Tag Archives: Atlantic City

al 2-lea job la The Chelsea Hotel

24 Apr

Toata vara a fost o lupta continua dupa al 2-lea, al 3-lea job. Mai ales ca aveai la ce porti sa bati.

Si astfel cam fiecare si-o gasit varii joburi: spalator de vase, housekeeping, pizzerie, inghetata. Si noi, trantorii ne-am gasit joburi platite bine in care ne plictiseaaam, at The Chelsea Hotel.

My American experience was about fun. Si mai ales inedit. Daca prima vara a fost about luxury, mult soare si plaja, a 2-a vara luxury a fost inlocuit cu fashion and style, soarele cu flashlights si plaja, cu cluburile din Manhattan sau AC.

Atlantic City cu siguranta nu e un oras linistit. Doar acolo vine toata coasta de Est pentru a se distra, Vegas style: a pierde sau a castiga bani la cazinouri, a se distra pe la private partyurile din hoteluri, a merge la eventuri pompoase.

The Chelsea Hotel era cu siguranta un ‘must enter and have some fun on the 5th floor’ –place. Iar noi, lucram acolo, stiam tot ce se intampla, tot ce se pregateste, cine vine, cums e distreaza, cat sta… Mai ales eu, care am trecut la turele de noapte aveam ocazia sa vad desfasurarea petrecerilor cap-coada. Am trecut de la parter la etajul 5, zona de entertainment a hotelului: restarurantul Chelsea Prime, loungeul, Games room, VIP loung  – cu dj desk si piscina cu bar pe terasa. Eu trebuia practice sa am grija ca totul sa fie in regula pe tot etajul, sa ma plimb, sa vad de baie- hartie, sapun, sa nu fie foarta stripita marmura din jur. Nimicuri, care-mi permiteau sa ma plimb si sa interactionez cu mai toata lumea.

Dap, de atunci si de acolo mi-am primit numele – social butterfly, vorbeam cu toata lumea, eram peste tot.

Imi placea in deosebi sa vorbesc cu Scott, “the night life consultant”. Da, exista un astfel de job. El e chitarist de formare, genul de om ajuns la 30 de ani, cu sotie si copil (o frumusete de fetita pe care o iubeste mult si despre care povesteste mult) care in tinerete a facut ocolul Statelor, cu chitara in brate in a van, with my band. Yep, tipica imagine a rockerului cu plete blonde si Vansuri in picioare. Ce m-a fascinat la el erau cunostiintele lui despre drum and bass. Era un American care nu doar cunostea genul, il gusta, ii placea si mi-a spus si ce-l lega de asta. Si-a cunscut sotia la “at a rave, in the dnb lounge”. How adorable can that be?

In afara de The Chelsea si-a petrecut cativa ani in Las Vegas, unde s-a ocupat de event management si tot asa, night life consultant.

Ce facea ca si night life consultant? Isi incepea ziua undeva pe la 13-14  cand somnoros cobora sa-si inceapa ziua la barul de la piscina. Interactiona cu clientii hotelui, incerca sa afle ce le place, ce nu, ce ar vrea. Dadea telefoane, semna hartiute. Mereu cu cate un pahar in mana. Si se facea seara, veneau invitatii, se ocupa de muzica, facea pe djul, avea grija de dj, cunostea toata spuna New Yorkului. Vorbea cu toti, bea si se distra. Si cand se termina era ultimul care parasea VIP loungeul, dupa ce strangea si inchidea dj deskul. De cele mai multe ori ii tineam de urat eu. Uneori mai statea si imi tinea si el mie de urat, caci de la 3-4 cand se terminau chefurile pana la 8 dmineata aveam de stat destul de singura pe acolo.

Asa am aflat povesti despre patronul hotelului, despre actionari, de ce veneau manechini si modele la chefuri, cine erau djii, cine erau vipurile… Vorbeam despre muzica. Mi-a facut cunostiinta si cu ceva dj si djitze, intr-o dimineata, la sfarsitul unui chef s-a lasat chiar cu dnb si mi l-a dedicat.  Chiar si acum mai povestim si-mi multumeste “for the good music u gave us, my wife loves it also.”

Mai urmeaza povesti si cu baietii mei cu care lucram in turele de peste zi- swinger shifts.

poate te intereseaza si asta:

Cum gasesti cazare in Atlantic City

24 Apr

Am ales modul aventuros pentru a 2-a vara de work and travel.  Angajator care nu ofera cazare. Ne-am cautat noi pe net, am gasit niste oferte – by the way: craigslist.org

Dar cum socotelile de acasa nu prea se potrivesc cu cele de acolo. Noroc ca am fost din nou un grup mare si unii s-au dus mai repede unii mai tarziu.

Daca ajungeti acolo si nu aveti cazare contact me, i might help you! ;)

Cei care s-au dus mai devreme au trebuit sa se descurce sa gaseasca ceva, cel putin ca noi sa stim unde sa mergem.

Si mare noroc ca am stabilit asa, ne-au spus pe net strada si numele pubului unde sa mergem.

Cu avionul pierdut si intarzierile nepuse la socoteala eu impreuna cu Bridget am ajuns undeva pe la ora 1 noaptea in Atlantic City. Mare greseala… dar mai conta? Nu stiam cat de periculos e orasul, deci nu ne era frica. Si cum eram atat de obosite cui ii pasa de pericolele strazii? Am pierdut un avion, ne-am pierdut in New York una de cealalata, am inghetat de frig pe Greyhound si am ajuns noaptea in statia de autobus din AC. Ce autobuze? Ce taxi?

Am luat-o pe jos. Si daca ma gandesc bine, am mers destul de mult cu trolerele dupa noi prin oras. Troleru lu Brigi era si stricat. Ne-am intalnit cu politie pe strada, era si normal, in rest era plin de lume, cluburi, negrii si noi cu bagajele… Ne-au spus incotro sa o luam, care e strada si am ajuns la motel-pubul cautat. O casuta draguta, aproape de plaja, veranda, banci, masuta. Ne-am pus joss i speram sa gasim pe cineva la receptie. N-am gasit si nu stiam cum sa intram in cladire. Am reusit totusi sa intram cu niste petrecareti care atunci intrau, dar nu ne-a trecut la nici care prin cap ca putem ajunge noapte sic a avem nevoie de un nr de camera, sau cel putin un etaj. Am inceput sa ne plimbam prin casa, care avea 2 parti, unele camere aveau bai pe corridor. Mare noroc ca fetele noastre au prin o astfel de camera, undeva la etaj, intr-un colt. Am gasit o baie si in baie am gasit o punga de Dero autentica pe care scria romaneste! Bingo. Una dintre cele 2 camere adapostea oamenii de care aveam noi nevoie. Am batut la usa care trebuia, am trezit lumea ne-a trimis in camera unde ne astepta colegul de camera. Si ne-am pus sa dormim. Ne-au trezit pelicanii: urasc acele animale galagioase, care se hranesc din gunoi si urla dis de dimineata. N-am crescut la tara, nu-s obisnuita nici cu gainile, dapai cu urleletele lor… A doua zi a inceput aventura, nu inainte de o masa romaneasca cu zacusa si salam, de acasa :D Au fost apreciate si savurate.

Au urmat cautarile pt o chirie, caci pubul se pare ca nu vroia 3 oameni intr-o camera de 2, ca am fi fost galagiosi, aburelii de genu care ne-au facut sa ne mutam. Nu mai stiu cat a durat cautarea, da in orice caz mai putin de o saptamana. Timp in care ne-am dus si la lucru, ne-am ales departamentele, am inceput trainingurile.

Am gasit un anticariat si cine ar fi crezut ca acolo de fapt e o mare afacere. Omul de acolo avea multe case pe straduta de langa pe care le dadea in chirie, la un pret bun. Zona buna, pret mic, ne-am gasit noua casuta.

Noua chirie: O casa veche, neingrijita cu 2 etaje si vreo… 10 apartamente. Unul de 2 camere era al nostru. Imparteam holul si baia cu un cuplu de batranei tipici: curiosi, bagaciosi. Erau de origine italiana, cel putin asa ne-au spus. Si veneau  in fiecare vara acolo si  trebuiau sa ne tina socoteala, la cati stam acolo, ne intrebau cum ne cheama, ce facem.

Ei bine, noi ne-am cazat oficial 4 oameni in 2 camere, pt ca mai multi nu ne lasau. Eram de fapt vreo 7 si in septembrie am ajuns sa fim vreo 9. Noroc ca unii lucrau noaptea si unii ziua. Ne-a facut rost de saltele, canapea, aveam frigider, dulap, am gasit lenjerie de pat, paturi. Ne-am descurcat si plateam vreo 40 de dolari pe saptamana si ajungea pe luna la vreo 160. Sper ca tin bine minte calculele. Omul vroia vreo 800 de dolari pe cele 2 camere, iar noi ne-am impartit bine. ;)

poate te intereseaza si asta:

second w&t experience – Atlantic City

4 Mar

Atlantic City oras al contrastelor

A doua vara a fost mult mai tare din mai multe puncte de vedere, dar clar nu se compara cu zona din Florida de care mi-e dor si acum.

Cat am fost in Naples ni s-a zis ca suntem niste norocosi, ca am prins cea mai tare zona din America. Noua ni s-a parut frumos, minunat, dar plictisitor.

Ei bine, pt asta a fost a 2-a vara totalmente contrastanta. Un oras plin de viata, de impuscaturi, de cazinouri, de droguri. Un oras al contrastelor prin definitie – Atlantic City –micul Las Vegas.

