Ce faci cand incepi sa vezi fericirea?
12 Feb
Fugi?
O imbratisezi?
Sau stai sa te gandesti?
Poate te gandesti prea mult…la asta te-ai gandit vreodata?
Sau poate te-ai gandit de prea multe ori?
Si gandindu-te prea mult faci ca misterul sa piara. Dar articol despre faptul ca exageram cu planificatul este un pic mai jos. Sau e vorba de analiza aici. Mda. Too much thinking about it. Omoara spontaneitatea.
Chiar am fost marcata de ceea ce mi s-a spus acum. Stiam acest lucru. Credeam, vroiam sa ma ghidez si eu dupa asta. Cred ca asta si fac. Sa nu astept savina ceva la mine. Sa iau insa totul ce vine asa cum e. Sa nu ocolesc nici binele, nici raul. What happens, happens. And yes, shit happens also.
Cu incredere in propriile forte cred ca se poate reusi.
Planificand totul, sau analizand totul, risti sa nu vezi padurea din cauza copaciilor. E si asta o vorba foarte adevarata. Te cramponezi de mici detalii, incerci sa le schimbi, sa le intorci pe o fata care itzi surade tzie mai mult si ce faci? Pierzi esentialul.
Poate era frumoasa si acea greseala. Oferea farmec. Sau poate era greseala fatala, pe care intorcand-o de prea multe ori ai creat impresia ca o potzi schimba, si ai pierdut din intensitatea ei. Nu ti-ai dat seama ca era problema majora, de care trebuie sa fugi.
Asa ca fugi!
De ceva ce simti ca nu are rost… fugi. Nu te amagi.
Sailor moon is a cartoon. Si basmele sunt frumoase. Dar din pacate doar acolo castiga intotdeauna binele.
In realitate nu.
Si ma refer la acel intotdeauna. Nu intotdeauna castiga binele.
Dar atunci cand binele iti este in cale, PROFITA.
Concluzia… un pic de analiza trebuie totusi. Sa vezi despre ce e vorba.
De fapt e vorba de cumpatare…
Si din pacate e un secol in care cumpatarea, echilibrul incep sa devina cuvinte iesite din vocabular. Pastrate doar in dictionar.
Sfat: deschidetzi dictionarul, si cititi cuvintele astea.
Si acuma o invitatie la comunicare:
v-atzi speriat vreodata de fericire? Sa aveti impresia ca sta sa dea norocul peste voi si sa va fie teama sa-l imbratisati?
Si da, ma refer si la relatii… mai ales la relatii.
great post!
eu cerd ca ne speriem cu totii. e probabil in natura noastra sa “freak out”, pt k subconstientul ne sopteste diabolic “u`ll get hurt”. si atunci castiga instinctul de supravietuire, care spune, mai bine pas unor momente frunoase, ca singur nu are sa iese ceva bun din asta. si uite asa…pierdem? pana in momentul in care uitam (fie si pt o perioada scurta) de ratiune si echilibru, ne aruncam cu capul inainte fara sa ne gandim la consecinte. pur si simplu pt k simtim ca acel cineva merita. and that may lead to so many…:D
eu m-am “aruncat”. o data, si bine:)
multu:) pai chiar ca e noroc treaba asta cu aruncatu – nici parasutele nu stii daca se deschid mereu.
E totusi bine sa ne speriem zic eu, makes it safer. Dar putem rata multe asa.
Si atunci cred ca revin asupra ce insist eu mereu: echilibrul in toate!
Sper sa nu fie nevoie sa te mai arunci, ca e bine asa si is happy pt tine
o pui intr-un loc sigur.