Rochia cea noua – povesti de viata
26 Oct
De mult nu m-am mai asezat sa scriu despre o carte in momentul in care am terminat-o.
Rochia cea noua mi-a placut. E genul de carte a carui final te face sa retraiesti intreaga actiune la alte cote, sa faci acele legaturi si acele clickuri care sa iti lase impresia finala a unei carti bune.
Si intr-adevar, judecandu-i structura, e un roman studiat, atat de bine scris, incat nu-ti dai seama pe parcursul relatarii ca e structurat circular. Ca de fapt tu retraiesti amintirile unei femei, care la randul ei retraieste amintirile familiei ei, mai exact a unchiului ei. Un fel de rama in rama. Un amestec de trecut, prezent, viitor si gandurile asupra acestor spatii temporale.
Mi-ar fi placut sa puna accentul pe viata ei, pe felul in care si-a refacut ea viata dupa moartea unchiului ei. Din povestiile unchiului ei a tras cea mai buna invatatura: ca vrea sa-si traiasca viata. Insa in timp ce o urmaresti pe ea iti dai seama ca n-a facut multe: a indurat moartea sotului ei in luna de miere, a regretat un avort, s-a indragostit de cine nu trebuia, pt a-l pierde si pe acesta si o regasim in prezent, cumparandu-si o rochie noua, in orasul in care a crescut. In cateva randuri aflam ca de fapt dupa ce si-a trait viata, s-a reintors in orasul copilariei.
Final: Hainele pe care le purtam ne metamorfozeaza. Ele ne schimba din exterior spre interior. Cu totii suntem prizonierii gambelor groase, ai sanilor lasati, ai pieptului scofalcit sayu ai barbiei duble. O multime de imperfectiuni stau in calea frumusetii. Cel mult poti sa-ti pui o rochie noua, sau sa-ti schimbi cravata. Ne transformam tot timpul in alta persoana si nu trebuie sa uitam ca exista mereu cineva care observa.Nu doar la final, ci si pe parcursul cartii se revine la idee hainelor, la importanta lor. Priveste hainele ca pe acele detalii care intregesc o persoana. E vorba de haine jerpelite, din timpul razboiului, de haine scumpe apreciate in perioade grele, de haine care te marcheaza si le pastrezi, precum perechea de pantofi rosii si geaca de piele. Vorbeste despre imbracaminte ca si apartenenta la o ideologie – la nazisti si la punkeri. Sau pur si simplu apartenenta la eleganta – prin persoana Eunicei si a unchiului.
Citatul cel mai interesant: Gandurile sunt ca niste copci – cu ele cosi amintirile, apoi carnea se vindeca si nu ramane decat o cicatrice. Cicatricea e amintirea.
Mi-a placut, nu doar pt ca se acorda o anumita importanta hainelor, ci pentru ca se spun povesti de viata.
O carte de genul te face sa te gandesti la trecutul tau, al familiei tale si te face sa te intrebi, cum va arata trecutul tau in viitor. Daca vei avea ocazia sa scrii o carte ce vei asterne pe paginile ei? Ce intamplari iti vor marca prezentul, ce persoane te vor influenta, ce exemple vei avea, ce drumuri vei alege.
Ne dam seama, ca oricat de mult vrem sa credem ca ne facem noi vaita cum vrem, mereu sunt variabile independente. Si chiar si acele alegeri pe care le facem sunt dintr-o paleta larga si mereu vor fi si alte cai.
Iti vei afla calea, de abia dupa ce vei parcurge cea mai mare parte a vietii…
No comments yet