune companii aeriene, nu doar cu cele low cost. La cele de low-cost nici nu merita sa ne plangem sau sa facem mare caz. E mai grav cand dai sute de euro si patesti aceleasi chestiuni. Am mentionat cat de odioasa e mancarea pe British??

Am ajuns in NY, de unde am prins ultimul autobuz spre Atlantic City din acea noapte.Am ajuns pe strazile imperiului de cazinouri si ne-am cazat la o strada distanta de o incaierare cu pistoale, care s-a lasat si cu moartea unuia… dar asta am aflat mai tarziu. La intoarcere, peste 3 luni de zile, stiind ca avem de a face cu aceeasi companie ne-am dus in aeroport cu mai mult de 3 ore inainte, pentru a descoperi ca toate zborurile acelei companii erau „delayed”. Era vorba de inca 3 ore, care ne faceau sa riscam din nou legatura din Londra, care ducea cu sine pierderea autobuzului din Budapesta inspre Cluj. Noroc ca nu ni s-au pierdut bagajele si ca soferul autobuzului m-a asteptat mai mult de o jumatate de ora…Si nici o aventura de genul nu ma impiedica sa vreau sa calatoresc oricand si oriunde!

articol aparut pe: http://ambition.ro/beneficii-ambition/concurs/334-drumul-pana-in-sua

poate te intereseaza si asta:

to di AIPORT!

8 Jan

Bilete de avion rezervate – de preturile cele mai mici s-au ocupat tot cei de la American Experience, au ei tot felu de intelegeri si discouturi pt grupuri mari si experienta si minuni de genu. Deci si din punctu asta de vedere vi recomand.

Traseu1: Bucuresti- Frankfurt – Miami ( da… Intr. Airport MIAMI!!!)

Parca n-as vrea sa-mi amintesc de drumul spre Bucuresti, de mustele din Otopeni si de mizeria de acolo – sa fim seriosi, acum chiar am cu ce compara aeroportul. Chiar daca am fost prima oara intr-un aeroport parca am stiut ca e nasol si ca se poate mai bine. A urmat Frankfurt – care daca nu ma insel este cel mai mare aeroport din Europa, si daca cumva e Heathrow, am fost in urmatorul an si acolo ;)

Misto aeropoartele astea gigantice: iti trebe ceva orientare in spatiu si atentie distributiva sa stii „now where?“, sau spirit de moment sa te iei dupa turma cand iesi din chestiile alea care te transporta intre terminale si cand se urca sau coboara scari. Ideea de baza cred ca e viteza, sa fi pe faza ce fac cei din jurul tau sis a fi cu ochii mai mult pe sus decat pe joss i sa nu te apuci sa citesti chiar tot. sa ai in cap diresctia ta, terminalul, ora exacta. Ma rog, e o chestie de moment, te descurci.

Si daca nu te descurci, mai rau decat sa pierzi zborul nu se poate. Si nici aia nu e tocmai rau. Am patit-o in Heathrow. Si e o poveste care merita spatiul ei propriu. ->

La viza si in aeropoarte is locurile potrivite pentru a te cunoaste cu oamenii cu care vei petrece urmatoarele 3 luni (jumate). Stand si asteptand intri in vorba cu lumea, afli ca mergi in acelasi loc sau nu. Te apropii de oameni care par simpatici mai ales ca stii ca va trebui sa imparti casa cu cativa dintre ei sic a mai bine ti alegi din timp. Da si treaba asta e discutabila. Se prea poate sa te imprietenesti pe mess, luand adresele la care s-au trimis datele despre zborul tau. Se poate sa fie agentai draguta si sa iti dea cateva nume si iduri. A 2-a oara am avut noroc sa fim mai multi din Cluj si sa reusim sa iesim impreuna la o bere inainte de a ne regasi in State.

Prima oara, neavand lume din Cj, am avut norocul sa fiu programata la viza o data cu o tipa din Sighisoara si sa ne imprietenim pe loc pentru a vrea sa fim colege de camera o vara intreaga. ( Te pup Ada!!!) Restul lumii din camera s-a format prin aeroport. De obicei depinde de zona geografica din care provine fiecare. Prima oara s-a simtit asta cel mai acut. Jobul fiind din Bucuresti, majoritatea au fost de acolo, din Ardeal fiind fix 5 persoane. Noi doua ne stiam deja, au mai aparut doi baieti din Cluj care o stiau sip e fata din Oradea si mai aveam nevoie de o persoana pentru apartamentul cu 3 camere.  Fiind o tipa sociabila, la mine nu conta de unde e omu, mi s-a parut de treaba o fata si am stiut ca ea trebuie sa fie a 6-a, Georgi din Bucuresti, eroina celei mai misto povesti din acea vara.

