Te simtzi blazat?
14 Nov
Blazaj al tineretii
Tineret prea blazat?
Nici nu stiu cum as incepe.
Tomando drogas para sonar. Se vana en su soledad… (noha – no es perfecta)
Asta zice noha acuma la mine in boxe. Si da, se dovedeste pt a mia oara ca winampu meu citeste ganduri.
In principiu despre asta e vorba.
Singuratatea si modalitatile noastre de a scapa de ea.
Pe vremuri se credea ca a avea prieteni inseamna sa nu fi singur.
De aceea au fost inventate chefurile, intalnirile, la ceai, la suc, mersul la film, la teatru… etc. mersul la partyuri mai nou in zilele noastre.
Hmmm. Ultima parte incepe sa ridice un semn d intrebare din ce in ce mai mare.
A te aduna acasa inainte de a iesi sau in loc sa iesi pare a fi mult mai la-ndemana si mult mai comod
Sa fie comoditatea vina unei eshuari ale tineretului?
Esuat din ce motiv?
Nu o zic din pct de vdr al unui party organizer caruia ii e frica de faliment. Ci din perspectiva unui om care simte ca lumea nu se distreaza nici makr cand pretinde acest lucru.
Se poate sa avem perceptii atat de diferite despre distractie?
Da ce frate? Varstele noastre sunt apropiate. Si totusi toti tindem sa fim diferiti, sa fim originali. Da chiar asha?
Varietatea poate fi al doilea motiv. Ea duce la diversificarea genurilor de muzica (ceea ce e bine, avem de unde alege), duce la multitudinea de cluburi, locuri d petrecere a timpului liber, duce la organziarea a foarte multe evenimente pe gustul tuturora.
Si aici o alta chestiune care nu-mi da mie pace. Am evolouat. Avem acces la multe. Concerte cu duiumu. Staruri peste staruri. Toata lumea e party orgniser, face de toate pentru a-si aduce un public. Dar uita ca acel public este conditionat de altzi factori. Cum ar fi timpul, banii si mai ales prietenii. Nu poate merge la toate evenimentele la care si-ar dori, mai ales cand acestea se mai si suprapun, sau costa prea mult.
Ever thought of it?
Consider ca orgoliile proprii de mari patroni, sau aducatori de nume ar trebui putzin coborate. Ar trebui ca si ei sa se poata pune in pielea consumatorului de muzica, de eventuri. Nu sa spere ca si-a facut suficienta publicitate si l-a convins sa vina si va veni. Pentru ca, revin, e conditionat de multi alti factori care sunt mai importantzi decat placerea vizuala pe care I-a oferit-o afishul pentru un eveniment. Cred ca voi reveni asupra acestui gand intr-un alt post. Pt ca mai pot fi zise multe.
Individualismul. A 3-a dimensiune. Aici e discutabil. D obicei intervine in discutiile de genu: eu vreau sa facem aia, sau sa mergem acolo. Ba nu, EU vreau dincolo. Ft bine: concluzia nu mergem nici acolo, nici acolo. Prefer sa stau acas, fac un dush si ma culc. Mai ales ca de somn ducem lipsa cu toti.
Dar cand deja esti prea odihnit si ai tot ajuns la replica asta… n-ar fi mai bine sa cedezi? Si sa mai faci si compromisuri?
Si dak mai caut motive, sigur mai gasesc.
Si de fapt asta era esenta postului. Da mereu ia o alta turnura.
Blazajul asta are si putzin ajutor din partea substantelor. Si nu ma refer la ciorba, care este si ea o substantza, cum zice si teo de la café deko (dati pe youtube – merita).
Corelam putzin la ce zice si noha. E nevoie de droguri pentru a putea visa… dar oare atunci mai putem vorbi despre omul care judeca? Sau substanta care judeca pentru el.
Pentru ca sub influenta acestora se manifesta celelalte cauze ale blazajului: mai ales comoditatea si individualismul – se vana de soledad- se imbaiaza in singuratate ( si da, impreuna cu animalutele imaginare … )
Chiar merita sa-tzi distrugi tot cheful si cheful altora mai ales pentru cateva clipe de nici nu stiu cum sa-I zic? Pentru ca sentimentele astfel dobandite iau turnuri diferite de fiecare data.
Da, e un mesaj anti.
Sustin ca nu e nevoie pentru distractie de nimic altceva decat voie buna. Care poate fi extrasa din alaturarea cu prieteni buni, indesata sub un acoperish colectiv al oricarui locshor, si acompaniat de acordurile oricarei muzici.
da foarte bine spus
cine te a suparat??:)
) :*:*
ne intalnim la un ceai ceva
Cred că are importanţă nesemnificativă motivul pentru care am hotărât să ‘’dau un comment’’ tocmai acestui blog. Aş putea foarte simplu să stabilesc o relaţie între social butterfly şi faptul ca acest apelativ ar putea fi interpretat în termini de multi-perspectivitate în încercarea de a fi obiectiv. Atfel ‘individualismul’, aşa cum reiese că îl percepi tu, ar înflori în cea ce încerci să construieşti şi să prezinţi ‘’lumii’’ (care se reduce probabil la prieteni şi oameni similari).
Pentru că ai pus în legătură blazarea tineretului cu evadarea (în diferite forme) din realitate chiar şi pentru câteva clipe voi lua aceeaşi directţie. Nicidecum nu poate fi interpretat în termeni de ‘pro’ însă. E doar o altă perspectivă din multitudinea posibilă. Nu doresc să menţionez asta la începutul fiecărei dimensiuni aşa că sper că e suficient o dată.
Citind articolul am avut tendinţa să te consider un tânăr ne-blazat . De ce? Pentru că mirarea face parte din sistemult înţelegerii,, iar absenţa ei ar însemna indiferenţă. Recitindu-l însă, mi-a ridicat semne de întrebare pe care am să ţi le ridic şi ţie.
Să o luăm însă pe dimensiunile prestabilite de către tine.
Comoditate?!
Nu, nicidecum. Blazarea e negarea căutării, e încremenire, e îngheţ, e indiferenţă. Viaţa e căutare., mişcare a gândurilor; fiecare zi înseamnă noi întrebări, noi răspunsuri, noi reevaluări ale răspunsurilor de ieri. A fi blazat însemna că iubirea ta e una instinctuală şi superficială, ideile-ţi sunt şablonare şi liniare Să fii blazat înseamnă să te negi, iar noi suntem construiţi pentru a ne afirma.
Priveşte o clipă în jur la tinerii pe care îi consideri ne-blazaţi (reinventăm limba română). Eu văd doar o construire de aparenţe, o nevoie acută de modele, nevoia de a imita, iar limitele sunt restrânse la copierea comportamentelor accesibile, adesea la copierea ‘ambalajului’. Ne mişcăm într-un spaţiu făcut din imitaţii ieftine ale lucrurilor care ne-au plăcut la alţii, care la un moment dat ni s-au părut aducătoare de succes şi prieteni. Noi suntem însă cei ‘dezbrăcaţi’ de toate aceste acumulări formale, şabloane asimilate, interiorizate dar aproape niciodată conştientizate; toate improvizaţii născute din dorinţa de a juca un rol. Alegem o vreme fotografii e care le punem în locul oglinzii în care nu mai avem chef să ne privim … alegem reflectare în societate de dragul conformării şi regăsirii într-un grup. Ce se întâmplă când ajungem totuşi să ne privim, să reevaluăm toate compromisurile făcute pentru ‘’ nu fi blazat’’? Conştientizezi că ai facut totul în virtutatea inerţiei. La început închizi ochii, râzi, continui să ieşi să pretinzi că eşti fericit, ca-ţi place, că te-ai distrat ‘pe cinste’ că doar asta fac ‘tinerii din ziua de azi’. Ajungi însă la un moment dat să te priveşti din nou. Te întrebi cât din tine şi din ce îţi doreşti să fii regăseşti în jur? Sincer stau să mă întreb dacă tocmai aceste întrebări care apar nu reprezintă de fapt indicatori ai trezirii din blazare, aceea reevaluare a stadiului în care eşti si analiza comparativă cu stadiul în care ai vrea să fii.
Alternative ar fi alegerea a altceva din ‘varietatea’ care ţi se oferă. Alţi prieteni, alt gen de muzică, aparent alt mod de a te distra. Încerci din nou. Chiar e varietate? Tu ai gândit la asta?
Aşteptarea normală e ca părerea-mi să fie interpretată în termeni de pesimism mai degrabă decât realism. Avem tendinţa să respingem tot ce contravine modului nostru de a gândi. A face asta înseamna a ne dezechilibra, e doar o forma de protecţie. Partea faină e că fiecare ajunge la concluzia asta mai devreme sau mai târziu. Toţi ne dorim înapoi o vară, un an din trecut în care am simţit că trăim cu adevărat. De fapt ne dorim visarea, naivitatea (pe care o contestăm asiduu) capacitatea de a ne pierde şi dizolva fără să trecem nimic prin filtrele gândirii. E de vis! Din păcate o facem cât suntem tineri, când e mai puţin importantă finalitatea a ce trăim, cum trăim …. important e doar să trăim intens.
O altă alternativă e ceea ce tu priveşti în termeni de individualism (sincer nu acesta e semnificaţia conceptului, poate doar o subdimensiune dar fie cum doreşti). Ai gândit vreodată că aceste justificări primite (somn şi comoditate) ascund doar refuzul de a te plia pe ceea ce ţi se cere pentru că nu găseşti mereu energia de a te anihila pentru a face faţă ‘cerinţelor’ majorităţii prietenilor. Poate e doar o defulare izolată în aşteptarea regăsirii. Într-adevăr nu o vei face dacă te vei rezuma la aceste justificări. Ai însă nevoie de timp, timp să regăseşti părţi din tine, vise, dorinţe reale (care nu pot fi satisfăcute rapid, pe termen scurt) şi să îţi reiei activitatea socială într-o zonă mai aproape de ce eşti tu. Încercări, eşuari, reluări, alternative reconstruite … poate, poate … reuşeşti. Unii o fac, alţii sfidează tiparele impuse de majoritate îşi caută satisfacţia în altfel de plăceri (şi nu ma refer la cele fizice); cei din urmă sunt cei pe care îi consideri tu individualişti.
Vor exista mereu discrepanţe între ceea ce se afirmă şi comportamentul propriu-zis aşa că oleacă de scepticism şi o doză mai mare de empatie nu strică.
Mai este o categorie însă (şi probabil altele care scapă raţionamentului meu) cei care consumă (alcool, droguri, marijuana. Te las pe tine să-ţi dai seama de ce. Prespun că e simplu dată fiind incursiunea de mai sus. ‘‘Chiar merita sa-tzi distrugi tot cheful si cheful altora mai ales pentru cateva clipe de nici nu stiu cum sa-I zic?’’. Dacă atât poţi să înţelegi oamenii din jurul tău eu ce să mai zic?! Dacă acei prieteni sau cunoştinţe ajung să reprezinte şi sunt etichetaţi ‘cei care strică cheful’ cu ce îi ajuţi? Tu, voi asemeni ţie ce le oferiţi în schimbul visării şi evadării din realitate, din simulacrul de realitate pe care voi l-aţi construit?
Fraza-ţi mirifică care m-a provocat : ‘‘Dar cand deja esti prea odihnit si ai tot ajuns la replica asta … n-ar fi mai bine sa cedezi? Si sa mai faci si compromisuri?’’ Sunt deschisă aşa cum am fost şi la visare, ‘evadare’ şi la alternative polarizate. Ce compromis se presupune ca ar trebui să facem? Nu sunt destule reguli impuse la nivel societal, social ?! Vrei să ne cenzurăm şi faţă de noi înşine? Vrei să avem pofta ta de viaţă, distracţie, doza ta de ‘nebunie’ şi aparent non-conformism al tinereţii? Vrei să ne pozăm şi noi cu DJ, să ne îmbrăcăm asortat si ‘de marcă’, să ieşim în evidenţă prin cum arătăm şi ce ascultăm, să ne considerăm liberi în atâta îngrădire? Halal non-conformism în atâta conformis impus. Tu cât crezi că-l vei avea?
Or fi fiind vârstele noastre apropiate dar suntem diferiţi. Ştii de ce?! Pentru că nu vârsta e singura varibilă care ne defineşte. Şi crede-mă nu e vorba câtuşi de puţin de dorinţa de a fi originali; cred că orice om cu scaun la cap conştientizează că e imposibil să fii singular în diverstitate.
Partea cu social outlook si party organizer ţi le las ţie.
Iniţial am încercat să încep acest comentariu prin a face abstracţie de fond focalizându-mă pe formă; imposibil aşa că regăseşti comentarii pe parcurs şi în încheiere: totuşi NU exită termenul ‘blazaj’ în dicţionarul limbii române.
Baftă şi numai bine în a deveni un social butterfly în direcţia colajului de perspective diferite!
Scuze pentru cele 6 greşeli de ortografie.
fond, formă … alegi tu ce contează mai mult!
Incep prin a spune, tot respectul pentru un comment atat d lung. Pt rabdarea d care ai dat dovada citindu-l ( nu o data) si analizandu-lJ
Am primit multe replici la acest post, dar din pacate pe mess ( COMMENTURILE PT CE SCRIU P BLOG SA LE POSTATZI TOT ACOLO!!!)O sa o iau si eu sistematic.
Dar nu ma pot abtine sa mentionez k e cam lung ce ai scris tu acolo. Mie imi place, mai ales ca are un limbaj atat de… sa-I zicem interesant, dar multora le va aminti de vianu (asta dak au citit ei asha ceva) pentru ora de romana.
Iar ca sa citez p cineva care a commentat tot pe mess:
“interesant
dar in acelasi timp atat de complicat si un limbaj atat de “interesant” ca nu intelegi mare lucru
primul rand din toti oamenii care citesc commurile
cine naiba crezi ca sta sa citeasca atata
mai ales ca dupa primul paragraf esti pierdut si interesul e deja … vestejit”
eu incerc sa ma feresc d la un astfel de mod d a scrie p blog, pe net in general. Pt ca mi-e teama si mie k m-ash putea lasa si eu in valul cuvintelor intortocheate.
Din pacate trebuie sa te limitezi la a exprima cat mai mult in cuvinte cat mai putine si cat mai scurte ( alt post ce va urma)
s-o luam cu inceputul
zici k nu e vb de comoditate, dar incepi sa dai definitii cuv blazare care duce cam tot acolo. “Blazarea e negarea căutării, e încremenire, e îngheţ, e indiferenţă.”
Comoditatea si obisnuinta d a trai efectiv dupa shabloane si de a nu cauta nimic mai mult.
E lipsa acuta d afirmare.
Si asta ma sperie si ma doare.
Imi place ce spui: “iar noi suntem construiţi pentru a ne afirma”. Chiar ash vrea sa vad asta. (si cred ca si tu esti asha si poate de aia itzi scapa partea neagra de care ma leg eu)
Din fericire am prieteni care sunt o dovada buna a ceea ce spui, copii cu tzeluri, cu vise – ce fac parte din organizatii, ce vor sa schimbe ceva, si simt ca pot si care chiar fac diferenta si se diferentiaza chiar si in varietate, sau makr stiu ce sa aleaga din acea varietate.
Problema mea e cu cei ce nu stiu asta. Ce traiesc pt ca s-au nimerit si ei p planeta asta. Ce fac o facultate, ca face toata lumea sa ca sunt obligati de catre parinti ( ceea ce e trist) si celor carora nu le pasa de ziua de maine, sau mai rau de zilele ce vor urma.
Si atunci sa nu fei vorba de o comoditate sinonima cu obisnuintza, cu let it go..let it flow? C efectu de turma…?
Si construirea aceea de aparente e de fapt constructiva. Tot cautand modele, imitand comportamente te face mai selectiv, te face sa analizezi, sa observi, sa-tzi dai seama cu ce ambalaj vrei sa semeni si sa incepi sa itzi umpli continutul in mod propriu.
Cel putin asta ar fi urmarea fireasca. Ajungi sa-tzi formezi u personalitatea ta. Si e normal sa o faci dupa modele.
Nu vei fi o maimuta mereu. Si din nou s ajunge la cumpatare.
E trist cand apartenenta la un grup duce la alte imitari, si la alte necumpatari…
Si tot d necumpatare e vorba si cand ma refer la evadare.
Se ajunge la a dori o evadare continua… o “afumare” a vietii reale, poate tot din obisnuinta, din comoditatea cu care te-a obisnuit acel vis… si asha ajungi sa pierzi orice tzel mai inalt, orice scop… sunt zilele doar pe calendar care te rogi sa treaca si asteptzi sa te pierzi in visare…
Si variabila “varsta” e si mai nasoala cand devine mai inaintata si mai stricata, cu mai putine tzeluri si mai multa nevoie de evadare…
Ar mai fi multe de zis, dar oricum te-ai intins si u mult..si eu prea mult. Sa-I lasam si pe cei cu mintile mai odihnite sa isi puna semne de intrebare si sa se gandeasca putin.
ai de plm…al meu e scurt si al obiect:))
Comment-ul era pentru tine nu pentru altii. Intrezăream o sclipire şi faptul că ai să-ţi dai interesul să-l citeşti.
Nu aş dramatiza prin a spune că mă doare , am trecut de faza asta … mă întreb doar dacă tinerii de care vorbeşti trec prin filtru ceea ce imită, dacă într-adevăr sunt selectivi. Afirmare?! Stiu despre ce vorbeşti. În urmă cu 5 ani credeam, visam şi eu la asta … aşa că … vorbim peste tot atâţia ani (atunci putem compara experienţele şi realitatea percepută) când, poate, ai să alegi visarea când ai să oboseşti şi tu perseverând şi văzând cât din ce ai dorit s-a împlinit, aşa cum ţi-ai dorit (pe cont propriu). Cu siguranţă nu va fi aşa însă încearcă să înţelegi şi categoria pe care, conştient sau nu, o blamezi.
… e destulă simplitate şi lipsă de conţinut în versurile si comentariile de azi … ori nu am scris un articol de ziar pe înţelesul tuturor sau cu target ţintă …
commul lu Z e cel mai tare ha ha