Imi plac multe chestii si fac pasiuni pentru unele. Dar rar, rar fac obsesii. Nici macar cand am fost mica nu m-am indragostit de actori, stiam ca nu pot fi cu ei, asa ca ce rost avea sa-mi irosesc energia gandindu-ma la muschi, ochi albastrii si poze de actori?

Si-au fost si sunt seriale care-mi plac. Mai ales ca-mi tin de urat cand mananc, sau ma revansez dupa ce fac ceva cu cate 40 de minute de altceva.

De ceva timp incoace simt insa ca sunt lovita de o obsesie, de o pasiune de care nu ma mai pot satura pt un serial. Si culmea, e un serial pe care l-am inceput din plictiseala, care nu m-a atras nicicand ca si subiect si care nici macar nu prea m-a prins de la inceput.  Bine zicea si Crivat ca de la seria 3 devine mai serioasa treaba si mai misto. Iti dau dreptate.

Totusi m-a prins fara sa-mi dau seama. E ca si cu persoanele cu care petreci mult timp si chiar daca nu te-ai gandi la inceput ca nu poate fi nimic intre voi, totusi se aprind ceva flacari.

Ok, eu vorbeam despre Chuck – Da, Chuck http://www.vplay.ro/serials/browse.do?sid=8 este serialul pt care am facut o obsesie, da din aia, ca zambesc si ma simt bine de cate ori ma uit si nu-mi vine sa-l pun pe pauza, nici sa-l ignor pt orice activitate si i-as da tot autoplay next…

Da’ nici nu stiu ce-mi place mai mult la el.

Chuck, actorul in sine e o dulceata, o bomboana de tocilar cu skillsuri de kung fu din cand in cand, in rest cu rezolvari care mai de care mai ciudate. E extra-mega inteligent, doar e Intersectul in sine. E combinatia aia perfecta de baiat care poate fura inima ori carei fete, pt ca poate fi cate un pic din toate. Deja cate gagici misto o avut pana in seria 3? Sa mai zic ca astea erau Rachel Bielson, Kristin Kreuk?

Deci si tipele sunt niste bunaciuni, fie ca e sora-sa lui Chuck sau spioance pe tocuri si in rochii mulate. Just fabulous Wonder women cu care de ce sa nu recunosc, mi-ar placea sa ma identific. Si ce de rochii poarta la eventuri…

Ce e si mai tare la blonda, spioana principala e ca pe langa ca-i o femeie cu care n-ai vrea sa te pui la cate batai da si incaseaza, mai e si o romantica incurabila si se indragosteste de cei mai frumosi si mai bad boys ever. Nici eu n-as stii ce sa aleg.

Si chiar trebuie sa-i filmeze pe super spionii aia la bustul gol si cu raniile la vedere si atat de induratori cand vine vorba de durere fizica?

Sa ne facem intelesi: mie nu-mi plac filmele de actiune, nu-mi plac bataile, nu-mi plac impuscaturile. Totusi, aici le gasesc pe toate si imi plac. Mai ales ca exista strategie si rezolvari de situatii limita. Ma tin in priza si rad de ma prapadesc de miscarile lor si de felul in care reusesc sa scape in mod miraculos. Cum se scapa unul pe celalalt, e amazing team work. Fiecare are ceva ce-l ajuta pe celalalt: fie sarcasm, fie sange rece, fie o poanta buna.

Mai sunt si imbecilii de la Buy More – care nici ca putea fi o intregire mai buna, un cover mai putin suspect. Toate luptele care se dau in misiuni, sunt oarecum traduse in magazin, cu un umor tampit si niste fetze de idioti. N-ai cum sa nu gusti intelesul cuvintelor din spate, care  lui Chuck chiar i se intampla si ei habar nu au.

Toate luate impreuna fac din el o obsesie pt mine. Cum zice si Gladwell in Tipping point – ar trebui sa fim mai atenti la CONTEXT. Oh, the irony, the humor and the love…

poate te intereseaza si asta:

• vezi in search sau in arhiva

Se vorbeste mult despre schimbare, despre schimbari mai ales in plan personal si care de ce sa nu aiba un impact cat mai mare in lumea asta?

Pana si Andrei Rosca intreaba lumea ce ar schimba de maine.

E un paradox la mijloc legat de subiectivism, de viewul personal. Pe deoparte e bine sa incepem sa ne schimbam pe noi inainte de a schimba lumea, pt ca nu-i asa, schimbarile de impact se fac cu pasi mici. Pe de alta parte riscam sa ne pierdem in aceasta directie singulara, tinzand sa cautam mereu ce e mai bine pt sine, uitand de cei din jur.

Sa-mi fie mie bine!

O lume mai buna ajunge, deci un subiect atat de personal pentru fiecare: fiecare vrea sa-i fie lui bine. Sa schimbe lumea astfel incat sa nu mai trebuiasca sa se trezeasca de dimineata, sa nu mai fie gropi, sa zambeasca tanti de le chioșc, sa-ti vorbeasca tipul dragut de la facultate, sa-ti poti cumpara exact gentuta pe care ai vazut-o in vitrina. Fiecare se lupta zi de zi sa-si faca viata mai buna, dar gandind cat se poate de subiectiv. Uitam ca nu suntem singuri pe lumea asta. De ce ar vrea cineva sa faca ceva ce sa ne avantajeze pe noi?

Ne lipsesc scopurile comune, exemplele universal valabilele. E o tendinta mult prea mare spre dezvoltare personala, exagerand pot spune spre egoism, astfel incat uitam ca impreuna putem face lumea mai frumoasa, pt ca lumea e la plural.

Ce as schimba?

As schimba notiuni simple precum prietenie, iubire, natura – sa nu mai fie ceva de la sine inteles sau prost inteles, sa insemne ceea ce avem nevoie cu adevarat si sa le punem pe planurile de sus.