Ce mi-a placut la prima vara – nu stiam jobul, dar stiam ca o sa stam intr-un loc misto, ca o sa avem de toate: masina de spalat, microunde, cuptor, frigider, piscine, sala de fitness, Jacuzzi, sala de jocuri. Am avut norocul( sau ghinionul?!) de a avea un tip care fusese de mai multe ori pe acolo si ne-a rezolvat acest loc si mergeam la sigur.

A 2-a vara a fost fix invers. Stiam jobul – cel putin stiam ca va fi un supermarket si ca ne putem alege ce department vrem de acolo, insa nu aveam cazarea asigurata. Pt mine si Brigi, colegutza mea de faculta, ne era mai usor deoarece ajungeam dupa o tura de oameni din Cluj care trebuiau sa gaseasca cel putin un motel unde sa mergem direct.  Ce ziceam ca toate tin de noroc si de circumstante?

poate te intereseaza si asta:

visa-> dropbox

7 Jan

A urmat viza. Porcaria aia care m-am tot rugat s-o scoata si la noi sa mai pot pleca fara work & travel si pe care inca nu au scos-o… Nu-I greu de luat viza, nici macar in anul I nu mi-a fost greu. Si pe atunci cerintele erau de medie peste 9, acum scazand la peste 7 daca nu ma insel. Nu mi-a fost greu nici a 2-a oara, intruneam toata conditiile, mai ales ca m-am intors la timp. Si totusi  emotiile existau pt ca scenariu se pot face: daca nu mi-o dau pt ca am mai fost o data si mi-o ajuns. Si acum imi fac scenariu ca poate zic ca as merge a 3-a oara si n-ash fi la fel de proasta sa ma intorc…

Intrebari la viza: Ce studiezi, ce materii faci si daca iti plac, unde te duci, daca ai mai fost si ce o sa faci.

Sau unde ai mai fost, cum de nu te duci tot acolo si gata. Parca a 2-a oara a durat si mai putin – 1 minut…

Mai exista si alte intrebari,  depinde pe cine prinzi – fiind mai multe ghisee si unii fiind considerati mai a naibii, altii mai draguti – e o loterie la o adica, totul tine de noroc de fapt legat de work & travel.

but good news: Dropobox

Bilete de avion rezervate – de preturile cele mai mici s-au ocupat tot cei de la American Experience, au ei tot felu de intelegeri si discouturi pt grupuri mari si experienta si minuni de genu. Deci si din punctu asta de vedere vi recomand.

Traseu1: Bucuresti- Frankfurt – Miami ( da… Intr. Airport MIAMI!!!)

Parca n-as vrea sa-mi amintesc de drumul spre Bucuresti, de mustele din Otopeni si de mizeria de acolo – sa fim seriosi, acum chiar am cu ce compara aeroportul. Chiar daca am fost prima oara intr-un aeroport parca am stiut ca e nasol si ca se poate mai bine. A urmat Frankfurt – care daca nu ma insel este cel mai mare aeroport din Europa, si daca cumva e Heathrow, am fost in urmatorul an si acolo ;)

Misto aeropoartele astea gigantice: iti trebe ceva orientare in spatiu si atentie distributiva sa stii „now where?“, sau spirit de moment sa te iei dupa turma cand iesi din chestiile alea care te transporta intre terminale si cand se urca sau coboara scari. Ideea de baza cred ca e viteza, sa fi pe faza ce fac cei din jurul tau sis a fi cu ochii mai mult pe sus decat pe joss i sa nu te apuci sa citesti chiar tot. sa ai in cap diresctia ta, terminalul, ora exacta. Ma rog, e o chestie de moment, te descurci.

Si daca nu te descurci, mai rau decat sa pierzi zborul nu se poate. Si nici aia nu e tocmai rau. Am patit-o in Heathrow. Si e o poveste care merita spatiul ei propriu.

poate te intereseaza si asta:

Cum incepe aventura w&t?

5 Jan

Ce greu imi e sa incep. Cred ca trebuie sa incep cu motivele pt care am plecat. Care nu sunt multe deloc, dar care s-au corelat, s-au completat si m-au facut sa si ajung acolo.

Anul I de facultate. Vise deloc neobisnuite pt cineva proaspat ajuns in alt oras, incepand o noua viata- facultate. America? Ce-I cu ea? E prezenta in filme, se lauda cu multe chestii negative si alea pozitive parca-s prea stralucitoare pentru a ma interesa. Asa ca, sper ca e clar ca n-am avut niciodata visul American, dorinta ascunsa de a ajunge acolo.

In ziua cazatului la camin e o coada mare si stufoasa, pe care multi au trait-o si unde de obicei se aleg colegele de camera, se leaga prietenii si discutii. Eu una m-am ales si cu o colega de camera si cu o discutie cu ea despre dorinta ei de a pleca in State. Cica exista un program cu care se pleca. Ea era anu 2, stia mai bine, eu curioasa am aflat si am zis, na mama plec si eu la vara.

Au urmat fluturase multe primite, afise, trecutul zilnic prin fata American Experience, vara-mea si prietena ei care lucra pt American Experience. S-au apucat ele sa-mi zica cat de misto e treaba cu plecatul si cum se procedeaza. Asa am ajuns in biroul American Experience, asha am ajuns sa-I si ajut cu promovarea, sa dau si eu fluturase pt ei, sa ofer si eu informatii despre program la standuri. Normal ca m-am convins si normal ca de abia asteptam sa plec.

Cu jobul incurcaturi mari. Nu stiam ce stat sa aleg, ce job. Chelnerita clar nu – salar mic, bacsis nesigur si ioc experienta pt asa ceva si nici tupeu n-aveam…

alte joburi pur si simplu nu pareau sufficient de tentante, chit ca parca imi aduc aminte de ceva fabrica unde se facea ciocolata. Oare de ce n-am ales asta? Probabil mi-era teama ca n-o sa ma pot abtine. Deci pe motive din astea am tot refuzat sa ma hotarasc, pana cand am micsorat oferta spre statul Florida. Si s-a nimerit sa nu vina joburile decat tarziu pentru pachetu’ asta special. Intr-o zi am primit un telefon in care trebuia sa ma duc la Bucuresti sa-mi dea biroul de acolo ceva job super tare la un Hotel si mai tare.

M-am intors cu jobul, care stiam doar ca era la unul dintre cele doua hoteluri din Naples, Florida si ca acolo ne vor aloca ei pe joburile disponibile, care puteau fi de la housekeeping, la busser, la pool attendant, receptie, etc. Mi-au luat grija jobului. O fi ce s-o nimeri, macar zona se anunta a fi cea mai tare din State si am fi un grup mare, de 36 de romanasi care om fi in acelasi loc, cu cazarea rezolvata.

urmeaza despre viza…

poate te intereseaza si asta:

experienta se face in USA

5 Jan

Experienta in sine iti da povestiile de care ai nevoie, nu doar pentru nepoti, ci cu lumea intreaga.

E un fel de vraja, care se abate asupra ta. Unii ar numi-o experienta, altii maturizare, altii ‘iesit din tara’. Odata plecat cu work & travel ai trait altceva, ai ce povesti celor ce nu au fost si ai ce povesti cu cei ce au fost. E atat de misto sa ii vezi pe cei ce n-au fost cat de mirati sunt cand le spui chestii si tu stii bine ca ar fi si mai mirati sa le vada pe viu. Si e atat de placut sa vb cu cei ce au fost si sa regasesti asemanari, chestii tipice de ale lor, ale americaniilor si chestii diferite, care fac din fiecare experienta una pur personala.

In sfarsit reusesc sa scriu despre asta. Toate aceste flashbackuri, amintiri, discutii cu oamenii, Campania de la American Experience, m-au facut sa vreau sa scriu despre asta. Mai ales ca blogul asta s-a nascut fix pentru asta. Acolo am fost numita Social Butterfly si acolo am patit chestii care merita povestite si odata scrise e mult mai ushor sa le povestesc tuturora despre experienta. Stiu ca a trecut ceva vreme, dar e totul inca destul de proaspat in memorie, si inca am oameni cu care n-am apucat sa le povestesc  nici despre Florida, nici despre New Jersey.

Si aici pot sa fac si o comparatie intre cele 2 veri de work and travel si sper sa ma mai si completeze lumea care a fost cu mine.

poate te intereseaza si asta:

My American experiences

4 Jan

Sa fie spiritul sarbatorilor de vina pentru amintirile astea? Sa fie ura fatza de zapada care ma face non stop sa regret ca am plecat din Florida?

