Recycling Hopenhagen
7 Dec
Te gandesti sa-ti iei ceva nou, pentru a inlocui ceva ce ti s-a stricat sau pur si simplu te-ai saturat de ce ai acum.Ti se intampla cu hainele, cu mobilul, cu mobila, cu tot ce te inconjoara – fie ca sunt obiecte sau oameni. Dar te gandesti ca si ceilalti din jurul tau se satura si tot ce aruncam devin gunoaie? Munti de gunoaie?
Te-ai gandit vreodata ce sa intampla cu ceea ce arunci tu? Te-ai gandit vreodata cat de mult consumam si cat de mult gunoi adunam? Probabil ca iti dai seama de cate ori remarci ca iar trebuie sa duc gunoiul. E doar gunoiul menajer, dar ia gandeste-te, ce ai facut cu ultimul tau mobil pe care nu-l mai foloseste nici bunica? Hainele cu siguranta le-ai aruncat la gunoi, le vad de obicei in jurul tombleroanelor in orice oras m-as afla. Electronicele si ele se insira de obicei in fata blocului (pentru ca locurile de depozitat lucruri nefolositoare sunt deja cam pline) si spera sa le ia careva. Gunoierii refuza sa mai ia obiecte mari, sau obiecte care ar trebui sa fie reciclate. Oricum muntii de gunoi menajer sunt multi si nu ne descurcam nici cu ei.
Nu cred ca am devenit ecologista peste noapte, ci pur si simplu a reusit sa ma socheze peste masura un reportaj facut de Spiegel TV. Nenorocirile de obicei nu vin singure si de obicei sunt mai multe lucruri care se intampla in paralel, se aduna si stabilesc de fapt un trend. E si marea conferinta Hopenhagen de azi incepand si se face ca am din nou o cartea luata in mana e plina de intelesuri “Ultimul barbat american”.
Astea ar fi randurile direct si strict legate de ecologie: “Ecologia – ultimul strigat al modei. Totusi, nu intelege ce legatura are aceasta mica manie reciclationista cu avantul hamesit al industriei, cu suprapopularea si consumerismul frenetic care definesc cultura noastra.”
La asta ma refeream si eu in primele randuri – la cat de mult consumam fara sa ne dam seama ca facem rau mediul incojurator, ne facem rau noua. Ca de fapt lumea in care suntem e mica pentru cat de mult producem si nu putem duce si nu ne intereseaza ceea ce nu e in apropierea noastra.
In reportajul acela de pe Spiegel TV (http://www.spiegel.de/international/world/0,1518,665061-4,00.html) am vazut unde se duc de fapt toate gadgeturile astea a le noastre care evolueaza atat de rapid si ne indeamna sa ne luam tot altele, mai noi si mai performante. Exista legi legate de recyclingul lor, platim si taxe pentru asta, nu? Si totusi producatoriilor le este mai scump sa recicleze produsele, decat sa le vanda mai departe pentru sume modice si sa le transporte pe vase direct in… Ghana! Ghana, acea parte din lumea a 3-a e cea care ne “recicleaza” gunoiul, cea care sorteaza gunoiul de ce se poate revinde, cea care isi infecteaza raurile, cea care isi polueaza aerul… oamenii de acolo, de mici si-au facut un job din cautatul in gunoi. De fapt e singura lor maniera de supravietuire. Cauta dupa metale si ard piesele pentru a sustrage cuprul pe care il vand pentru catziva centzi, suficienti pentru a-si lua o apa si ceva mic de mancare sis a ramana tot infometati. Media de varsta este de 25 de ani. Nu e de mirare la cat fum toxic inhaleaza stand pe damburile de gunoaie…
Si atunci ma intreb, la ce folos toate actiunile de CSR facute de companii mari? Daca nu sunt in stare sa procedeze conform legilor sis a recicleze produsele cum se cuvine? De ce nu fac activitati de CSR in lumea a 3-a incercand sa nu mai transporte gunoiul dincolo si sa-l micsoreze acolo?
“Nu-ti polua sufletul prin apatie si nu-ti ruina sanatatea cu mancare proasta, la fel cum raurile curate nu trebuie poluate cu deseuri industriale.” Acestea sunt randuri din carte care in astfel de circumstante par totusi a fi vorbe zise in vant – deoarece ne place mancarea proasta si nu ne pasa ca raurile sunt poluate cu deseuri…
Sau ca ultimul consum al planetei este cat se poate de aproape de noi…