Mai e si acel exemplu al celor 4 bile: job, familie, pasiune, prieteni. Dintre care doar una e de cauciuc si nu se sparge si anume jobul, la care poti renunta oricand si poti incerca oricand ceva nou. Restul sunt cam greu de recuperat – de aici si importanta lor.

Accesul la informatie

Accesul la informatie pe care unii il credem atat de inteles de la sine pt altii nu inseamna nimic. Trebuie resimtita nevoia de informatie – fie prin carti sau prin internet sau la scoala. Cum zicea si Stefan Murgeanu: as garanta acces la educatie (nu doar scolastica ci si, sau mai ales, financiara, motivationala, antreprenoriala, morala, spirituala etc) pentru toata populatia lumii – a scris si un post intreg la rugamintea mea

ACTION

Si totusi, ce e cel mai important pt a reusi sa si schimbam ceva? Pai actiunea in sine. Sa incepem sa facem ceea ce ne propunem. Sa incepem sa facem ceva pt vise, sa terminam ceea ce am inceput, sa iubim ceea ce avem, sa ii apreciem pe ceilalti.

Gata cu vorbaria! La treaba!

AIESEC recruteaza, ei cred in viitorii lor membrii, cred ca pot schimba. Sunt si foarte curiosi de modul in care am vrea sa schimbam lumea.

Acest post este facut la invitatia unui Aiesecer tare drag mie care mi-a spus de campania lor la nivel national – imi place la nebunie ideea lor de a se promova online, de a ruga bloggeri sa scrie un post in care sa spuna cum ar schimba ei lumea.

And here’s a video about 1000 ways to change the world: http://www.blog.aiesec.ro/archives/19

poate te intereseaza si asta:

• toamna Vrei mai mult de la tine
• 2009 s-a transformat in 2010
• rezumat si impresii ISEC
• ISEC – AIESEC conference- sambata, 4th of july
• Zilele Marketingului

Mie mi s-a mai intamplat sa ma duc la un training si sa-mi vina sau sa-mi revina idei care n-au absolut nici o legatura cu tema trainingului, poate se spune ceva acolo care e un trigger al unor chestii care te macina. Si asta nu se intampla doar in cazul trainingurilor. De cate ori nu te-ai ridicat sa faci ceva si ai ajuns sa faci altceva, sau sa incepi sa scri ceva si sa iasa altceva? Exemplele sunt numeroase.

Ei bine, tocmai m-am intors de la un eveniment Empower Live! unde Cristian Fertea ne-a vorbit despre eficienta personala. S-au atins multe subiecte interesante cum ca nu stim ce ne dorim, nu stim cum sa ajungem la ce ne dorim sau ca nu suntem dispusi sa investim pt ceea ce ne dorim.

UPDATE: despre event pe mad3.ro

Nu suntem dispusi sa platim pt ceva ce ne lipseste.

Aceasta ultima parte ramane in vizor. Asta in caz ca realizam ca ne lipseste ceva sau ca ne dorim ceva. Nu suntem suficient de constienti de ceea ce vrem, nu vrem cu adevarat, daca nu suntem dispusi sa sacrificam ceva. Partea cu sacrificiul parca ne mai suna cunoscut – nu prea poti avea nimic fara sa sacrifici ceva- de obicei timp, prietenii… si de cele mai multe ori problema intervine cand e vorba despre bani. Din pacate asta ne conditioneaza. Chiar si atunci cand vrem bani mai multi nu suntem dispusi sa investim, sa crestem acea suma de frica ca e prea mica si o pierdem si pe aceea.

Discutia nici macar nu e asta a sacrificiului, ci a acestor noi servicii, din ce in ce mai prezente pe piata si totusi inca tinere pentru a fi valorificabile in bani.

Consiliere – de orice fel – fie in strategii de promovare, sau initiere a unui business.

Coaching, training – personal sau profesional. (ma tenteaza sa adaug aici si bloggingul)

Acestea sunt activitati care au cam inceput (de ceva vremeee) sa devina joburi. Incepe sa se resimta nevoia pt asa ceva si din ce in ce mai multi ar vrea sa faca asa ceva. Totusi, daca putem vorbi despre o piata, aceasta este inca imatura. Asta si pt ca jobul de consilier nu este nicidecum inteles ca si jobul unui doctor de exemplu. Aia e o meserie domnle, dar ce faci tu… chiar asa, ce faci tu?

Culmea e ca ce faci tu, ca si coach sau consilier, sau ce o mai fi atat de SF pt publicul larg este de cele mai multe ori acel strict necesar de care are nevoie acel ceva sa mearga. E nevoie de cine care sa fie in stare sa diagnosticheze, sa analizeze si cel mai important sa vina cu solutii.

Sunt atat de satula de cei ce te scot la cafele ca sa discutati niste “chestiuni” la care te pricepi tu mai bine si ai putea sa-ti dai cu parerea. Ei bine, parerea mea s-a format in timp, din carti, de la oameni, din interesul meu si mai ales din timpulmeu pretios pe care nu l-am sacrificat sa invat meseria de inginer, ci de specialist in marketing, in a fi un trainer bun sau un blogger care stie sa te tina lipit de ecran. Iar ceea ce fac cei din jur se numeste Brainpicking – si recomand un articol pe care o sa-l mai recomand mult si bine de cate ori mi se mai cer “opinii” despre cum sa facem sa promovam ceva pe social media…

Daca e gratis… nu e bun

Iar daca e pe bani, pai… nu am – motive se gasesc cu miile. Adevarul ar fi, ca nu ne dorim suficient de mult acel ceva, daca nu suntem dispusi sa platim pt asta.

Concluzia cu daca e gratis nu e bun, am tras-o tot mergand la evenimente de tot soiul deschise pt publicul larg si cat se poate de gratis. Pai lumea nu vine in numar atat mare. Merg tot aceea care sunt foarte constienti de ceea ce se discuta la majoritatea acestor workshopuri/traininguri, care au mai citit si s-au mai interesat despre acele subiecte pe cont propriu si care chiar investesc in dezvoltarea lor personala. Acestia stiu sa profite de aceste evenimente gratuite pt ca stiu ca si daca ar plati pt ele, ar afla aceleasi lucruri – pentru ca exista niste baze, niste chestiuni foarte clare dar limitate care contureaza aceste “stiinte”.

Iar cei ce nu merg la acestea dar merg la cele platite, pe langa ca sunt putini, nici nu valorifica de cele mai multe ori.

Problema care mi se ridica mie e, de unde vor mai stii oamenii aia pt ce merita platit, daca nu s-au invartit din timp la cele gratuite, daca n-au intrat in contact cu un cerc de oameni din acesta industrie- ca este pana la urma o industrie din ce in ce mai conturata, daca n-au cunoscut oamenii care tin traininguri si sa stie ca da, l-am mai auzit pe omul acela, si chiar merita platit pt informatiile pe care mi le da.

Mai e si varianta acestor materiale inregistrate si vandute pe DVDuri- care sunt facute de niste oameni cunoscuti si la o adica poti afla de la cei ce au fost daca merita sa investesti si daca se promoveaza si se vorbeste, pai poate ar trebui sa incerci macar o data. Apropo de asta, e si un concurs unde se da un astfel de DVD (chiar nu vroiam sa fie reclama…)

Tu esti dispus sa platesti pt traininguri? Cam cat… si de ce ai face-o?

poate te intereseaza si asta:

• Multumiri nominale
• Organizam, dar ce implica asta?
• Observatii despre distractii
• Pecha Kucha is about friendship
• despre cum a schimbat facebook zilele noastre in… bine

De ceva vreme fac cel mai misto lucru posibil: ma uit la prezentari de moda, caut designeri, citesc articole. Le-am facut pe toate pt articol asta de pe clujlife si pentru urmatoarele, caci vor urma muulte – Fashion weekurile de abia au inceput.

Aici va mai pun niste tinute care mi-au atras mie atentia din multitudinea de colectii pe care le-am rasfoit, sau care mi-au sarit in ochi pe fashion TV. (e chiar misto sa stai cu laptopu in brate sa te uiti la NYFW Weekend pe tv si sa cauti pe net colectiile )

Marc Jacobs

Tommy Hilfiger

Tommy Hilfiger – nu foarte practic cu mainile goala, dar arata bine lungimea panatalonului cu lungimea jachetei

Michael Kors

Ha! Jeremy Scott

Etro – si ciorapi superbi si rochia e minunata

poate te intereseaza si asta:

• Despre trendurile sezonului
• Evolutie si controverse: HIP
• Critical socialbutterfly
• Multumiri nominale
• Cluj Fashion Week 1 – Chiver despre Galatescu

Stiti ca I heart fashion, right?

Mai stiti de sectiunea aia mai critica asa, la care-i zice cultural fashion pe clujlife?

Am adunat ceva materiale si ganduri si am scris care ar fi tredurile toamna-iarna 10-11 plus ceva detalii legate de New York Fashion Week.

Si ia ghici ce fac eu de 2 zile? Pai ma pun la curent cu toate colectiile de NYFW si pregatesc un nou material. I-as zice chiar la plural, materiale, pt ca vor fi mai multe si nu doar pe clujlife.

Sneak peak- deocamdata colectia lui Isaac Mizrahi mi-a placut cel mai mult.

Surprize, suprize!

poate te intereseaza si asta:

• Sub lupa NYFW Fall trends
• Evolutie si controverse: HIP
• Critical socialbutterfly
• Multumiri nominale
• Cluj Fashion Week 1 – Chiver despre Galatescu

A fost Webstock. Am fost si eu prezenta acolo.

Mi-a placut la Webstock probabil din aceleasi motive pt care ti-a placut si tie. Si nu pot sa nu felicit organizarea impecabila. S-a scris, poate mai putin decat anul trecut despre acest eveniment, dar s-a scris. As avea eu o explicatie la un tweet pe care l-am vazut a 2-a zi dupa eveniment – de ce anul trecut au fost vreo 300 de articol despre, si acum doar vreo trei si intre timp au mai aparut cateva? Pai pt ca s-a scris de fapt mai mult decat oricand despre Webstock si ce e si mai important s-a scris in timp real.

Acel twitter wall pus la dispozitie cu bunavointa MB Dragan a impulsionat pe multi sa butoneze tot timpul evenimentului, fie pe touchscreenuri, fie pe quertyuri sau pe ditamai tastaturile de la note si netbookuri, astfel incat sa apara in timp mai mult sau mai putin real gandurile lor despre subiecte sau speakeri.

Am citit si eu primele articole despre Webstock, ale lui Titus, Ionut Oprea si Abe si recunosc ca aflam de acolo si aspecte noi, dar si aspecte la care m-am gandit chiar de dinainte de a ma duce la Webstock.

Nu, n-aveam de unde sa stiu ca evenimentele Evensys seamana din ce in ce mai mult intre ele, fiind aceeasi oameni pe care ii reintalnesti si fiind cam aceeasi speakeri. N-aveam de unde sa stiu asta, pt ca n-am mai fost. Dar e oarecum o tendinta normala avand in vedere ca suntem o comunitate deja formata care avem aceleasi interese si vedem aceste evenimente ca pe o buna oportunitate de revedere sau de cunoastere a unor persoane deja cunoscute in spatiul virtualului.

Imi pare bine!

Da, acesta a fost marele motiv pentru care am semnat si eu condica la Webstock, am vrut sa cunosc oamenii cu care am ajuns sa comunic aproape zilnic, oamenii pe care ii citesc cu drag, oamenii cu care nu impartasesc poate aceleasi ganduri, la o adica, toti oamenii din spatele ecranelor de orice fel ar fi acestea.

O strangere de mana si un adevarat imi pare bine –nu se poate compara cu mai nimic virtual.

Webstock, ca si orice conferinta de o oarecare anvergura este exact confruntarea virtualului cu realitatea.

Se confirma pareri sau se sparg mituri.

Eram atat de curioasa sa vad pe cine recunosc din pozele de mica rezolutie de pe twitter.

Numele de pe badge imi sunau cunoscute si fetzele lor ma ajutau sa ii remarc mai usor pe viitor.

Au fost simpatii si antipatii confirmate sau dimpotriva, demitizate.

Am fost  placut surprinsa cand cineva imi spune pe nume, imi recunoastea fata si incepea sa vorbeasca despre proiectele mele.

Am purtat discutii cu oameni interesanti care am aflat ca-mi citesc gandurile, ca stiu ce fac pt ca imi urmaresc blogul.

Mi se pare absolut fenomenal cum te poti intalni cu niste oameni straini cu care n-ai mai vorbit face-to-face niciodata, sa povestesti ca si cand te-ai stii de-o viata si sa impartasesti idei, ganduri despre lucrurile care va intereseaza.

Se intampla sa descoperi si oameni mult mai tacuti decat ai crede, dupa ce umpli ferestre de chat si pagini de mailuri cu ei. Sunt oameni si oameni.

Unii prefera sa fie vedete in ambele medii, altii sunt retrasi in realitate fata de spiritul liber in virtual, altii sunt mai vii si mai vorbaret decat sunt in spatele unor iduri.

Ii cunosti si pe cei pe care n-ai avut ocazia sa-i gasesti virtual, dar ii adaugi cu drag dupa ce iti face cineva cunostiinta cu ei.

Poate iti cunosti idolul – persoana pe care o admiri de la distanta de mb/s. Poate in urma unor prezentari ajungi sa-ti gasesti un idol.

De aceea e fascinant acest networking.

Depinde de interesele fiecaruia si poate satisface cam orice asteptari de la un astfel de eveniment. Ce daca nu se incheie contracte imediat? La o adica nu te-ai dus la o sedinta de genul.

Oamenii care merg in continuare la astfel de evenimente merg pentru ca au inteles nevoia de relationare, de confruntare constanta a realitatii cu virtualul. Sunt aceea care inteleg si partea de social…din social media.

Later edit: Se pare ca (nu cred ca e o coincidenta) datorita acestui eveniment am intalnit/reintalnit oameni atat de faini incat suntem placut uimiti si foarte bucurosi de cei pe care ii avem in jur. Se resimte o nevoie de a multumi acestor oameni dragi, oamenilor care fac ceva ce apreciem -

exemplu postul de azi al lui Manafu – si eu i-as multumi lui si echipei Evensys pt ca a facut acest event posibil

si postul de zilele trecute a lui Andrei – in care tine sa aprecieze 5 bloggeri si sa predea leapsa si altora, astfel incat sunt sigura ca se vor bucura multe persoane de cuvintele de bine din blogosfera.

poate te intereseaza si asta:

• 2010 online si social
• Webstock si Bucuresti
• Schizofrenie digitala
• Despre cei ce traiesc in Barcelona (2)
• Lectii de viata

Avem atatea forme, atatea platforme pe care ne putem exprima, liber sau metaforic. Trebuie doar sa vrem, sa incepem, si o vom face din ce in ce mai bine. Dar pt asta trebuie sa intelegem beneficiile unei comunicari sanatoase.

Dezastrul fara comunicare

Stii cum e cand se nasc scenarii? Da, sunt nemaipomenite pt filme – e lipsa de scenarii bune, care sa se lege mai ceva ca dupa sute de pagine din romanele psihologice. Dar sunt nasoale cand suntem noi protagonistii. Cand in jurul nostru se tes tot felul de scenarii, si noi habar nu avem ce rol important jucam, nici macar nu stim sa ne jucam rolul, pt ca nu avem replicile, nu avem firul. Partea si mai proasta e ca in necunostiinta de cauza, tragem dupa noi si alte personaje cat se poate de reale, care nu inteleg ce se intampla si se comporta aiurea. Nu inteleg, pt ca e intuneric. Atunci cand cineva nu comunica, lasa loc de interpretari, sau lasa loc de renuntare. Cand nu intelegi un om, preferi sa te distantezi, iar acel om, chiar daca a cautat intelegere la tine, nu o va primi, pt ca nu a stiut sa iti arate ceea ce a cautat.

And people make us happy – e bine sa comunici, legi legaturi – daca mi se pertine -uite un articol interesant

Labirint si intuneric

E exagerat de greu sa actionezi intr-un labirint. La fel si cu o persoana care nu stie sa comunice, care nu vrea sa spuna ceea ce stie, ceea ce crede, ceea ce il face sa treaca prin anumite sentimente – e ca si cand am incerca sa scriem pe intuneric. E ca si cum am incerca sa bagam o cheie intr-o usa necunsocuta fara sa avem lumina. Se poate sa nimerim gaura, dar asta dupa ce  am zgariat destul de mult usa in alte parti, dupa ce am pipait-o, dupa ce am incercat sa ne dam seama pe care parte e clanta.

Treptat

Comunicarea cu cei din jur trebuie sa vina totusi treptat. Daca e vorba de cineva care n-a fost obisnuit sa vorbeasca de mic, va fi greu. Acea persoana a acumulat la viata ei mult prea multe ganduri si scenarii proprii. Gandeste-te cum ar fi sa te nasti intr-un loc pustiu, unde nu ai alti oameni in jur. Iti vei face o viziune despre lume, vei crede ca esti singurul de pe planeta, vei interpreta totul asa cum vezi ca e in jurul tau, fara ca macar sa vrei sa incerci si descoperi ce poate fi in afara perimetrului cu care esti obisnuit.

Mai apropiat de realitatea noastra: un copil creste in conditii normale, urmeaza o scoala, are multe carti la dispozitie, se informeaza, e curios, dar e totul la nivel de persoana singulara. Acumuleaza toata informatia aceea, dar fara a o discuta cu altcineva, fara a avea si opinia altcuiva. Ajunge sa nici nu mai caute opinii, ci sa ia totul asa, pt ca asa s-a obisnuit. Isi da seama ca anumite lucuri nu sunt precum ar trebui sa fie, dar nu pt ca ar avea o imagine clara despre cum ar trebui sa fie, ci pur si simplu simte ca ceva nu e ok. Cauta raspunsuri, dar fara sa puna intrebari. Nu stie sa puna intrebari.

Da totusi peste niste oameni care sunt dispusi sa asculte si pun si intrebari din cand in cand. Dau exemple, povestesc, explica. Normal e ca acel om inchis sa recepteze noile informatii, noile perspective si tendinta ar trebui sa fie spre deschidere. Iar asta nu se poate intampla dintr-o data, se poate intampla doar treptat.

Intrebarea ramane, vrea oare acel om sa participe la conversatie? Sa spuna ce a inteles si ce nu? Sa puna intrebari mai multe?

Intelege acel om ca si tacerea e un fel de a comunica, e o metoda prin care ii arati ca esti dispus sa astepti sa afli ceva? Doar ca nu va fi cu succes daca ambele persoane tac? Nu mai e nici macar monolog. E doar tacere, e doar aceeasi situatie in care ai demonstrat ca esti, dar nu stii sa iesi din ea.

Iar despre persoanele care tac in asteptarea unor cuvinte… urmeaza. Va fi perspectiva celui care asteapta sa i se spuna ceva pentru a putea actiona.

poate te intereseaza si asta:

• Comunicarea verbala
• Despre Barcelona si catalana (1)
• The eleventh man theory
• Calatoritul da dependenta si ridica semne de intrebare
• Influentele trecutului

Comunicarea – un subiect atat de disputat, un cuvant atat de utilizat, incat stau sa ma gandesc daca toti inteleg ce inseamna sa comunici, daca intelegem asta in acelasi mod, ce beneficii iti poate aduce, daca se comunica eficient si ce alegem sa comunicam.

Comunicarea a ajuns precum cuvantul iubire – prea des folosit, astfel incat putini il mai folosesc, chiar si atunci cand sentimentul apare. Nu ne dam seama.

2 procese

Pentru mine comunicarea este ceva vital – comunic ca sa exist si exist ca sa comunic. E valabila din ambele directii, e ceva natural. Am fost obisnuita sa comunic de mica- asta inseamna ca mi s-au pus intrebari, am invatat sa raspund cu fraze bogate, m-am obisnuit sa comunic stari, fie de fericire, fie de tristete, fie chiar si ganduri.

Tot acest proces a fost insotit de altul – ascultarea, care face parte din comunicare. Am invatat mai ales sa ascult, sa-i ascult pe ceilalti. Atunci cand asculti, cand participi activ la o conversatie are loc schimbul de ganduri, de idei. Toate astea trebuie sa fie sub o umbrela a echilibrului, cantitatiile din ambele directii sa fie oarecum egale. Altfel…devine monolog, devine ceva care nu va da nicicand rezultate.

Intotdeauna m-au deranjat momentele de tacere dintre 2 persoane care s-au intalnit sa vorbeasca. M-au deranjat momentele de tacere cauzate de stanjeneala. Si tacerea e importanta, dar mai ales atunci cand exista deja o legatura puternica, o intelegere tacita intre persoane, nu atunci cand exista multe necunoscute, care functioneaza ca si bariere intre tine si lume.

Asa ca am incercat sa gasesc o rezolvare temerilor mele, neplacerilor mele legate de tacere.

Pasi catre comunicare

Am reusit sa imi alatur oameni la fel de vorbareti ca si mine, am studiat comunicarea, atat in forma vorbita cat si scrisa, astfel incat mi se pare o stare normala. Am invatat sa-i ascult pe ceilalti, sa-i intreb, s ale ofer raspunsuri, sa povestim, astfel incat nicio problema sa nu-mi mai para la fel de grava.

Doar ca nu toti suntem la fel. Nu toti suntem obisnuiti sa vorbim. De aceea si aceasta impartire grosolana intre firi deschise si inchise, intre oameni comunicativi si oameni tacuti.

Comunicarea nu…

E totusi o chestie de obisnuinta, o chestie care poate fi invatata. Nu inseamna ca daca incepi sa vorbesti despre tine, obligi omul sa te asculte. Nu inseamna ca daca transmiti cuiva un gand, inseamna ca acea persoana trebuie sa-ti furnizeze solutii. Nu inseamna ca odata ce vorbesti cu o persoana esti legat cumva de ea. Nu va inghiti nimeni cheia secretelor tale. Fiecare suntem preocupati de propriile vieti, astfel incat ii lasam sa intre pe cei ce vor sa intre si pe cei pe care ii vrem si noi in viata noastra.

O data ce comunici din hobby, incepi sa cunosti si oamenii mai usor, incepi sa stii cine vrea sa te asculte, cui poti sa spui ce, ce asteptari sa ai. Si nu uita, de cele mai multe ori vei ramane suprins in cel mai placut mod de cat de usor se pot rezolva multe, doar daca iti lasi buzele sa articuleze ganduri. De ce? E o chestiune de perspective. Tu cu gandurile tale esti oarecum prins intr-o incapere cu pereti inalti. Efectiv nu vezi ce e dupa colt, pe cand eu, de dinaafara, vad exact ceea ce nu vezi tu, vad altceva. Si acest altceva e de cele mai multe ori o noua cheie.

poate te intereseaza si asta:

• Comunicarea verbala 2
• Despre Barcelona si catalana (1)
• The eleventh man theory
• Calatoritul da dependenta si ridica semne de intrebare
• Influentele trecutului

Se anunta o saptamana plina, asa cum sunt eu obisnuita.

Un drum lung si complicat, o noua vizita in capitala, o noua conferinta misto, noi oameni faini.

Drumul se anunta a fi inspre Bucuresti, mai trebuie sa-mi stabilesc locul de plecare.

Chiar asa: pleaca careva spre Bucuresti? (mai exact la Webstock… deci daca am fi pe 15 septembrie in Bucuresti ar fi numai bine) Plecarea poate fi dinspre Timisoara sau Cluj… preferabil TM ca mi-s prin Deva. Stiu si de initiativa lui Manafu si mai stiu si de proiectul foarte tare cumasina.net. – Inca n-am gasit nimic care sa ma ajute pe acolo, asa ca sper la ajutorul WoM (world of mouth)

Motivul: Webstock 10.

Se anunta a fi o editie foarte interesanta, nu doar pt ca ar fi toata spuma onlineului prezenta si toti cei interesati de online, ci pentru ca mai e o parte, care mie imi surade mult, prin speakerii alesi: Webstock Connections

Ma bucur tare ca pot sa particip.

Alte motive?

De parca Bucurestiul si multitudinea de oameni faini de acolo n-ar fi de ajuns. De abia astept sa ma vad cu o groaza de oameni interesanti la Webstock si pe urma incep intalnirile prin capitala. Meeting with the dazzling girls – that’s high on my list. Meetings with Pawnee people – ca stiinta-i importanta! Prevad o revedere a oamenilor faini cunoscuti in Vama – datorita iconcert.ro, mai exact Lucian. Va mai fi un meeting tare productiv cu schimb de idei si feedbackuri multe si marete cu Mihail, de la Blogway, sau de la lumebuna. Si I can’t wait s-o revad pe Oana mea scumpa si muncitoare, cu care sper sa ma vad mai mult decat pentru un noapte buna:))

Vestea si mai buna e ca aterizam in toiul Zilelor Bucurestiului-avem de unde alege program, locatii. Sunt deschisa spre propuneri si highlighturi in programul ala incarcat.

Motiv si mai de lauda: Dazzle la Webstock Awards

Printre nominalizariile la premii, ;a sectiunea de Publishing apare si Inflexiuni – cea mai tare emisiune de radio despre Antreprenoriat cu cine altcineva, decat cei mai tari oameni: Andrei Rosca (btw, si-a revenit pe partea de blogging – gasiti articole noi si postari mai frecvente pe blogul lui ) si Mihai Stanescu.

Cum sa nu fiu mandra cand e parte din dazzle.ro? Asa ca sa ne uram noroc si tinem pumnii!

O sa incerc sa live-twitteresc de pe la Webstock si de pe contul de dazzle si de pe al meu.

As vrea sa cred ca o sa fie si un articol pe blog proaspat de acolo. Nu promit, dar voi face tot posibilul! Daca nu, facem cumva sa apara ceva pe dazzle!

Ne vedem in Bucuresti la Webstock!

poate te intereseaza si asta:

• Conferinte – confruntarea dintre real si virtual
• Fac ce-mi place- teacup.ro

E vorba aici, nu doar de zilele noastre de nastere, chiar daca de la asta am pornit in articolul precedent. Am incercat sa extrapolez un pic subiectul la zilele noastre – fie ca sunt ele mai importante sau mai putin importante, pt ca toate zilele noastre au fost si sunt in continuare intr-un proces de schimbare.

Tot legat de zile de nastere

S-au mutat deci urarile pe wallul de facebook – s-au inmultit intr-adevar. Daca pana acum primeai cateva telefoane si multe smsuri, acum urarile pe facebook sunt …fara numar si continua de dimineata pana noaptea- in functie chiar de fusul orar al fiecaruia.

Cum sa nu te bucuri de atatea ganduri frumaose care vin spre tine intr-o singura zi? Parca tot universul tau se bucura pentru tine si e in tandem cu feelingul tau.  E un fel de sincronizare intre prieteni care poate doar sa te bucure. Te faci cu urari in multe limbi straine, cu formulari care mai de care mai scurte si la obiect, mai personale si mai creative. Te bucura pentru ca te reconectezi cu vechi cunostiinte, prieteni cu care n-ai mai avut o conversatie demult. Acei prieteni de care te-ai despartit prin ceva context – fie scoli diferite, orase, tari diferite – poate oameni pe care inca nu i-ai cunoscut. Mi s-a si intamplat anul asta, sa ma felicite in mod dragut o persoana cu care n-am avut contact pana acum, dar avem cum s-ar zice prieteni comuni si dupa urare am continuat sa povestim.

A fi conectat – a pastra o legatura

Fiecare urare conteaza deci, nu pentru ca ti se zice ceva dragut, ci pentru ca suntem inca conectati, pastram o legatura.

Daca e sa ne gandim putin la viitor, la felul in care vor creste cei mai tineri ca noi, copii nostrii – se intrezareste un view destul de optimist – vor fi intr-un mediu conectat.

Un loc unde nu se pierd legaturile, unde prieteniile sunt mai usor de intretinut. Unde nu vor mai fi presati social sa trimita felicitari de sarbatori in fiecare an si totusi isi vor putea felicita prieteni vechi pt reusite, pentru sarbatori de tot felul.

Nu cred ca se va mai tine cont de masuratorile de care ziceam in celalalt articol (pt ca nu au la ce sa se raporteze, it comes naturally to get it on facebook). Daca au uitat intr-un an de o zi de nastere si-si vor impartasi bucuria pentru o alta realizare de a ta printr-un simplu comment de pe facebook, asta ne poate doar bucura.

It’s not about business -it’s about something else

Lasand la o parte tot glamourul asta care insoteste noutatea din jurul retelelor sociale – care nici nu mai e ceva nou, de cand fiecare business incearca sa-si mareasca ROIul din asta, ar trebui sa ne concentram pe aspectul din ce in ce mai evident si mai important.

Concluziile care reies din aceasta față, aceasta dependenta de social media, pun de fapt accentul pe partea cu adevarat sociala a social media. Partea aceea umana, pe care o formam noi. E vorba de relatii, mai mult decat despre profit – pentru ca fiind implicati, ascultand ce se vorbeste intre peretii nostrii, ajungem sa ne cunoastem, cum altfel n-am prea putea sa o facem.

Avem datorita facebook si a altor retele din ce in ce mai nisate niste tooluri foarte puternice de conectare.

Dispunem de aceste unelte de legatura de-a lungul vietii: fie ca e vorba de miracole, de dezastre, de cresteri sau scaderi economice – suntem cu totii implicati prin social media – retelele sociale sprijina, sunt un suport cat se poate de practic si real in virtualitatea lui a tuturor acestor fapte.

Tot ele sunt si suportul pentru cele mai personale emotii, bucurii, tristeti ale noastre.

Fie ca e vorba de fapte care implica marea masa, fie ca e vorba de micul nostru univers propriu, ne folosim de social media – creeam legaturi intre noi si lume, intre micro si macro spatiul nostru.

Asa ca va mai multumesc inca o data tuturor celor care ati fost atenti la ce va anunta facebookul si mi-ati trimis un gand bun cu ajutorul lui.

P.S.: Ceea ce am observat zilele astea si m-a bucurat tare de tot, e ca sunt multe fecioare in onlineul asta – multi care au ceva de spus pe aici au fost bombardati cu urari de ziua lor. (normal, ca daca nu erau retelele astea, nu prea aveam de unde sa stiu asta si sa vreau sa generalizez )

Din ce mai tin eu minte au fost sarbatoriti: Alex Negrea, Andrei Rosca, Bobby Voicu  ?!, Ionut Oprea si mai sunt cativa…multi

Tu ce parere ai? Ai aceleasi predictii pentru viitorul zilelor noastre?

poate te intereseaza si asta:

• Cum ne-a schimbat facebookul zilele de nastere in…rau
• Sa-l cercetez pe facebook sau mai bine nu?
• The eleventh man theory
• Cum te cuplezi in ziua de azi
• Multumiri nominale

Parca e deja suprasolicitat si supraexploatat acest subiect despre retele sociale si cum ne influenteaza ele pe noi, cum ne schimba viata.

E si normal sa ne influenteze si sa ne schimbe pt ca si-au facut loc in viata noastra de zi cu zi, in vocabularul nostru, in gandirea noastra.

Au schimbat mai ales modul de a ne petrece ziua de nastere. Fie ca tu esti sarbatoritul sau esti acela care ii ureaza sarbatoritului toate cele bune de ziua lor, s-a schimbat modul in care facem asta.

Mai stiti ce interesant era inainte sa vezi cine te iubeste, cine-si aminteste de ziua ta, cui ii pasa de tine incat sa te treaca in agenda sau unde stie mai bine ca sa nu uite sa te felicite de ziua ta? Mai stii ca asta chiar era o masuratoare pe care o aveam voit sau nevoit in mintea noastra? Tineam minte cine ne-a urat La multi ani, ca sa nu cumva sa uitam si noi sa uram. Si cu cata satisfactie uitam, sau ne faceam cu uitam de cei care nu s-au sinchisit sa ne ureze cand trebuia?

O joaca de copii, ai spune, acum, in era social media.

Este the ME-Era la o adica, cum sa nu se invarte totul in jurul tau? Cum sa mai uite cineva de tine, cand esti atat de prezent in lumea asta virtuala?

Ti-e mazgalit bine peretele de facebook cu data de nastere, mai mult sau mai putin vizibila tuturora, iar facebookul are grija sa anunte asta pe peretele tuturora cu care ai ales sa fi prieten pe retea – in realitate nici nu e nevoie sa te chiar stii cu persoana aceea. Nici macar nu trebuie ca toti prietenii tai sa fie foarte atenti la acel rand minuscul care ii anunta ca e ziua ta. Isi dau seama de la multele urari pe care le-ai primit deja si le apare vrand nevrand in streaming.

Ajunge ca cineva sa-ti ureze pe twitter la multi ani cu hashtagul #LMA si sa se mai gaseasca si alti urmaritori sa vada asta, sau sa vada ca ai multumit pentru ceva si sa-ti ureze si ei.

Apare si pe CVurile tale virtuale, fie ca e vorba de linked in sau alte platforme.

Primesti mailuri de La multi ani de la tot felul de firme “atente” la clientii ei, cu o baza de date foarte bine pusa la punct unde e nevoie si de data ta de nastere.

Devine destul de greu sa mai masori importanta pe care ti-o acorda cineva, dupa acest mic detaliu devenit atat de neimportant si atata de la-ndemana tuturora. Devine greu sa te mai bucuri de urari, daca acestea vin din atatea parti. E dificil sa fi VIP si pt o zi, nu-i asa? Ajungi sa pui la-ndoiala cam multe.

O schimbare am trait-o deja de cand cu mobilele. Era o adevarata moda si un adevarat gest de prietenie sa fi primul care dai mesaj imediat dupa ora 12 sa-i urez persoanei dragi la multi ani. Cati n-am stat noptiile festive cu telefonul in mana, butonand inapoi mesaje de multumire. Ziua de nastere de obicei continua in acelasi ton vesel, cu telefonul mereu la-ndemana, mereu cu el la ureche sau citind mesaje mai mult sau mai putin creative. Intr-o vreme erau chiar creative si te impresionau placut. Stiu cum cautam si eu tot felul de urari frumoase prin carti sau pe net. Le pastram mereu pe cele care-mi placeau sa le pot trimite si eu mai departe.

Ma intreb eu acum, dupa ce majoritatea avem prieteni cu ordinul sutelor pe facebook sau alte retele (unii sunt mai activi pe hi5, sau cum eram si eu pe myspace…ups, pe alea am uitat sa le checkuiesc de ziua mea:D) de cate ori ti-a sunat telefonul de ziua ta? Cate mesaje ai mai primit dupa 12?

Din ce in ce mai putine, nu-i asa?

Oarecum ne faciliteaza din nou “masuratoarea” adevaratiilor prieteni. Cei ce aleg calea usoara a facebookului se dovedesc a fi acei prieteni/cunoscuti atenti, pe care nu-i doare mana sa scrie un La multi ani pe facebook. Iar cei ce te suna si incearca sa-ti ureze cat mai natural si mai personal La multi ani, devin parca mai dragi in ochii tai, ajung sa te surpinda in mod placut. Uite, chiar daca mi-e prieten pe facebook, a ales totusi sa ma sune.

Faci descoperiri socante in ambele extreme: te bucuri si te superi.

Ajunge sa te doara cand prieteni din copilarie, prietena ta pe care o considerai cea mai buna, sa nici macar nu vrea sa-ti auda vocea de ziua ta, sau sa butoneze un sms…

Ajunge sa te bucure atat de mult cand prietenii mai recente se straduiesc sa adanceasca legatura, sa iti ureze pe toate caile la multi ani, doar ca sa stie ca nu uiti sa te bucuri ca e o zi speciala.

Ajungi sa te bucuri si mai mult de surprizele pe care ti le fac pe viu prietenii adevarati. Sa te bucuri ca-ti vin acasa cu cele mai traznite cadouri, ca vin acasa doar pt ca e ziua ta si vor sa te vada, ca iti aduc un buchet de flori superb chiar daca nu te-ai mai vazut demult cu ei, ca te sacaie sa te intrebe ce iti doresti ca sa stie ce cadou sa-ti ia, ca-si amintesc sa-ti ureze La multi ani si pe viu cu prima ocazie cand va vedeti, chiar daca a trecut ceva timp si au facut-o deja pe facebook.

De cand cu facebookul (generalizare aiurea, e de cand cu tehnologia daca stam sa ne gandim…) apreciezi din ce in ce mai mult prieteniile vii, adevarate in toate sensurile. E un fel de back to basics.

La fel si cu eventurile care degeaba sunt atat de populare in mod virtual, cu atatea confirmari, importanti sunt aceia cu care ai schimba doua vorbe acolo, i-ai vazut macar. La fel cu jocurile, mai bune-s alea noaptea in parc, decat in retea. La fel cu discutiile, atat de placute pe viu, decat pe mess, sau in conferinte skype…

Cam astea ar fi partiile negative ale zilelor de nastere de cand cu Facebookul.

Am insa si o gramada de lucruri bune de spus despre asta, in urmatorul post.

poate te intereseaza si asta:

• despre cum a schimbat facebook zilele noastre in… bine
• De fapt ne adaptam greu la schimbari
• Multumiri nominale
• Schizofrenie digitala
• Despre Barcelona si catalana (1)

22.

2zeci +2.

2.

2 lumanari, ca 22 deja is prea mult.

2 de 2.

22 dupa 21.

22 pe 26.

22 deja de 6 zile.

Ciudat. Oare asa trebuie sa te simti cand ai 22 de ani si nu mai ai 21? Ce-mi placea ca zilele trecute inca puteam corecta pe toata lumea ca eu am 21, inca nu am 22. Si totusi 22ul m-a ajuns din urma. L-am si imbratisat oarecum cu drag. Simt ca in ultimele 7 luni cel putin, am crescut cat altii in 7 ani.

Am crescut in experiente, in evenimente, in oameni dragi, in esecuri, in invataminte, in likeuri, in followers, in clickuri, pana si in lungimea parului si numarului de tzoale in dulap. Toate astea duc la 22 de ani de amintiri si la dorinta spre si mai mult.

Ah da, dupa 3 ani in sfarsit mi-am serbat ziua in Romania, cu mami si prieteni dragi.

A fost cea mai lunga si scurta zi in acelasi timp. N-am apucat sa o simt, decat sa ma bucur de ea.

Am primit cel mai funny cadou! Nu, nu va zic. Dar da, am niste prieteni…narozi, luati impreuna: DEMENTIALI!

Interesant de observat ca sunt aceeasi.

Si acum ma bucur ca am zile cand gasesc multa multa muzica buna, pe care sa vreau sa o tot reascult si pe care sa vreau sa mi-o pun pe player. Si in continuare fac un amestec interesant. Ce daca e katy perry, sau un dubstep remix, sau o muzica buna de facut energie, gen dj fresh? I just love them.

Tot in cautare de de comori vestimentare ma simt bine. Imi permit sa ma pierd printre trenduri de toate felurile – fie ele aduri creative, fie tinute. Parul meu nu mai e mov. Nu acum. Dar promit ca remediez.

Inca mai am prieteni vechi si buni.

Inca sunt studenta, chiar daca si lucrez. Mai am un an dublu de studentie, oximoronic chiar, dimineata pot fi studenta naiva si seara pot fi masteranda serioasa. -> this means all kind of people around, all kind of outfits.

Inca mi-e dor sa plec. Stiu ca am tot fost plecata. Dar demult n-am mai fost plecata pt cel putin 3 luni… Aici sentimentele devin din ce in ce mai contradictorii. Parca nici n-as mai putea placa atat de mult timp, dar poate mai des…si in mai multe locuri? I have a feeling it’s coming also true

Si da, cerealele prefer sa le mananc tot seara si tot cu iaurt

poate te intereseaza si asta:

• vezi in search sau in arhiva