Depinde pe care parte a semaforului stai: Daca vrei sa te duci spre ocean ai in fata o imagine de vederi – lumini, lux, cazinouri, hoteluri impunatoare. Daca stai cu spatele la ocean si la toate hotelurile glamoroase vezi reversal medaliei. Casute tipice pt New Jersey, alea cu veranda, din lemn ciudat, destul de asemanatoare unele cu celelalte, care se intrec in nivelul de darapanaturi. Daca de o parte vezi turisti si oameni pusi pe distractie, pe partea cealalta vezi oameni satui de cazinouri, care si-au dat si ultimii bani pe jocuri si pe bautura, pentru ca ambele dau dependenta, ambele duc la o stare avansata de nebunie.

Atati oameni ciudati si nebuni la un loc poti vedea doar acolo. Aproape in fiecare statie era nebunul locului, femei sau barbati homeless, care vorbesc singuri pe strada, care arata aiurea, care sunt jegosi…

Mexicani, negrii, oameni imbatraniti inainte de vreme, alcolizati la mijlocul zilei…

As putea imparti acel oras in vreo 3 parti, sau poate chiar 4. In afara de impartirea in 2 pe orizontala, adica ce e pe plaja si ce e mai departe de plaja, sunt niste segmente. (va propun sa consultati google mapsu in timp ce va dau indicatiile ;) ) O parte mai linistita care duce spre Margate, Ventnor si Ocean City, unde se termina si seria de hoteluri si sunt casute mai frumoase si strazi mai ingrijite.

Vine partea centrala, unde am stat si noi, peste drum de Tropicana, la 3 minute de minunatul hotel unde am lucrat – The Chelsea. E sa nu credeti ca am stat in lux.

Urmeaza o parte dubioasa, in care am fost sfatuiti sa nu prea mergem si cum suntem copii ascultatori nu prea am pasit pe acolo, prea des. Aveam niste prieteni romani care stateau pe acolo si carora le era cam frica de vecinii negri amenintatori… Aceasta parte era impartit tot in mod contrastante in casute albe si curate, cartier al politistilor si cartierul cel mai periculor, al negrilor, dealeri de droguri. Stiau si politistii de xistenta lor, si ei de existent politistilor si totusi dealurile aveau loc pe strada, la lumina zilei. Negresele copile cu copii la randul lor, cu burtile la gura… Banuiesc ca ati vazut filme de genul. Realitatea e cam aceeasi.

poate te intereseaza si asta:

My American experiences

4 Jan

Sa fie spiritul sarbatorilor de vina pentru amintirile astea? Sa fie ura fatza de zapada care ma face non stop sa regret ca am plecat din Florida?

Dar nu a inceput de curand. E o stare resimtita acut de ceva vreme. Se manifesta prin flashbackuri constante. Ma pomenesc ca ma pierd cu privirea in gol. Imi dau seama ca scutur din cap si incerc sa nu mai vizualizez strada din Atlantic City pe care mergeam in fiecare zi. Incerc sa-mi dau seama de ce ma pomenesc pe coridoarele holului din The Chelsea. Oare cat de calda mai e apa din piscine de la La Costa? Ma dau cu bicicleta spre Ventnor, dar tu ma vezi doar stand pe un autobuz cu privirea goala.

America.

Da, mi-e dor.

Probabil ca sunt de vina toti cei care in ultima vreme m-au intrebat cum a fost. Si tu care ma rogi sa-ti zic daca chiar merita sa mergi pana acolo. Si tu care zici ca te bate gandu sa pleci si ca te-ai gandit sa ma intrebi pe mine ca am fost de doua ori. Si tu care m-ai lua cu tine, tocmai pentru ca am mai fost si „stiu cum merg treburile“.  Si tu care vrei sa iti arat poze care ma fac sa vreau sa plang la gandul soarelui ce apunea in marea din Golful Mexicului.

Si American Experience care s-a hotarat sa devina si mai umani prin comunicarea lor si sa exprime totul atat de real. Si asta pe niste coli de hartie A4 cu un scris parca de mana. Atat de putin ii poate lua unei campanii bune care sa te atinga fix acolo, unde incepe sa te roada si sa mai vrei o data.

“De fapt treci un ocean pe care te desparte pe tine de tine.” Si mai erau cateva randuri pline de adevar, pe care din pacate nu le-am retinut, dar stiu ca citindu-le m-am regasit. Am zis ca da mai, asa-I cum ai scris tu acolo. Am stiut ca cine a gandit treburile astea, le-a trait. Si sincer am apreciat asta la American Experience, sinceritatea. De fapt mereu i-am apreciat. Doara datorita lor am ajuns eu prima oara in State cu work&travel. Am fost foarte multumita de serviciile, de grija lor pentru noi, de cam tot ce faceau ei, chit ca atunci erai mai la inceput. Si drept multumire continuu sa le fac reclama si sa le trimit o garamda de clienti. Poate intr-o zi o sa imi fac timp sa fac o lista cu numele celor care au facut contract cu ei si si-au indeplinit visul American… poate iau si eu un comision:P)

Continuu sa-I laud, exact pentru campania asta. Stiu ca multi care lucreaza acolo au fost acolo, au trait pe pielea lor the American experience si stiu cum sa vorbeasca despre asta.

poate te intereseaza si asta: