Am tot cautat o recenzie ca lumea, se pare ca inca nu exista.
Cartea a fost din nou o surpriza placuta ambalata in hartie de sperante desarte. Adica, stiam despre carte, stiam ca e buna, stiam ca vreau sa o citesc, insa mi-am dat seama ca nu-mi place subiectul – era vb despre un tzaran American, cu apucaturi de om de padure… la prima vedere.
Dandu-i o sansa cartii am descoperit niste aspecte usturatoare: masculinitate, perfectionism bolnav, insuccese in relatie, influenta parintilor asupra personalitatii, natura…
….o parte bine reprezentata de psihologie, in mai multe forme, personala, a relatiilor atat interumane cat si a relatiilor intre sexe opuse, am descoperit tema atat de in voga a zilelor astora – natura si cat de multe putem sau nu vrem sa facem de fapt ca sa o salvam, despre evolutia omului in general si multe semne de intrebare daca nu cumva este vorba despre o involutie.
Cam multe in aceasta carte a lui Elizabeth Gilbert . Sa le luam pe rand:
Natura pe cale de disparitie
Din titlul cartii, Ultimul barbat american, am zice ca specia barbatiilor americani ar fi pe cale de disparitie.
De fapt, toata cartea e un elogiu adus naturii si omului care incearca din rasputeri sa ramana un om care stie sa pretuiasca natura.
Ecologia – ultimul strigat al modei. Totusi, nu intelege ce legatura are aceasta mica manie reciclationista cu avantul hamesit al industriei, cu suprapopularea si consumerismul frenetic care defines cultura noastra.
Este urmarit pe traseul lui spre a construi o utopie naturala. Le demonstreaza tuturora ca e posibil si in secolul asta nebun in care traim, sa respiram mai ushor, sa fim aproape de natura. Oaza lui de natura pura esteo tabara, un adapost unde are si oaspeti tratati regeste si ucenici pe care ii instruieste in cel mai drastic fel. Isi vede visul cu ochii – isi impartaseste viziunea tuturora, realizeaza ca schimba vietiile multora si totusi nu poate schimba lumea. Si totusi nu e fericit…
Dragostea nu este o prioritate
Dar se simte cand e lipsa de ea. De aici si nefericirea lui cea mai mare.
Acest personaj unic, sau ultim cum este intitulat este unul nefericit. Chiar daca isi urmeaza visul, chiar daca este constient ce lucruri deosebite reuseste el sa faca, chiar daca stie ca nu sunt multi ca el, chiar daca e mereu in natura si nu se delasa placerilor consumeriste si injositoare, totusi nu este fericit. Nu isi gaseste jumatatea. In drumul sau spre implinire isi gaseste multe jumatati, care se dovedesc a nu fi nici macar sferturi.
De ce oare? Pe langa ca e ciudat si total devotat naturii, si-a gasit si variantele feminine la fel de hippy sau pur si simplu indragostite de acest aer deosebit pe care il emana Eustace. Eu ma tot miram cate au suportat femeile alea alaturi de el – facut de supa de veverite, scormonit dupa oase in pamant…etc… (cititi daca vreti sa vedeti ca mai exista si de astea neemancipate:P).
Si totusi lui Eustace nu se dovedeau a fi perfecte, el nereusind sa bifeze toate casutele pe lista lui:
“Foarte sanatoasa, graieste lista. Apoi:
Deschidere pentru intimidate
Frumoasa
Increzatoare si interesata de sexualitate
Credinta/orientare spiritual.
Entuziasta si hotarata sa poarte de grija, calitati ale personalitatii femeii traditionale.
Inclinata spre un stil de viata ne-material, valori
Sensibila, increzatoare, orientate, plina de energie, sprijin pozitiv si aptitudini sociale
O persoana independent si capabila, care are puterea de a se lega adanc in uniuniea sacra a casatoriei.
Sa vorbeasca mai multe limbi straine
Sa lucreze in domeniul artistic sau sa fie interesata de arta – dans, teatru, literatura, arte vizuale, etc.
Pasiunea pentru familie – o prioritate
Sa aprecieze gestionarea rationala a banilor
Sa-I placa munca: organizarea fermei/gestiunea terenurilor/gradinarit.
Lista interminabila.Vi-l puteti imagina insusi pe Dumnezeu insusi dand din cap cand I s-ar inamana o astfel de comanda, zicand: Imi pare rau, amice, nu aveam asa ceva in stoc.
Dar Eustace e mult mai optimist decat Dumnezeu si mult mai sigur decat Dumnezeu.
Imi pare rau dar nu asa functioneaza dragostea. – Majoritatea oamenilor nu au nevoie sa bifeze calitati ale oamenilor, urmarind o lista de inventar; oricine stie cand e indragostit.”
Autoarea isi da seama deci, ca e gresit, undeva in adancul lui stie si el ca cere imposibilul, insa fiind un perfectionist nu admite ca e imposibil, ci trebuie gasit, educat, pastrat…sau va trai mereu singur. Pana la 40 de ani nu a bifat mai multe casute, probabil doar le-a crescut numarul…
Perfectionismul –> nefericire?!
Cati dintre noi nu acuzam un defect grav, si anume perfectionismul? Si cat de paradoxal e faptul ca e un cuvant cu conotatii cat se poate de poztive, si totusi, ca si orice altceva, dus la extrem devine ceva cat se poate de negativ?
Acest personaj este intruchiparea perfectionismului si a nefericirii in acelasi timp. O simte el, o simt femeile din jurul lui, o simt ucenicii lui, o simte calul sau fidel, o simte autoarea.
Acest perfectionism isi are radacinile in relatia defectuoasa cu parintii lui. Asteptariile prea mari ale parintilor pot duce la o ambitie constructiva a copiilor pana la un perfectionism bolnav. Asta s-a intamplat si aici. A fost obligat sa faca totul perfect, repede, mult prea devreme pentru varsta lui – in orice ar fi intreprins, fie ca era vb de matematica sau altele. Pedepse crunte care l-au intarit. O mama grijulie care a vazut el un om care va reusi multe si un tata care i-a spus ca va fi mereu un pierzator.
Toate actiunile intreprinse mai tarziu in viata au fost doar pentru a-i demonstra tatalui ca e bun si mamei ca nu se insala in privinta lui. Toate le-a facut pentru a capta atentia tatalui…
A reusit sa capteze totusi si atentia celor din jur, a presei, a Americii intregi. Astfel a ajuns sa fie un erou, un ultim barbat american, intr-o carte scrisa intr-un stil jurnalistic aparte, avand calitatiile unei anchete bine observate, sustinuta de obiectivism si totusi provocand subiectivism propriu fiecarui cititor in parte.
Si tu te poti regasi in anumite ipostaze…
poate te intereseaza si asta:
