fluturi la munte
2 Aug
E atat de interesant sa te loveasca din toate partiile coincidentele. Sa ti se intample tot felul de chestii pe care nu reusesti sa ti le explici, care totusi se leaga perfect de restul intamplarilor ad-hoc, lucruri care parca sunt planuite de ceva, dar care preferi sa crezi ca sunt coincidente dragute si asa trebuia sa fie.
Totul a inceput de la un tweet, de la evenimentul Empower Live! despre care vroiam sa scriu pe mad3.ro si care a adus cu sine tot ce a urmat. Am ajuns s-o cunosc pe Delia Muresan si sa fie atat de draguta incat sa ne invite si pe noi la iesirea la munte cu cei de la empower Connect. Am simtit ca ar fi frumos sa mergem si noi, o iesire la munte, oameni noi, si multa atitudine pozitiva.
Am refuzat 2 plecari la Budapesta, cu toate ca mi-era dor de ea. Am schimbat planurile de mers la Bucuresti. Am ales sa stau in Cluj si sa ies la munte.
Sambata dimineata am plecat spre locul de intalnire si ne-am oprit pentru a ni se alatura alte 2 prietene. Acea oprire si asteptare a marcat oarecum tot weekendul. A fost cea mai interesanta conversatie avuta vreodata cu un strain.
Ne-am pus pe banca din statie si a venit un batran, destul de bine imbracat si s-a pus langa mine. M-a intrebat daca ii permitem sa ne povesteasca ceva. I-am zis da. De obicei ma feresc de straini, mi-e oarecum teama de povesti si totusi el si-a inceput-o.
“Un om a vrut sa traverseze strada si l-a batut cineva pe spate si i-a zis sa nu o faca. N-a trecut si a vazut cum un autobuz s-a ciocnit de ceva exact pe traversare si au fost multi morti. Peste o jumatate de ora s-a dus omul in gara, trebuia sa ia un tren. Din nou l-a batut cineva pe umar si i-a zis sa nu urce in acel tren. A ascultat si a aflat ca trenul deraiase si au fost sute de morti. A fost uimit, i-a multumit lui Dumnezeu ca l-a ferit. Dar nu, nu Dumnezeu a fost acela care l-a pazit, ci ingerul lui pazitor. Cu toti avem un inger pazitor. E mereu cu noi si apare in diferite forme. E precum un fluture care ti se aseaza in palma. (isi intinde palma si da cu cealalta peste) Si noi ce facem? Vedem fluturele si-l pleznim, il omoram, nu stim ca poate fi ingerul nostru pazitor. Concluzia: Ce nu lasi moara, nu te lasa sa traiesti.
Ma scuzati ca v-am deranjat.”
S-a ridicat si a plecat. Nu a asteptat nici un autobuz, si-a continuat drumul. Eu am fost marcata, Alexandra n-a auzit totul si povestindu-i incercam sa-mi dau seama ce s-a intamplat. Concluzia aceea parea greu de reprodus, parca nici nu se lega cu povestea. Iar batranul a dat mai multe detalii decat am reusit eu sa reproduc, a folosit multe cifre, legate de timp, cand vroia sa traverseze, peste cat timp s-a intamplat, in cat timp a ajuns la gara, cand a deraiat trenul. Detaliile temporale nu-mi parea importante pana acum cand imi dau seama ca totul avea legatura cu timpul.
Batranul a disparut, iar noi ne-am tot gandit, am facut scenarii: cine pe cine omoara, ce o sa se intample, ce accidente ne pasc, de ce tocmai cand vrem noi sa avem un weekend de relaxare? Am mai povestit povestea mai multora si toti au ramas un pic uimiti. Eu aveam cercei cu fluturasi, sunt socialbutterfly, se cam legau de fluturi. Mai apoi intreaga zi, noapte si urmatoarea zi a fost impanzita la propiu de fluturi. La Ionel era plin de fluturasi prietenosi.
Odata ajunsi la cabana am cautat semnal s-o sun pe mama, sa-i povestesc si ei si exact pe mana in care tineam telefonul mi s-a asezat un… fluture! Si nu pt o fractiune de secunda, ci am reusit sa-mi mut telefonul in cealalta mana, si sa ma uit la fluture, care si daca mi-am miscat mana era tot acolo, si acum sa sa exagerez putin, parca se uita si el la mine.
Dupa aceasta faza, parca toti observau fluturii, toti ziceau ca ma cauta pe mine, eram in mediul meu natural, trageau fluturii la mine. Mai ramanea sa inteleg ce vroia batranul sa zica, sau sa uit…
N-am reusit sa uit de tot, dar m-am lasat in voia naturii. Ne-am plimbat, am purtat tot felul de discutii cu oameni energici si zambitori. Am auzit despre tot felul de tehnici si tot felul de experiente. Am pregatit masa, am mancat, am jucat remi, carti, ne-am dat cu hinta, ne-am ales cu porecle si am stat la foc de tabara. A fost cel mai misto foc de tabara la care am stat vreodata. Deaspura, o patura de stele, in jur o mare de brazi.
A fost momentul in care in sfarsit am aflat ce a vrut sa zica batranul. Povestind cu Observatorul, am ajuns sa-i zic povestea care m-a marcat. Imediat mi-a interpretat concluzia batranului in mod pozitiv, cum nimeni nu s-a gandit pana atunci: ce nu lasi sa moara, nu-ti da voie sa traiesti – daca nu lasi trecutul, nu te poti bucura de prezent. I-a te uita cum se leaga toate de timp, de trecut, prezent si viitor.
O data dezvaluit misterul, mi-am dat seama ca si fluturii aveau un rol, nu doar de efemeritate, ci am inteles si termenul de fluturasi in stomac…
A urmat o noapte lunga de povesti, pana au ars ultimele lemne din imensul foc de tabara.
O noua zi, o plimbare lunga, multa natura, multe poze, inclusiv cu fluturasi si multe zambete.
Dar cum toate se termina, trebuia sa ne intoarcem la Cluj, unde am fost loviti de realitate. Ne-am dat seama ca acele 2 zile au parut mult mai lungi. La Ionel, parca s-a oprit timpul si ne-a izolat intr-un peisaj superb. A fost o dezvoltare continua, alaturi de discutii cu oameni interesanti, fara planuri, fara program.
It was simply butterflyish!
Poze: Bogdan Hruban, Calin Biris, Delia Muresan
