Puterea povestilor
11 Aug
Povesti frumoase, povesti interesante, povesti reale, povesti inventate. E plina viata de ele. De fapt intreaga noastra viata e o poveste. Poate chiar volume intregi de povesti care alterneaza in a-si insusi fiecare dintre adjectivele de dinainte…
In ultima vreme tot dau peste conceptul asta de poveste, de aceatsa metafora cu care se compara toate. Azi am citit si povestea articolului scris cu ochii inchisi, sau articolul devenit poveste, pentru ca a fost scris cu ochii inchisi.
Tot azi si tot mai des dau peste articole care accentueaza puterea unei povesti. Cat de important este ca tu, brandul tau, organizatia ta, sau orice reprezinti sau vrei sa cresti, sa aiba propria poveste. Si nu trebuie sa fie o poveste trasa la xerox, care stii tu ca a avut succes si speri sa se aplice si la tine. Puterea povestii consta exact in unicitatea ei. In puterea exemplului personal.
Mai stii cand eram copii cum ne hraneam cu povesti? Ne placeau pt ca prezentau viata cuiva, prezentau anumite actiuni. Mai apoi au inceput sa ne placa romanele, tot pt ca au o poveste. Filmele, serialele, stirile, reportajele, reality showurile. Toate sunt povesti.
Cu totii suntem protagonisti ai unor scenarii. Fie ca suntem noi autorii, regizorii, sau suntem simpli actori, fara ca macar sa stim scenariul, apartinem de paginile unei povesti. Mai multe povesti. Pentru ca de multe ori povestea mea se intretaie cu povestea ta. Se poate sa avem capitole pe care le scriem impreuna. Si tot va fi povestea mea si povestea ta. Diferita. Pentru ca avem filtre diferite, cunostiinte diferite, perceptii diferite.
Devine din ce in ce mai interesant cand reusesti sa-ti pui povestea sau macar putine ganduri pe hartie. Te ajuta sa-ti conturezi ideea. Sa stabilesti firul narativ, coordonatele povestirii. Vei observa mult mai usor ce te face unic.
Trebuie sa stii sa raspunzi la cateva intrebari.
Ce te face unic? Ce stii sa faci, ce vrei sa faci si cum e felul tau de a face asta?
Care e povestea ta?
“Impresioneaza-ma, emotioneaza-ma stoarce-mi o lacrima [..] Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana ” Gheorghe Dinica Filantropica .
Am folosit citatul acesta de mai multe ori cand incercam sa impulsionez niste oameni mai tineri decat mine sa puna suflet in ceea ce zic. Sa nu dea impresia ca citesc o carte de bucate , am reinvatat impreuna cu ei .. ce e aia intonatie, dictie, am ajuns impreuna la perfomanta de a putea urmari vizual virgulele dintr-o propozitie rostita. Am facut misto de ei, i-am imitat, i-am ridiculizat, inganat, ras .. toate la un loc … nu mi-a placut ce a trebuit sa fac dar mi-a placut ce efecte a avut. Am fost impresionat si emotionat, am auzit povesti, mi-am atins scopul.
Le-am mai spus ca asa ne vindem noi cei cu profesii liberale, ne vindem prin felul in care ne exprimam , si o facem cu mainile si cu gura. Amandoua sunt foarte importante, amandoua cer exercitiu. Dar sa facem o distinctie intre importanta cred eu. E una sa stii cum sa zici o poveste fie ea buna sau proasta si e alta sa ai acele povesti.
Si e important sa ai imaginatia sa iti creezi propriile povesti si prin creat inteleg ceva palpabil, real, consemnat si dovedibil, care sa poata fi narat ulterior. Si sa inveti cum se nareaza cum sa captivezi un public restrans sau larg.
Da .. sunt asa de multe povesti disponibile acum de pe un blog pana la posterul de pe un autobus incat, cred, niciodata nu a trebuit sa fii asa de bun in domeniul asta incat sa fii bagat in seama.
Si zic toate astea pentru ca imi plac povestile, ca majoritatii oamenilor, si asemeni acestei majoritati, imi plac cele bune, .. cu singura mentiune ca de obicei lucrul acesta inseamna pentru mine ceva cu totul diferit decat pentru ceilalti
ia te uita inca un intreg post pe tema asta despre feluri de povesti…:)
o poveste draguta:)
Bravo pt rabdare si pt ca pui pret pe esenta povestiilor
si citatul e superb
mersi