Dar nu a inceput de curand. E o stare resimtita acut de ceva vreme. Se manifesta prin flashbackuri constante. Ma pomenesc ca ma pierd cu privirea in gol. Imi dau seama ca scutur din cap si incerc sa nu mai vizualizez strada din Atlantic City pe care mergeam in fiecare zi. Incerc sa-mi dau seama de ce ma pomenesc pe coridoarele holului din The Chelsea. Oare cat de calda mai e apa din piscine de la La Costa? Ma dau cu bicicleta spre Ventnor, dar tu ma vezi doar stand pe un autobuz cu privirea goala.

America.

Da, mi-e dor.

Probabil ca sunt de vina toti cei care in ultima vreme m-au intrebat cum a fost. Si tu care ma rogi sa-ti zic daca chiar merita sa mergi pana acolo. Si tu care zici ca te bate gandu sa pleci si ca te-ai gandit sa ma intrebi pe mine ca am fost de doua ori. Si tu care m-ai lua cu tine, tocmai pentru ca am mai fost si „stiu cum merg treburile“.  Si tu care vrei sa iti arat poze care ma fac sa vreau sa plang la gandul soarelui ce apunea in marea din Golful Mexicului.

Si American Experience care s-a hotarat sa devina si mai umani prin comunicarea lor si sa exprime totul atat de real. Si asta pe niste coli de hartie A4 cu un scris parca de mana. Atat de putin ii poate lua unei campanii bune care sa te atinga fix acolo, unde incepe sa te roada si sa mai vrei o data.

“De fapt treci un ocean pe care te desparte pe tine de tine.” Si mai erau cateva randuri pline de adevar, pe care din pacate nu le-am retinut, dar stiu ca citindu-le m-am regasit. Am zis ca da mai, asa-I cum ai scris tu acolo. Am stiut ca cine a gandit treburile astea, le-a trait. Si sincer am apreciat asta la American Experience, sinceritatea. De fapt mereu i-am apreciat. Doara datorita lor am ajuns eu prima oara in State cu work&travel. Am fost foarte multumita de serviciile, de grija lor pentru noi, de cam tot ce faceau ei, chit ca atunci erai mai la inceput. Si drept multumire continuu sa le fac reclama si sa le trimit o garamda de clienti. Poate intr-o zi o sa imi fac timp sa fac o lista cu numele celor care au facut contract cu ei si si-au indeplinit visul American… poate iau si eu un comision:P)

Continuu sa-I laud, exact pentru campania asta. Stiu ca multi care lucreaza acolo au fost acolo, au trait pe pielea lor the American experience si stiu cum sa vorbeasca despre asta.

poate te intereseaza si asta:

2009 s-a transformat in 2010

4 Jan

Era frumos sa fi facut ca anul trecut, sa reiau lucrurile bune si rele din anul ce tocmai s-a terminat si in functie de asta sa facem listutza de vise pentru anul ce s-a grabit sa vina.

Doar ca s-a-ntamplat ca anul 2009 sa fie mai haotic si mai pus pe shotii pana catre sfarsit, cand m-a privat de net si m-a dus din nou in plimbare spre Budapesta. Pentru a 3-a oara in acel an- in sfarsit de revelion.

2009:

Un alt an pe care l-as numi bun. In ciuda crizei. Toti l-au numit fatal, a umplut pagini bune in istorie. Pt mine s-au intamplat multe, care merita sa ocupe pagini multe si in istoria personala si care se vor reflecta frumusel in 2010.

S-au legat multe, s-au dezlegat si mai multe. S-a intamplat cam cum am preconizat si se pare ca va marca si anul ce vine.

Nici nu stiu din ce punct de vedere sa o iau: Scoala, personal, professional, hobby related, in numarul de carti citite, partyuri, orase vizitate…

Am terminat o facultate, licenta, absolvire, speech, am continuat alta, am trecut si la un master, am avut parte de o practica in Germania, de cateva vacante in Budapesta – pe care o declar cea mai frumoasa destinatie cu cele mai bune partyuri si misto prieteni, AIESEC a insemnat din ce in ce mai mult, IAA YP m-a adancit si mai mult spre online, Dombri – m-a initiat in ale strategiei, blogul mi-a dat aripi virtuale si un domeniu propriu, retelele sociale imi sunt cele mai bune prietene pt ca acolo stiu ca va am pe toti alaturi.

Ce-mi pot dori mai mult pentru 2010? ca toate astea sa continue, sa se dezvolte si sa ma incante mai mult pe zi ce trece.

Intotdeauna se poate mai bine: Challenges I dare u to face me, i am brave enough to embrace any new chance you offer.

poate te intereseaza si asta: