Tag Archives: PARADOX

10 lucruri zilnice

8 May

Aveam in gand un total alt post… dar am citit postul lui Adrian Soare si m-am gandit ca si eu am 10 lucruri pe care le fac zilnic.

Categoria:

A. Zilnice si practice

1. Imi pregatesc un mic dejun special, pentru ca fiecare zi trebuie sa fie speciala, sau cel putin sa o incep frumos.
Micul dejun nu e complet fara cafeaua cu lapte si scortisoara. Nu de alta, dar cred ca am dezvoltat dependenta aia urata: fara cafea, ma iau durerile de cap, si ma tin toata ziua. O fi Placebo, n-o fi, nu ma mai risc.
2. Vorbesc cu mama la telefon, in jur de vreo 10 ori pe zi :)

3. Dupa, dar mai nou, inainte sa-mi verific mailul, verific twitterul. Scroll down, peste tot ce am pierdut in timp ce dormeam si ma pun la curent. Clickuiesc linkurile care par a ma interesa si se ingramadesc taburile pe browser. Intreaga zi e o lupta in a-mi imputina numarul de taburi de pe browser. De cele mai multe ori ajung sa ma culc la loc, cu multe dintre ele nou deschise, pe care mi le las pentru urmatoarea zi. E un cerc vicios. They will never stop reappearing. Si da, folosesc toate cele 3 browsere…:firefox, opera si chrome. Si e o logica, am diferite conturi si diferite treburi pe fiecare browser ;)

B. The other special daily little things

4. In fiecare zi imi vine cate o idée buna. Si daca nu vine una noua, am grija sa le dezvolt pe cele vechi.

5. Si da, ma entuziasmez. Imi tes vise in fiecare zi. Normal ca sunt realiste, pentru ca am grija sa analizez terenul inainte de a le tese.
6. Incerc sa ma plimb zilnic. Fie fac drumul pana la scoala (aia mai indepartata) pe jos. Fie merg pana in statia urmatoare pe jos, fie o iau la plimbare prin magazine. Incerc zilnic sa-mi fac portia de miscare. Uneori imi iau rolele in picioare.

7. Incerc sa ma intalnesc cu persoane care imi cresc creativitatea, cu care ma simt bine si stiu ca putem face lucruri dragute impreuna.

8. Acord atentie speciala cel putin unei persoane zilnic. Chiar si virtual. Am atatia prieteni buni si vechi prin lista de mess, ori pe facebook. Incerc sa ma mentin conectata cu ei, astfel incat sa nu treaca prea mult timp. Sau sun o o prietena buna cu care nu m-am mai vazut demult. Sau efectiv chattuiesc neintrerupt cu cate un friend de pe peste hotare. Imi place sa ma detasez de la ale mele si sa-I ascult pe ceilalti.
Nu suport cand cineva isi aminteste de cineva doar pt ca are nevoie de ceva. Neah, that’s not keeping in touch. That’s not networking.

9. Imi place sa cunosc persoane noi. Daca nu zilnic, macar from time to time. Si lately it happens often. Imi place cand incep sa cunosc pe cineva, sa analizez teren necunoscut, sa ma adaptez.


10. Bifez ce am reusit sa fac de pe to do list si il concep pe cel pt urmatoarea zi.

Cu ziua ta cum e?

poate te intereseaza si asta:

Atunci cand se intampla…

6 Feb

Ce se intampla? Cum se intampla?

Nu prea stim sa raspundem la intrebarile astea decat cand intr-adevar se intampla. Si e mai trist ca realizam asta de obicei cand se intampla ceva rau.

Cand se intampla ceva bine, putini stau sa regandeasca ce au facut sa le mearga bine si sa faca la fel pe viitor.

Cand se intampla ceva rau, mai intai ne enervam si dam vina pe noi, pe cei din jur si din nou nu invatam din greseli si nu prea revedem ce am facut ca sa ne duca acolo. Sau, mai rau e cand revedem tot si ne dam seama ca nu a depins de noi

Zic se intampla si nu facem, pentru de prea multe ori ceea ce ni se intampla sta sub forta destinului (sau inca n-am aflat exact sub ce, dar cu siguranta e destul de greu sa controlam noi asta)

Si atunci ziceam ca e noroc, sau de cele mai multe ori ghinion.

Cand vrei sa-ti iasa ceva bine, e bine sa-ti doresti cu ardoare asta si atunci activezi si legile atractiei. Totusi, se pare ca exista elemente perturbatoare.Nu e suficient sa iti doresti doar tu ceva, depindem de prea multi din jur, de prea multe necunsocute.

Si atunci mi-e greu sa raspund la o intrebare la care credeam ca stiu sa raspund – poti face din pasiunile tale o cariera? Pt asta chiar am inceput un post nou. Si mi s-a parut dragut sa vad asta intr-un twit al unui prieten. E interesant ca multora ne trec prin cap aceleasi ganduri.

Pt ca e o situatie generala. Si nu noi suntem de vina de ceea ce ni se intampla, ci e o situatie mondiala la care trebuie sa ne conformam.

Dam vina pe tara, vrem sa plecam. Credem ca ne va fi mai bine dincolo, pt ca suntem copii descurcareti, ambitiosi si curajosi. Insa, nu e o regula. Macar sunt visele, macar incercam si ne dorim ceva.

The only constant thing is the constant change!

Tu cum procedezi cand ti se intampla ceva? Inveti din greseli? Mai stii sa te bucuri de realizari? Ce faci sa se si intample ce-ti doresti?

poate te intereseaza si asta:

Ultimul barbat american

14 Dec

Am tot cautat o recenzie ca lumea, se pare ca inca nu exista.

Cartea a fost din nou o surpriza placuta ambalata in hartie de sperante desarte. Adica, stiam despre carte, stiam ca e buna, stiam ca vreau sa o citesc, insa mi-am dat seama ca nu-mi place subiectul – era vb despre un tzaran American, cu apucaturi de om de padure… la prima vedere.

Dandu-i o sansa cartii am descoperit niste aspecte usturatoare: masculinitate, perfectionism bolnav, insuccese in relatie, influenta parintilor asupra personalitatii, natura…

….o parte bine reprezentata de psihologie, in mai multe forme, personala, a relatiilor atat interumane cat si a relatiilor intre sexe opuse, am descoperit tema atat de in voga a zilelor astora – natura si cat de multe putem sau nu vrem sa facem de fapt ca sa o salvam, despre evolutia omului in general si multe semne de intrebare daca nu cumva este vorba despre o involutie.


Cam multe in aceasta carte a lui Elizabeth Gilbert . Sa le luam pe rand:

Natura pe cale de disparitie

Din titlul cartii, Ultimul barbat american, am zice ca specia barbatiilor americani ar fi pe cale de disparitie.

De fapt, toata cartea e un elogiu adus naturii si omului care incearca din rasputeri sa ramana un om care stie sa pretuiasca natura.

Ecologia – ultimul strigat al modei. Totusi, nu intelege ce legatura are aceasta mica manie reciclationista cu avantul hamesit al industriei, cu suprapopularea si consumerismul frenetic care defines cultura noastra.

Este urmarit pe traseul lui spre a construi o utopie naturala. Le demonstreaza tuturora ca e posibil si in secolul asta nebun in care traim, sa respiram mai ushor, sa fim aproape de natura. Oaza lui de natura pura esteo tabara, un adapost unde are si oaspeti tratati regeste si ucenici pe care ii instruieste in cel mai drastic fel. Isi vede visul cu ochii – isi impartaseste viziunea tuturora, realizeaza ca schimba vietiile multora si totusi nu poate schimba lumea. Si totusi nu e fericit…

Dragostea nu este o prioritate

Dar se simte cand e lipsa de ea. De aici si nefericirea lui cea mai mare.

Acest personaj unic, sau ultim cum este intitulat este unul nefericit. Chiar daca isi urmeaza visul, chiar daca este constient ce lucruri deosebite reuseste el sa faca, chiar daca stie ca nu sunt multi ca el, chiar daca e mereu in natura si nu se delasa placerilor consumeriste si injositoare, totusi nu este fericit. Nu isi gaseste jumatatea. In drumul sau spre implinire isi gaseste multe jumatati, care se dovedesc a nu fi nici macar sferturi.

De ce oare? Pe langa ca e ciudat si total devotat naturii, si-a gasit si variantele feminine la fel de hippy sau pur si simplu indragostite de acest aer deosebit pe care il emana Eustace. Eu ma tot miram cate au suportat femeile alea alaturi de el – facut de supa de veverite, scormonit dupa oase in pamant…etc… (cititi daca vreti sa vedeti ca mai exista si de astea neemancipate:P).

Si totusi lui Eustace nu se dovedeau a fi perfecte, el nereusind sa bifeze toate casutele pe lista lui:

“Foarte sanatoasa, graieste lista. Apoi:
Deschidere pentru intimidate
Frumoasa
Increzatoare si interesata de sexualitate
Credinta/orientare spiritual.
Entuziasta si hotarata sa poarte de grija, calitati ale personalitatii femeii traditionale.
Inclinata spre un stil de viata ne-material, valori
Sensibila, increzatoare, orientate, plina de energie, sprijin pozitiv si aptitudini sociale
O persoana independent si capabila, care are puterea de a se lega adanc in uniuniea sacra a casatoriei.
Sa vorbeasca mai multe limbi straine
Sa lucreze in domeniul artistic sau sa fie interesata de arta – dans, teatru, literatura, arte vizuale, etc.
Pasiunea pentru familie – o prioritate
Sa aprecieze gestionarea rationala a banilor
Sa-I placa munca: organizarea fermei/gestiunea terenurilor/gradinarit.
Lista interminabila.Vi-l puteti imagina insusi pe Dumnezeu insusi dand din cap cand I s-ar inamana o astfel de comanda, zicand: Imi pare rau, amice, nu aveam asa ceva in stoc.
Dar Eustace e mult mai optimist decat Dumnezeu si mult mai sigur decat Dumnezeu.
Imi pare rau dar nu asa functioneaza dragostea. – Majoritatea oamenilor nu au nevoie sa bifeze calitati ale oamenilor, urmarind o lista de inventar; oricine stie cand e indragostit.”

Autoarea isi da seama deci, ca e gresit, undeva in adancul lui stie si el ca cere imposibilul, insa fiind un perfectionist nu admite ca e imposibil, ci trebuie gasit, educat, pastrat…sau va trai mereu singur. Pana la 40 de ani nu a bifat mai multe casute, probabil doar le-a crescut numarul…

Perfectionismul –> nefericire?!

Cati dintre noi nu acuzam un defect grav, si anume perfectionismul? Si cat de paradoxal e faptul ca e un cuvant cu conotatii cat se poate de poztive, si totusi, ca si orice altceva, dus la extrem devine ceva cat se poate de negativ?

Acest personaj este intruchiparea perfectionismului si a nefericirii in acelasi timp. O simte el, o simt femeile din jurul lui, o simt ucenicii lui, o simte calul sau fidel, o simte autoarea.

Acest perfectionism isi are radacinile in relatia defectuoasa cu parintii lui. Asteptariile prea mari ale parintilor pot duce la o ambitie constructiva a copiilor pana la un perfectionism bolnav. Asta s-a intamplat si aici. A fost obligat sa faca totul perfect, repede, mult prea devreme pentru varsta lui – in orice ar fi intreprins, fie ca era vb de matematica sau altele. Pedepse crunte care l-au intarit. O mama grijulie care a vazut el un om care va reusi multe si un tata care i-a spus ca va fi mereu un pierzator.

Toate actiunile intreprinse mai tarziu in viata au fost doar pentru a-i demonstra tatalui ca e bun si mamei ca nu se insala in privinta lui. Toate le-a facut pentru a capta atentia tatalui…

A reusit sa capteze totusi si atentia celor din jur, a presei, a Americii intregi. Astfel a ajuns sa fie un erou, un ultim barbat american, intr-o carte scrisa intr-un stil jurnalistic aparte, avand calitatiile unei anchete bine observate, sustinuta de obiectivism si totusi provocand subiectivism propriu fiecarui cititor in parte.

Si tu te poti regasi in anumite ipostaze…




poate te intereseaza si asta:

Recycling Hopenhagen

7 Dec

Te gandesti sa-ti iei ceva nou, pentru a inlocui ceva ce ti s-a stricat sau pur si simplu te-ai saturat de ce ai acum.Ti se intampla cu hainele, cu mobilul, cu mobila, cu tot ce te inconjoara – fie ca sunt obiecte sau oameni. Dar te gandesti ca si ceilalti din jurul tau se satura si tot ce aruncam devin gunoaie? Munti de gunoaie?

Te-ai gandit vreodata ce sa intampla cu ceea ce arunci tu? Te-ai gandit vreodata cat de mult consumam si cat de mult gunoi adunam? Probabil ca iti dai seama de cate ori remarci ca iar trebuie sa duc gunoiul. E doar gunoiul menajer, dar ia gandeste-te, ce ai facut cu ultimul tau mobil pe care nu-l mai foloseste nici bunica? Hainele cu siguranta le-ai aruncat la gunoi, le vad de obicei in jurul tombleroanelor in orice oras m-as afla. Electronicele si ele se insira de obicei in fata blocului (pentru ca locurile de depozitat lucruri nefolositoare sunt deja cam pline) si spera sa le ia careva. Gunoierii refuza sa mai ia obiecte mari, sau obiecte care ar trebui sa fie reciclate. Oricum muntii de gunoi menajer sunt multi si nu ne descurcam nici cu ei.

Nu cred ca am devenit ecologista peste noapte, ci pur si simplu a reusit sa ma socheze peste masura un reportaj facut de Spiegel TV. Nenorocirile de obicei nu vin singure si de obicei sunt mai multe lucruri care se intampla in paralel, se aduna si stabilesc de fapt un trend. E si marea conferinta Hopenhagen de azi incepand si se face ca am din nou o cartea luata in mana e plina de intelesuri “Ultimul barbat american”.

Astea ar fi randurile direct si strict legate de ecologie:  “Ecologia – ultimul strigat al modei. Totusi, nu intelege ce legatura are aceasta mica manie reciclationista cu avantul hamesit al industriei, cu suprapopularea si consumerismul frenetic care definesc cultura noastra.”

La asta ma refeream si eu in primele randuri – la cat de mult consumam fara sa ne dam seama ca facem rau mediul incojurator, ne facem rau noua. Ca de fapt lumea in care suntem e mica pentru cat de mult producem si nu putem duce si nu ne intereseaza ceea ce nu e in apropierea noastra.

In reportajul acela de pe Spiegel TV (http://www.spiegel.de/international/world/0,1518,665061-4,00.html) am vazut unde se duc de fapt toate gadgeturile astea a le noastre care evolueaza atat de rapid si ne indeamna sa ne luam tot altele, mai noi si mai performante. Exista legi legate de recyclingul lor, platim si taxe pentru asta, nu? Si totusi producatoriilor le este mai scump sa recicleze produsele, decat sa le vanda mai departe pentru sume modice si sa le transporte pe vase direct in… Ghana! Ghana, acea parte din lumea a 3-a e cea care ne “recicleaza” gunoiul, cea care sorteaza gunoiul de ce se poate revinde, cea care isi infecteaza raurile, cea care isi polueaza aerul… oamenii de acolo, de mici si-au facut un job din cautatul in gunoi. De fapt e singura lor maniera de supravietuire. Cauta dupa metale si ard piesele pentru a sustrage cuprul pe care il vand pentru catziva centzi, suficienti pentru a-si lua o apa si ceva mic de mancare sis a ramana tot infometati. Media de varsta este de 25 de ani. Nu e de mirare la cat fum toxic inhaleaza stand pe damburile de gunoaie…

Si atunci ma intreb, la ce folos toate actiunile de CSR facute de companii mari? Daca nu sunt in stare sa procedeze conform legilor sis a recicleze produsele cum se cuvine? De ce nu fac activitati de CSR in lumea a 3-a incercand sa nu mai transporte gunoiul dincolo si sa-l micsoreze acolo?

“Nu-ti polua sufletul prin apatie si nu-ti ruina sanatatea cu mancare proasta, la fel cum raurile curate nu trebuie poluate cu deseuri industriale.” Acestea sunt randuri din carte care in astfel de circumstante par totusi a fi vorbe zise in vant – deoarece ne place mancarea proasta si nu ne pasa ca raurile sunt poluate cu deseuri…

Sau ca ultimul consum al planetei este cat se poate de aproape de noi…

poate te intereseaza si asta:

No school for creativity/ creativitate neshcolita

28 Oct

O noua realitate ma loveste. Aproape zilnic. Si acele zile sunt cele in care sunt la scoala. Mda. Nu facultate, scoala! O facultate care tinde sa fie melancolica si sa pastreze vie memoria anilor de scoala a celor ce au iesit de pe bancile ei. Probabil e si asta un mod de a feri copilasii de crunta realitate. Doar ca pentru mine e greu sa ma readaptez la ceva ce am uitat in ultimii 3 ani de zile.

Mi-e greu dupa ce am dat o licenta sa revin in timp, sa stau pe banci, sa scriu de pe tabla, sa ies la tabla si sa-mi fac temele pentru urmatoarea intalnire in aceeasi formula.

Mi-e greu sa cred in diferentele atat de mari de la o specializare la alta, mai ales in cadrul aceleasi universitati. Si totusi diferentele sunt mari, precum diferenta dintre nr de studenti prezenti la cursuri sau seminarii.

Inseamna atata de mult sa ai un grup mic si compact cu care sa lucrezi constant. Si e atat de greu sa te dezvolti singur intr-o turma mare, unde identitatea ta se reduce doar la o parte insignifianta a grupului prea mare.

Este foarte important ca in acesti ani sa-ti conturezi identitatea, sa-tzi formezi personalitatea pt a o putea modela si plia pt viitor.

Dar asta e mult prea greu cand creativitatea ta este pur si simplu blocata.

Pentru a nu filosofa indelung despre asta pun un filmuletz care explica mai bine decat as putea eu.

Vin doar cu exemple pentru a sustine cele spuse. O scoala unde se urmareste o programa stricta si mult prea rar updatata nu are cum sa te dezvolte din pct de vedere creativ. Nu prea te face sa vrei mai mult de la tine. E dificil sa vrei sa faci fatza cerintelor si totusi sa ai timp pentru propriile interese, care nu intotdeauna sunt exercitiile de rezolvat. Si nici la scoala nu puteai fi as la toate materiile. Si practic gandind, oare ce te ajuta mai mult? Niste formule invatzate sau efectiv munca facuta si placerea de a realiza ceva?

Si creativitatea e cam lipsita si la modul de predare. Profesorul sta in fatza, vorbeste sau dicteaza.

Workshopurile sunt interactive.

Seminariile in care se cheama specialisti sunt cu adevarat practice.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Ma bucur ca timp de 3 ani am avut posibilitatea sa fac ceea ce mi-o placut. Sa pot combina scoala cu multe workshopuri. Sa pot face proiecte pe subiectele mele de interes, ca am putut afla astfel si alte chestii interesante – mi-a permis sa ma desfashor si astfel sa ma formez.

Acum, mi-e greu sa ma conformez. Insa, tind sa cred ca m-a ajutat sa stiu sa jonglez si sa scot ce e mai bun pt mine.

La urma urmei nu sunt retzete pentru un viitor de succes. ON fiind mereu pe aceeasi lungime de unda cu mine, a decis sa dezbata fix tema asta care ma rodea: cum e cu invatatul asta… Poti invatza foarte bine, sa-ti placa asta si sa ajungi sus, la fel cum potzi face orice altceva si sa te tarasti pe bancile scolii si sa ajungi totusi sa faci ceea ce-tzi place si sa ajungi sus.

La urma urmei…it’s about luckJ

poate te intereseaza si asta:

The web is looking back at YOU!every second…

12 Oct

Trecand peste faptul ca iar a trecut ceva vreme de cand n-am mai scris- as usual: n-am avut timp si nici n-am prea avut chef, (ca n-am avut timp sa-mi fac idei).

Dar noroc cu evenimentele astea care genereaza automat idei.

Sau cel putin ele asha functioneaza la mine.

Super training => super idei noi + motiv de a scrie pe blog.

Si cam genu’ asta de evenimente – workshopuri, traininguri, monoloage, prezentari, conferinte- le vad eu ca fiind reushite, care te motiveaza, care te incarca de energie si care te fac sa vrei mai mult de la tine – sa ai IDEI.

Oricum, nu conteaza ca eu de abia am mai intrat pe net zilele trecute, tu ai stiut ce fac. Pana si tu, ala pe care eu nici nu-l cunosc ai stiut ce fac, sau cine sunt, sau ce-mi place sa fac… asta daca te obosesti sa clickuiesti pentru a ma gasi, daca iti pasa sa vezi urmele pe care le las eu in acest spatiu infinit al virtualului.

La fel cum si eu te pot gasi si pot gasi cam pe cine vreau eu, daca ma uit un pic in juru’ meu si ma adancesc putin in fereastra asta spre internet.

Cum asha? Simplu. Nu doar tu te uiti in monitor, ci si monitorul se uita la tine.

Internetu’ asta e un soi de Big Brother, who’s watching you. De ce? Pt ca sa-ti furnizeze la randul lui fix ce-ti doresti tu – sub forma de produs, mai exact, sub fr brandului care ajunge sa te stapaneasca. Asta zis asha frumos incat sa nu te sperie, o fac pentru a fi in beneficiul tau si mai ales al lor, al celor ce vor sa-si vanda marfa.

De fapt e infricosator daca stai sa analizezi bine: nu pentru ca tzi-ar fura Ip-ul (who cares about does numbers?), ci pentru ca iti “violeaza” intimitatea si cel mai paradoxal – o face cu voia ta!

Si asta n-ar trebui sa te infricoseze, pentru ca deh, nu prea ai ce ascunde si nu doar ca accepti sa ti se publice viata pe internet, vrei asta.

Ne place sa ne insiram gandurile in bloguri personale, ne place sa zicem in 140 de caractere ce facem, unde si cu cine, ne place sa publicam poze cu noi in diferite ipostaze, ne place sa ne afisham cu anumiti oameni si sa ne publicam statusul de looking for sau in a relationship.

Slava domnului (sau a naibii de programe?) suntem sustinuti de tot felul de retele sociale – viitorul new marketing- pt asta: amazon, google, blogger, myspace, facebook, flickr, second life, twitter.

Toate astea si pe langa, celelalte copii autohtone sau pur si simplu competitive, ne contureaza aproape perfect viata – a se traduce: furnizeaza marketerilor inteligenti informatiile necesare pentru a ne vinde ceea ce sigur vom cumpara – prin new marketing.

Brandurile au acum oportunitatea de a fi tangibile atunci cand vrem noi sa le atingem. Consumatorul are puterea. Acesta furnizeaza povestiile de care se folosesc brandurile pt a creea experienta.

Consumatorii ofera content care sa sprijine contextul in care se afla brandul.

Atatea metode de urmarire a vietii bietilor consumatori ce pot fi folosite in the new marketing doar daca marketerii aleg contextul relevant. Si asta se intampla cand acestia aleg sa inteleaga contextul, dandu-I astfel valoare contentului.

“Marketing is about giving people reason to buy stuff. Understanding context adds value to it.”

Revenind la profetiile apocaliptice tehnologia a luat-o razna.

Atatea si atatea aplicatii pe Iphone, care depasesc cu mult scrierile catalogate drept sf a le lui Jules Verne – alea nu mai sunt demult Sfuri, am avut noi grija sa creem altele – asteptam cu nerabdare teleportarea:P

Finalul infricosator se poate urmari in Terminator si totusi pana atunci ne putem folosi de internet pentru a mai vinde cate ceva. E bine deci de stiut ca aceasta poate fi folosita de marketeri- toate tehnologiile astea fiind menite sa furnizeze informatii, pe care insa ar trebui sa stie cum sa le foloseasca.Cat optimism!

To be continued… lumi pararlele, nevoia personalitatiilor multiple, de la web 1.0 la web 4.0?….

Si o sa inchei, chit ca vroiam sa incep prin a face reclama direct celor de la The Kitchen– ceea ce s-au ferit baietii sa-si faca singuri.

O voi face pe shleau – si astfel cred ca de fapt tzi-ai atins scopu de a genera discutii despre tine, oricat de mult mister ai vrut sa lashi ;)

Trainingu’ asta care a generat tumultul de idei imbracat in nori de groaza, e cel al celor de la The Kitchen – Marketing is dead, long live new marketing!

Adica mai sus nu am vrut sa scriu despre cat de infricosator e de fapt internetul in postura de Big Brother, ci ca un tool puternic in ale marketingului…

What the fuck is The Kitchen? Degeaba dau google – ca nu gasesc nimic ce sa nu fie legat de retete de bucatarie sau alte cele. Consultanta, strategie si productie … de ce?

Idei si prezenta online, caci m-a convins, onlineu’ e vital, onlineu’ dicteaza.

Esti offline? Tot online te gasim!

poate te intereseaza si asta:

daca eu vreau, clar tu nu vrei

20 Sep

E interesant de observat ca atunci cand ai asteptari ai de suferit.
Cu cat is asteptarile mai inalte, cu atat suferi mai mult.
Si nu, nu sunt pesimista, sau prapastioasa, ci s-a intamplat sa mi se tot adevereasca.

Nu ma pot baza pe ceilalti.
Si nu suport asta. Da? Nu suport sa mi se zica ceva si sa se uite. Sa promiti ca vei face si sa nu faci. Mai ales ca ceea ce am eu de facut tine de ceea ce faci tu, mai bine zis ar trebui sa faci tu.

Nu-mi place nici sa-mi fac iluzii. Mai ales cand stiu sigur ca nu sunt singurul lucru care iti trece prin minte. Cum nici tu nu prea esti un lucru care-mi trece prin minte. Avem prea multe pe cap…prin cap. E clar.
Dar mi-e ciuda ca de cate ori fac experimentul- ia sa ma fac eu ca uit sa vad daca isi aminteste, se face ca mereu sa nu-si aminteasca.

Si atunci incepi sa ai remuscarile alea…dar daca toate s-au intamplat pt ca asha am vrut eu si pt ca eu am facut totul? Poate nici macar nu vroiai…
Sau poate ca vroiai dar chiar ai nevoie de imbolduri?

Nu prea poti sa stii niciodata ce e in capul celui in care ai vrea sa stii. Ca de restul clar nu-ti pasa nici tie.

Sau deziluzia vine tocmai pt ca vrei exact ceva ce atunci nu poti avea?
Poate in alte circumstante ar fi altfel.
Mai e si faptul ca de obicei bagi de seama doar cand ceva c vrei nu se intampla, iar cand se intampla o iei ca pe ceva normal.

Cam asa si cu fericirea – de ce nu prea suntem fericiti – pentru ca nu ne dam seama ca de un lucru bun atunci cand ni se intampla…

poate te intereseaza si asta:

da ziarele pentru ce-s bune?

18 Sep

Dupa ce am declarat ca nu mai stau pe mess sa raspund la chestii legate de blog si am mai aberat si despre dependentza de mess, ba c-o fi buna, ba ca ba…tot am stat prea multe ore cu laptopul pe genunchi. L-am deschis cu scopul de a-mi face doar treaba, ca de obicei, in afara de ca mi se dovedeste ca mai toata treaba mea se afla in plasticul acela incins. Am decis sa nu-l deschid azi. Mda, scriu asta pe telefon cu un ziar in poala.

Da, am spus ziar – Cotidianul de weekendu asta.

Iei un ziar pt dvd si ajunge sa-ti placa ziaru

Normal ca l-am luat pt dvdu cu sex appeal, dar nedeschizand laptopu, deci necitind nimic nou si actual, am decis sa citesc si ziaru. Mie imi place sa descopar chestii noi de citit. Doara nu m-am nascut cu mediul electronic. Oricat de impotriva ziarelor sun, recunosc, ca in afara de a-l rasfoi si a ma murdarii p maini m-am oprit pret de cateva minute pentru a citi cateva articole, care nu au legatura cu politica, normal. Stiam in mare despre cotidianu, nu degeaba am terminat jurna. Nu e un tabloid, e un ziar bun – nu ft sofisticat si nu extrem de politic-de aia refuz sa citesc ziare, prea multa politica. Noroc ca aveau pe prima pg ceva interesant si scris atat de dragutz incat am vrut sa citesc tot articolul:

Chinezi de Romania

e clar ca la cat sunt astia mici si galbeni de multi, formeaza comunitati peste tot in lume. Ca daca o sta ei totzi pe insula lor, clar ca aceasta s-ar scufunda. Parca era un banc, sau e o realitate nostim de morbida?

Dragonul roshu – paradisul prostului gust si in acelasi timp al unei vieti pasnice de la care ar putea invatza si bucurestenii.

Vroiam sa scriu si eu despre chinezisme si cat de mult dauneaza astea bunului gust. Dar articolul asta m-a facut sa vreau sa dau vina din nou pe cei ce aleg sa le poarte nu neaparat pe cei ce le importa. Nici nu ma mir ca au asha succes in Ro unde prostul gust in materie de imbracaminte e in …

Mda. Revenind la chinezii astia din articol. Cica au un soi de china town si in Bucale, au si nume romanesti ca sa ii retzinem noi, gen Coco nume cu prafum de Chanel si tony.

Ce mi-a placut? Ca nu le place ca noi avem cei mai coruptzi politzisti din cate tzari au umblat ei si stim ca ei sunt peste tot. Si bine ca asta e si un subtitlu in cadru articolului- e bine ca ne mandrim cu asta! Poate s-o sesiza si ei, sau se mai zicea ceva de politzisti…

Baschet, badminton si alte sporturi. Munca multa si putzinul timp liber il petrec sanatos. Si nu beau.


Si-n offline despre online

O alta sectiunea care mi-a placut a fost…culmea, tot una virtuala. Adica mi se pare normal. Acum ca blogurile au asha un succes si chiar se scrie mult in online, e normal sa ajunga sa se scrie despre ele si in offline. Li se face reclama intr-un fel la alea pe care s-au scris lucruri bune sau mai putzin bune. Chiar in nr asta a decis autoru sa ii bage in seama si pe cei ce il critica. E bine ca asha mai aflu si de alte bloguri,  alte directii. Se pare ca cotidianu nu-l citeste pe bobby sau pe buddha si noroc ca nu mentzioneaza nimic de zoso.

Intr-un fel asta imi confirma si mai mult banuielile, fiecare blog isi are cititorii lui si blog bun e foarte relativ si subiectiv. Bine ca scriem si atata timp cat si tu ma citesti pe mine, conteaza mult pt mine.

Se schimba Romania


Editorialul de la sfarsit ar merita un post nou. (da repet, o avea qwerty telefonu…da am butonat destul:P)

Si din nou au fost zdruncinate cunostiintele acumulate la jurna. In general editorialul e la inceput. O fi avand vreun rol si cuvantul cela, ‘general’…

Cornel Nistorescu – Se schimba Romania

i-ash zice un articol plin de esentze tari. Nu spune nimic nou, sunt polemici cunoscute si rasdezbautute care se pare ca iau amploare cu o viteza naucitoare. La fel apar ele si in articol. Asta il face un articol bun – o serie de adevaruri varsate in fiecare propozitie.

Si din nou e vorba de o alta Romanie – care nu prea mai e a noastra – asta se tot stabileste si in manifestu ala. Tind sa cred ca si treaba asta cu Romania, devine din ce in ce mai relativa si subiectiva. Ne place sa generalizam, da fiecare o vedem prin gemuletzul ferestrei noastre proprii. Cu anumite generalitati din articol sunt si eu de acord.

“Alţii nu mai rezistă nervos şi se întorc. Vorbesc două-trei limbi străine şi au o productivitate dublă faţă de stătuţii de acasă. ” Statutii astai de acasa, zau ca ar trebui sa mai iese si ei…

“Visul absolventului de a lucra la multinaţionale se clatină. De dimineaţa până seară, stors, cu pauze de ţigară cronometrate şi numerotate, cu drepţi, am înţeles, la revedere, cu o limbă pestriţă, e kinky să fii trendy, cu oameni care se vâră cu capul în monitor ca şi cucoanele în casca de coafor, că nici nu ştii dacă redactează un proiect sau joacă poker în cinci, cu alţi doi băieţi de la etaj, cu unul de la Cola şi cu un român aterizat la Chicago. Îi recunoşti după feţele gânditoare, livide, după sictirul cu care tratează orice dincolo de uşa instituţiei. Leafă, excursii şi o iubită. În rest, adio şi n-am cuvinte! ” Nici eu n-ash vrea sa mai adaug nimic. O spune atat de bine. Oare vrei tu altceva in afara de asta? ca vreau sa cred ca si tu esti un cititor care te regasesti printre randurile astea.

poate te intereseaza si asta:

no more messenger!!! Adictzie? Nevoie?

17 Sep

Va avea 3 nuantze postul asta: asha, ca sa complaca mai multe dintre ideeile mele si ale tale despre chestiutza asta care ne manaca zilele:MESSENGER

Am inceput sa scriu ca un soi de manifest impotriva lenii voastre de a lasa comentarii pe blog.

M-AM SATURAT SA VB PE MESS DESPRE CE AM SCRIS PE BLOG! Am mai zis intr-un post ca exista sectoru ala numit “comments”, care de altfel e ft usor de folosit si acolo potzi sa-mi scri ca esti de acord sau nu cu postu, ca ti-o placut sau nu…sau cine stie ce alte completari, pe care nu ca nu le scri de lene, ca doara pe mess mi le potzi scrie… si cum pe mess poti sa iti dai cu parerea, poti invata sa o faci si pe blog, mai ales ceea ce e legat de blog.

Si ca sa stiti de ce nu va mai raspund pe mess – de aia: exista sectiunea comments. Cei ce o folosesc stiu cum funtioneaza, stiu ca si acolo raspund cam imediat si e mult mai eficienta treaba. De ce sa te mai chinui sa faci conversatoe pe mess, sa ma saluti, sa te invarti in juru cozii, sa mai vb si despre alte cele…mai ales cand ai ceva sa-mi zici legat de blog. Acu inteleg ca te plictisesti, ca vrei sa faci conversatie – da fi sigur ca daca ma plictisesc si eu, dupa ce-ti raspund pe blog, mai uit si in lista de mess si cu siguranta ne punem pe chatuit.  Altfel…ma pui si pe mine in situatii aiurea, in timp ce poate fac altceva, sa-ti raspund, sa nu-mi ignor cititorii…bla bla… asa ca primu rol al acestui post e unul explicativ – si indrumator – nu va mai raspund pe mess!

De ce nu renuntz de tot la mess?

Isn’t that obvious? pt ca e instant messaging – adica functzioneaza rapid, ajuta mult, e mai alive ca restul lumii virtuale, are chestiutza aia numita status care te face sa dai click si sa ajungi aici:D

De ce ash vrea prin urmare sa renuntz? Adica e clar ca nu renuntz cu toate ca ash avea motivele mele, care seamana cu ale tale.

Mai nou am tot auzit oameni viteji, care s-au vindecat de boala instant messagingului.

addictionbookMda, si eu zic ca e o adictie, atata timp cat nu te ajuta, ci doar il folosesti ca sa pierzi vremea. Deci eu nu o consider o adictie (am argumentele mai sus), deci nu ash vrea sa ma vindec de o boala pe care nu o am :) Dar ash vrea sa fiu mai imuna la tentaiile exercitate – sa nu ma uit cine intra, cine iese, cine ce mass imi lasa. Dar am devenit mai selectiva, si oricum nu am vreme sa ma intind la povesti cu totzi. Si repet, despre blog, PE BLOG!

Si ash mai vrea sa renuntz pt ca imi mananca foarte mult din timp.

Dar imi place sa port conversatii, cu oameni cat mai diferiti, despre chestii cat mai diferite. Imi place ideea de mess pt consiliere. Prietenii stiu de ce ;) Si nu consider ca asha nu am vreme sa ma intalnesc cu cei ce trebuie, sau ca e mai bien sa ne intalnim sa discutam. De acord, doar ca pt aia chiar ca trebuie mai mult timp – cu messu poti combina multe cativitati – eu cel putzin mi-am dezvoltat simtzul pt multitasking – si ma binedispun cei cu care vb in timp ce imi fac sa zicem si treaba.

Asha ca, atata timp cat e cu masura si folosit constructiv, e in regula si daca sunteti available pe mess.

Astept completari - Tu de ce ai renuntza la mess?

Sau de ce nu ai renuntza?

In sectziunea comments pls!

poate te intereseaza si asta:

Ziua mea se desfasoara ca si a ta

4 Sep

[messenger (as in INSTANT messenger) + social networking + blogging + tweeting] versus our PRECIOUS time

Bai serios ca nu stiu cum arata o zi obisnuita din viata ta, sau a ta, sau a multor altora care poate nici nu ma intereseaza cum arata. Dar cu sigurantza ca stiu ca a multora, asha ca mine, arata cam ca a mea.

De unde stiu eu asta? Pai cum de unde?

Ii citesc frate blogu, la care citesc ceva nou pt ca ajung pe el ca scrie in status titlu nou, sau post nou sau mai stiu eu ce. Mai stiu si pe ce siteuri se plimba si le gasesc pea lea mai intereseante pe care merita sa ma uit si eu direct pe twitter. Mai stiu si ce face cand nu e pe net din pozele de pe facebook sau ce face chiar in momentul asta din raspunsurile tot de acolo – la what are you doing now. Ii mai aflu si multe despre pasiuni si personalitate din rezultatele testelor pe care le face cam tot pe acolo, prin aplicatile de pe facebook. Stiu si cu cine altcineva vorbeste si care mai e ca noi asha, din blogroll, sau din lista de followers sau friends…

Daca nu te-ai prins din ce am inshiruit mai sus, hai ca-ti mai zic o data pe-ndelete si cum arata cam fiecare zi a mea, si zau ca nu e monotona, ca depinde si de ceilalti care si-o petrec ca mine – ne cam influentzam reciproc, si si mai important, ne lasam influentzatzi de marele a tot puternic internet!

Incep cu mailu – care clar nu ma mai multzumeste si n-am bani sa cumpar cam tot ce zice acolo ca e la oferta.

Si trec la twitter – care pare ca nu mai conteneste sa ma ademeneasca sa dau click. Trec la facebook sa vad ce mai fac pretenii mei de peste ocean, sau cei cu care nu am timp sa ma intalnesc si acolo ma opresc mai mult decat ash vrea. de ce? Au applicatiile alea stupide si nostime in acelasi timp – teste, joculete, minuni…pe care zici hai sa le fac si eu sa vad imi iese ca si lor…

as prefera sa nu mai faceti teste, decat cand ma plictisesc ft tare si am chef sa zabovesc doar asha pe net…

cand in sfarsit trec de toate tentatiile astea ajung pe bloguri, tot din statusurile voastre si mai apoi din blogrollu vostru sigur mi se pare ca vad ceva interesant si cu noi clickuri incep noi aventuri…

si cam asha trece o mare parte din zi.

unde pui ca mai trebuie sa mananci, sa lucrezi, sa mergi la scoala, la shopping, la intalnit lume care nu pierde vremea pe net… mda

ca sa ajungi din nou la o conexiune pe net unde rapid te conectezi sa vezi ce ai pierdut.

cu sigurantza ai pierdut mai multe decat esti constient … caci efectiv nu ai cum sa le stii pe toate!!!

ar trebui sa fiu constienta de asta si eu, si sa-mi las firea avida de informatii sa mai zaboveasca un pic pe… facebook??

poate te intereseaza si asta:

Content versus Imagini

4 Sep

=> si mai mult content

Pana acum s-a incercat prin toate metodele posibile sa ne legam – fie intr-o lista de preteni pe o retzea sociala – pe vremuri hi5…acum doar cei ce n-au reushit sa tzina pasul cu noile valuri mai intretzin updatat profilul de hi5, sau tocmai pt a-si promova blogul sau a-i anuntza ca ne-am mutat mai incolo, mai pe myspace, mai pe facebook si ce e mai interesant incape in 140 de caractere pe twitter, unde nu conteaza cat de putzine haine ai pe tine…ai doar un avatar mic la dispozitie pt a te etala.

E ciudat si felul in care s-au inversat lucrurile – a fost mirajul imaginilor, al animatiilor, al atator lucruri interesante care se putea face pe net in afara de scris. Scrisul era pentru hartie si pt mirc, mai apoi pentru messenger. Totul se transmitea prin imagini – cum arati, ce faci, cu cine te distrezi, in ce vacante mergi – si astfel crestea nr de albume pe reteaua sociala pe care ai ales sa fi activ  si sa “te conectezi” cu noi personae, sau sa ti legatura cu prieteni cu care nu mai ai timp sa te intalnesti…

Sa se fi umplut debaraua netului de imagini, clipuri si sunete? Sau ne-am saturat noi sa tot facem si sa uploadam poze? E paradoxal si acest lucru – conexiunile s-au inbunatatit – nu mai trebuie sa stai cu orele sa-ti incarci poze si sa o iei de la capat cand internetul prin cablu telefonic pica… si totusi nu o mai faci.

De ce? Poate pentru ca nu mai ai tu nici makr acele cateva minute necesare sa uploadezi poze sau sa vrei sa te exprimi prin poze.
Si pt ca Googlelul te “gaseste” prin content si mai greu prin imagini…
Pt a fi de success e nevoie sa ai content, sa ai taguri, sa lashi peste tot firmituri pt a fi gasit, de toti cei care poate nici nu te cauta.

De unde atat content?

Se pare ca noi astia care am crescut cam in acelasi timp am facut-o si in acelasi ritm. Sau mai bine zis, ne-a crescut internetul. Ne-am dus cu flowul. Am inceput sa ne cunoastem de ce nu prin hi5.

Ne-am saturat sa punem poze si sa incepem sa vedem lume din ce in ce mai ‘gretzoasa’ ca descopera si ei netul si il umplu cu chestii pe care noi nu mai vrem sa le vedem. Cam ca cu gadgeturile noi.
Am observat ca oamenii se cunosc mai bine prin ceea ce gandesc, deci prin ceea ce scriu. Cum nu avem atat de mult timp incat sa vorbim cu fiecare pe mess sa aflam ce mai face si ce mai gandeste – ramanem cu statusurile din messenger care ne furniza pe vremuri necesarul pe care trebuia sa-l stim – daca omul e available sau busy, sau daca face mancare, e la lucru sau a gasit un link interesant.

Insuficient poate pentru unii si atunci un status a devenit calea cea buna pentru a gasi si mai multe informatii despre omul care se ascunde in spatele idului – ii descoperi blogul – spatial sufficient de mare in care se poate exprima liber. In care am inceput din ce in ce mai multi sa ne exprimam. Atat de multi incat ne este imposibil sa citim cam tot ce am vrea si stim ca s-a scris. S-au poate nici nu stim.
Poate am vrea sa stim si atunci exista google reader, sau rss sau deliciousul… si din nou suntem la cheremul tehnologiei, care ne sorteaza si ne ajuta sa fim in touch cu ceea ce crede ca am vrea noi. Si o mai si nimereste.

Nu stiu cat de multa lume mai are timp sa citeasca ziarele pentru stiri, sau care mai e doza zilnica de informatie pt majoritatea?
Ash spune ca informatia este aceea care ne intereseaza pe fiecare in parte si nu neaparat care intereseaza o masa mai mare de oameni.
Personalizarea e din ce in ce mai puternica acolo unde reuseste sa curpinda exact informatia de care am nevoie eu. Si se prea poate sa ma intereseze ce se intampla intr-un anumit domeniu, care demult nu mai e o pagina din ziar, ci e o comunitate de bloggeri… sau pur si simplu o comunitate de oameni, poate imprashtiata in toate colturile lumii, dar care face ceva care ma intereseaza si pe mine.

Am citit la cineva care a citit de la altcineva ca de fapt blogul ar trebui sa fie destinatia ideeilor noastre. Foarte corect. Si pe twitter cumva se pun indicatoarele pentru a ajunge acolo, sau altundeva, pe linkuri unde credem noi ca merita sa stationeze si altii.

Vom fi foarte informati cu chestii care ne intereseaza, si parca mai putin informati cu ce se intampla de fapt in jurul nostru.

Incep sa-mi dau seama din ce in ce mai des ca intr-adevar traiesc intr-o lume a mea, formata cam de ceea ce citesc peste tot si de ideile care imi vin pe parcurs din sursele astea… si e greu ca oamenii sa tzina pasul cu mine, pentru ca poate ei n-au informatia pe care o am eu..si nu mai suntem pe aceeasi lungime de unda…
Dar na, o sa dea probabil click pe ceva linkuri trimise rapid sa se destepte si el..daca nu clar, de ce am mai purta discutii…

Legat de asta …alte paradoxuri as it follows

poate te intereseaza si asta:

Birthdays

27 Aug

305-happy_birthday_balloon

Birthdays are special. Baby_boy_3_month_old

The date when you were born is meaningful.august1

It’s the date on the calendar that is marked for you.

So…You should feel good! It’s the day when you celebrate, when u are celebrated, everybody has good wishes for you and you get all sort of presents, and you are allowed to get stuff and to party. But you’re celebrating also that you are getting older. It’s a contrast somehow and it’s like celebrating New Year. A year has just past and you welcome a new one. The mix of feelings that you get on this days is interesting. I found out I am not the only one that doesn’t really like bdays… Cause I usually have high expectations and somehow on that day I allow myself to have even higher ones. Plus it’s that feeling that you should feel special. The people around you make it easier- only good words and wishes, even if they are coming on the virtual way. Here comes the first frustrating part. Somehow, u can’t get all your loved ones in one place. And the thoughts keep bothering u: “oh…how nice it would be to have him and her with me…”. But you just can’t, cause the world is too big to rotate only in your direction. It can be a very special day from beginning till the night falls down and u finish it with a hell of a party. But it can be a usual day of work for example, and maybe you’d wish smt else. It’s your day, so u should get it. If not, it frustrates you more than usual. And if it were a usual day ur expectations wouldn’t be big, so the level of frustration wouldn’t be high. With an optimistic mood I can assure you that the following weekend brings you the joy of a special day, cause u get to celebrate. And what’s with all those thoughts, that another year past. That you have accomplished smt or not. That you are or are not prepared for the next level… There’s another interesting thing about birthdays, and I guess it’s special because it really suits the person who’s birthday it is. The way you celebrate it. For some, it can be always the same – becomes a ritual – some good friends gather and have a nice day and night. For some, like me who loves to alternate it can be always different. For example my last 3 birthdays. None of them can be compared with the other one. bdayEvery year another continent, another state, other friends, other ways of celebrating, and always far away from home. But I can tell they were great! Cause they weren’t planed! Not by me for sure. So thx guys from the pool party in Florida – Ale –luv ya and miss ya!! And all of you who were there after though days of work And thx to my Atlantic City group – and that great cake from your bakery girls! Yammmy, I can still remember the gorgeous taste. And then the weekend in one of the greatest, fanciest place I’ve ever been to – haarah’s club zone. Definetly it was smt else. And this year it somehow came out that I got older in Budapest. I’ve never received so many virtual wishes from all over the world. Many many thx!!! And the party is yet to come:D

poate te intereseaza si asta:

Cand creierul ia o pauza…

25 Jul

“Vacantza prosteste”
Nu o zic eu, sau doar eu. S-au facut cercetari. Am vazut un reportaj p nemtzi care se pare k nu au c face si cerceteaza tot felu d chestii interesante.
intram in vacantza si prin urmare nu suntem obligati sa facem nimik. Daca nu vrem nu facem. Si cine ar vrea sa stie sa faca inmultiri sau sa se concentreze asupra altor lucruri decat cele placute. Si slava domnului sunt suficient de multe. Ce nu e d ajuns sa ne cautam locul cel mai bun pt stat la plaja, pe urma cea mai buna pozitie pt a bronza fiecare mm patrat al corpului, sa induram caldura, sa zambim pt poze, sa ne cautam puburi, sa socializam, sa trimitem mesaje celor d acasa pt a le face in ciuda…
E un to do list mai lung decat cel obisnuit.
E si normal ca creierul nostru sa ia o pauza!
Si ne concentram sa trecem peste mahmureala da? Dak nu…4*4 o sa faca 12.

poate te intereseaza si asta:

ca dupa aia cine stie…

27 Jun

“cand ai licentza?”

“luni…pe la 9 si ceva sper sa scap”

“si eu pe la 14. dupa aia tre sa iesim, la o bere ceva, ca dupa aia cine stie…”

Si astfel m-am trezit la realitate… nu, nu mai plec eu o vara lunga peste ocean si ma astept sa fie la fel cand ma reintorc. raman. Dar e tot un final. Un final care ne cam desparte pe cei mai multi dintre noi.

Am terminat faculta. Nu doar ceremonia de absolvire, ci examenul final, licentza. Pentru care ne-am stresat, mai mult sau mai putin in ultima vreme. ce ne-a facut sa povestim poate mai mult. sa ne vedem poate mai des cu prietenii tocmai pt a scapa de wordul in care adunam pagini si idei…

o sa-mi fie a draq de dor de tine, de voi… si acum plang si eu (stiu ca poti si tu…)

din pacate e iar un moment de rascruce in care ne decidem sa trecem mai departe si asta inseamna sa plecam mai departe. Master –  in alt orash. Bucurestiul face cu ochiul, acasa e tentant. Internshipurile sunt multe si cele mai multe lungi…

Ce trist e cand iti faci o gramada de prieteni, fie ca ii faci aici, fie peste ocean si te intorci la ei sau cu ei… ajungi sa ii pierzi… Stiu, nu ii pierzi de tot, macar pe lista de mess vor fi online din cand in cand, sau poate la fel ca si pana acum. Dar sansele sa te mai intalnesti pe coridor, pe strada, sau efectiv sa-ti fie dor si sa iesi la o tigara, la o bere, la o poveste cu ei, scad… scad undeva la 0…

si e o alta categorie de prieteni, pe care nu ai vrea sa ii pierzi, sau makr nu pleci direct cu premisa ca ii ai pt un termen scurt, ci ti faci si ii pastrezi alaturi pt ca speri sa fie asha mereu…

Momentan, in febra dinaintea prezentarii, cand terasele is pline cu fetze cunoscute si zambitoare esti ink in starea ta de confort. Dar va veni o vara lunga in care iti vei aminti de cei dragi si poate si atunci vei spera la revedere… dar va veni o toamna si mai goala… in care vei realiza ca s-a schimbat din nou totul…

poate te intereseaza si asta:

rabufnire in sarcasm

10 Jun

si revin… revin la tot ce urasc mai mult in momentul de fata…la tehnologie, la laptop…la tastatura.

oare ce urasc mai mult din astea???

de ce ne place sa fim sclavii tehnologiei? de ce imi place mie sa fiu mereu conectata? pt ca e bine cand e bine…dar si de la prea mult bine te saturi, uneori o dai si in diabet

a naibii treaba. ma gasesc lipita cu ochii de ecran si daca nu de ecran, de tastatura si dak nu de laptop, cu urechea la telefon si dak nu cu degetele pe telefon…tot pe tastatura.  frumoasa viata ma asteapta. la fel in continuare. se pare ca orice ash face ma leaga si mai mult de tastatura. ok. imi place si tot ce-mi place tot aici gasesc.

si nu, nu prea am timp de messenger…mai nou sunt sclavul wordului, care s-a incapatzanat sa-mi faca zile negre. si nu e vorba doar de licentza… in principiu de formatarea ei..sau cum draq sa-i zic, munca aia de chinez in care pui titluri , aranjezi in pagina, pui note…k deh…nu le potzi face klumea d la inceput…si tre sa ascultzi de totzi

culmea! toata lumea spune altfel. si atunci eu de cine sa ascult????????????????

browserele mi-or cedat…s-o fi saturat  sa stea deschise, s-o fi intoxicat si ele cu mancarea de la mcdonalds… culmea numa la siteurile lor se blocheaza, si tot culmea k numa de alea aveam nevoie.

nici o problema. noroc ca se poate reinstala windowsul si noroc ca am timp si chef sa fac asta taman in toiul licentzei si a altor zeci de mii de proiecte volutare…ca mai nou is si sclavul ideilor. n-ai simtzit sarcasmul? e acolo!!!!

e aici. urla in mine. simt nevoia sa fiu sarcastica. imi vine sa ma iau de prostia oamenilor pe strada. si din respect fata de mine nu vorbesc singura. sa stii. e adevarat…probabil ca m-ash calma, da prefer sa stresez si alta lume la telefon, nu de alta da presmt ca le face de fapt placere.

stiu, nu are nici o noima ce scriu, dar iese din mine…se revarsa…da pe tastaturaaaa

cred ca urmeaza sa mai ingrosh lista lucrurilor pe care nu le suport

doar asha, sa iasa energia negativa, ca dak nu..risc sa ma refulez pe niste persoane dragi si pe buen ca nu vreau

urasc sa ma doara capu. ok. pot sa incep sa fiu sarcastica cu mine: cui ii place sa-l doara ceva??? nimanui clar. m-am gasit si eu sa zic ca ma doare de 2 zile capu. eu zic ca nu are motiv. tu potzi sa zici ca e stresu

si eu sa zic cu acelasi sarcasm. care stres??? pt ca NU ARE ROST, NU MERITA sa ma stresez… nici nu o fac. subconstientu e de vina.

m-am decis, nu ma stresez… doar vreau sa apropiu ceva de perfectziune. sinonime indepartate??

urasc sa ma trezesc la 7 dimineatza. si asta involuntar. sunt singura, nu imi pun ceasu…doar ceasu biologic se hotaraste sa ma &^*( la cap, sa ma lase si cu durere de cap si sa nu ma lase sa adomr la loc. ca sa fac ce? sa ma enervez in continuare pe word, poate prin telepatie ma aud si aia de la microsoft…

nush de ce presimt ca am facut prea multa reclama deja…si nu ma plateste nimeni.

da mai simt nevoia sa continuu cu reclama.

nu intzeleg de ce am o anumita marca de telefon si anume pe aia care cica o urasc cel mai mult: fara suparare la nokia, detzin 3 telefoane nokia, asha ca vanzare le-am facut, ca asta ii intereseaza. da mi se pare stupid. eu iubesc sony ericsson – sunt fan declarat – ca se zice ca e impartzita piata, aia prosti care prefera nokia – ca e cel mai tare, ca are toata lumea, ca tzine bateria, ca e firma, ca are si bunica lu fratele lu nasu lu sora-sa… ca are meniu simplu… ca e mai scump sau mai ieftin, ca e mai trendy

na cam astea ar fi aceleasi motive pt care eu nu le suport. si totusi de ce??? ca sa ma enervez cu meniul lor atat de simplu… ca sa ma bucur de tastatura de aia querty sau cum ii zice… ca sa fiu si mai conectata, ca sa am si mai mare grija de el… ca sa ca sa ca sa scad vanzarile la sony… de care mi-e mila…nu au succes pe piata asta romaneasca si indobitocita de toate motivele mai sus enumerate- da mai ales pt ca are toata lumea, tre sa am si eu, ca o fiu al mai bun

si sa mai zica cineva ca word of mouth nu e puternica ca si strategie…

ce am cu telu? momentan nimik, ca nu l-am stins azi din greseala apasand d 2 ori tasta de respins… si nici nu s-o blocat…da pur si simplu mi s pare aiurea, ironic…paradoxal!!!!

ce mai urasc azi la mine?faptul ca nu mai suport muzica… ma deranjeaza…ca doara ma doara capu… nici cu ea nu stiu ce am, de fapt amcu mine. am stabilit asta

a…si mai mentzionez ca il urasc pe dobitocu sau dobitoaca care o simtzit nevoia sa accelereze dupa minunata ploaie care am aflat ca nu a fost cu grindina in tot cluju… imi pierd firu ideii. revin la dobitocu care a accelerat in preajma unei baltzi imens de mari exact in dreptul meu si drept urmare a faptului a trebuit sa-mi storc parul…deci mai ceva ca in reclamele alea – i got fuckin wet… da nu-i bai.. iaca, rad si eu de patzanie – a fost fix dupa ce am vrut sa sustzin ca mi-o trecut stresu, ca totul va fi bine. a tzinut sa ma atentzioneze ca nu e totul bine..ci e totul ud

angry_wet_cat

aaaa

si sa nu uit….da asta merita post separat…pe care de altfel il citesti cu siguranta inaintea acestuia..ca si wordpressu e a naibi de prost facut… de ce nu imi pot categorisi scrierile si sa le accesese omu de sus..din foldere dupa preferinzte..astfel incat sa pot pastra si eu o ordine intre idei. nu un haos total care este…

da sunt obsedata de ordine… si urmeaza sa-mi fac si printre foldere…

nici n-a fost atat sarcasm..ci mai mult mi-am varsat amarul..si am facut parte din rasa aia mai proasta a omului care tzine blog pe post de jurnal si-l mai face si public…de parca pe tine te si intereseaza ce ma deranjeaza pe mine… ca deh..nu e despre tine… e despre nervii mei

habar nu am cat de lung e postu… si …

NICI NU-MI PASA!!sunt doar sclavu tastaturii..

poate te intereseaza si asta:

Paradoxical Paradoxes

15 Apr

yep, everything seems to be paradoxical or to be a huge PARADOX.
Also, it seems that for more than a week now this word – paradox – is my favorite one, or better said I use it excessively or is it cause I am really dealing only with paradoxical situations?

Firstly let’s try to define this magical word and than correlate it with happenings.

“A paradox is a statement or group of statements that leads to a contradiction or a situation which defies intuition; or, it can be an apparent contradiction that actually expresses a non-dual truth (cf. Koan, Catuskoti). Typically, either the statements in question do not really imply the contradiction, the puzzling result is not really a contradiction, or the premises themselves are not all really true or cannot all be true together. The word paradox is often used interchangeably with contradiction. Often, mistakenly, it is used to describe situations that are ironic.”
(http://en.wikipedia.org/wiki/Paradox)

A country that doesn’t care about the others, that doesn’t know too much about the “outside” is a powerful one. It’s the case of America – the most powerful power, and the paradox of paradoxes. (to be continued…) Also, it is the country that we love to hate…or we hate to love?:)

We have TECHNOLOGY. PCs, cell phones – smartphones, internet…
By definition it was supposed to ease our life, our world. But… in a paradoxical way…or am I using it wrong? Is it the irony that made us the slaves of technology? It’s not saving our life, maybe sometimes…but most of the time it complicates our life instead of simplifying it. We waist time. We are disturbed. We cannot talk with others without being disturbed by the ringing of the phone or we cannot enjoy our time without getting an email…
And… we cannot sign out, or close our phones either… we are not powerful enough…

The thing that started to make me wonder about paradoxes was the fact that I was leaving Germany (and many things that I read about America, globalisation, etc. stuff for my university degree).
But, the feelings of leaving something behind, that I was anxious to leave, that I didn’t really enjoy, because the long winter..and boredom, started to be paradoxical. Actually I already talked about feelings of leaving… all the things that u leave behind, all the new friends that u loose, all the things that u got used to. I missed that room that I hated for being so empty and making me feel so alone. Now I miss being alone in that room that made me feel confy in a way…
I miss that routine that drove me mad.

Or are this the feelings that make us being the unfulfilled humans that we are?

It is the fact that often, we’re so trapped in thoughts of the future or the past that we forget to experience, let alone enjoy, what’s happening right now.

More paradoxes:
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_paradoxes

poate te intereseaza si asta:

From the paradoxical Chapters: Magical ways

14 Apr

Ain’t I just a “lucky” person? Or are this signs to stop traveling so much? Only by reading this blog usually, u can always find stories about troubles while traveling or adventures during traveling, and it seems that it just doesn’t matter on what continent, in which country I am or what kind of method of transport I use or the persons I am traveling with.

DB- deutsche Bahn – the german company for train transportation. I underline german! So it should a incarca cuvantul cu semnificatie also mean – punctuality, planning, PERFECTION. U couldn’t think of any unannounced time delays or troubles while connecting… but u can’t really think of everything, and nor are Germans that perfect. I choose to travel during night with the city night express (actually it’s smt european..not really only german…or smt…) train cause I had to catch my flight to Cluj at 8:20.

night_01

So there was this train that was supposed to get in Dortmund at 4:50, giving me time to be in time in the airport and making me angry for having to wait so much. Or I thought so… at 2 o’clock in the morning I started getting stressed and angry because of the thought of not getting in time at the airport or even missing my flight. Not even at the half of the way, in Berlin we made a little stop…of almost 2 hours while waiting for some train connection that had to be “attached”. Same thing happened in Hannover…for maybe half an hour Adding the hours..i could have missed my flight easily…but thanx God the train went fast enough, and instead of 4:50 as planned I got at the destination at 6:15, caught the airport shuttle from 6:30 and I got on the plain…then in cluj… And after getting out of the airport… I asked myself “can I go back?”

poate te intereseaza si asta:

the 11th man theory

26 Jan

Don’t u know that theory??? ( now u find it reloaded here )
Ok… I didn’t know eigther. Actually I did know a form of it. It sais that there are 10 men and a woman in a room. And every one of the men tries to compliment the woman, to make her feel beautiful and wanted. And it will come the 11th man … who won’t even bother to look at her, just say a quick hello. Guess who’s the most wanted out of the 11 men…? Tadam!!
The one that don’t give a shit about her…
Why? “why would people hurt each other?”
Who the hell could find an answer for such a stupid question?? Cause women are stupid!!
Humans are damn stupid, “selfish and they don’t care!!” They don’t like good things, they have an inclination for evil… for competitivity. Why take something for granted? When you could fight for something that looks better and it’s harder to get?
Somehow… this is productive… competition was always productive.
beat-competitionBut that’s somehow…only in economics!!! It shouldn’t be the same in relationships… or it should? Would it be that boring to have patience with the other one? To love the other one without wanting something else for it… to give and take… to be always Christmas…?
Yeah… there is no Santa from what I heard, so why should it be that easy…?

“And to that eleventh man theory, cause chicks like it, u gotta learn the pattern, of how to be the eleventh guy aka- the jerk!!”
but that won’t make u happy, or her…and then we’ll deal with the vicious circle of the unhappiest generation from the earth!
So… going back, I already mentioned smt… u gotta teach them, how to love u..and learn together how to show respect to eachother…
The most brilliant lines are from the married guy, who’s really happy with her wifey…
Yeah..there are always such man and woman… u have at least one friend that found her love, that u envy…that sometimes wish it was you…

If it would be that easy… and someone will have the patience to play the hard to get game, and then learn to love eachother…and make it fun for the whole life…

I guess life is long enough though…so that u can play all the little games that your heart desires, and that at the end ( gotta be carefull, not to get too old and a too big jerk or biatch…) you will find love…

and here’s the continuing of it – the 11th man theory reloaded

poate te intereseaza si asta:

lessons for life

24 Jan

it is interesting, nice and good that we learn out of mistakes.(the ones that do learn). the black side of this is that, we don’t really learn out of our own mistakes… it is a fact that we always see the problems that the others have, or we are just too busy finding things that we don’t like in others garden…

but as i said, it is good if u learn out of’em… it is better if u can corelate that to yourself, and improve in a way some of the deficits…

and when u learn all the lessons, and even pass the recap

and u can give examples… but, you’re still not in your best mood, not perfect yet. smt is still missing. what are u doing then?

i guess it’s always good learning to know new people that can actually help u with their wisdom. but a strange feeling covers u when u see that they are as human as u are, make bigger mistakes than u do… so where from is the help coming…?

YOURSELF…

you’re on your fuckin’ own, like more then 90 percent of the roadtrip thru life…

poate te intereseaza si asta:

did u build the bridge?

29 Nov

You still have to build that fuckin bridge…between me and you.
E un film care pune intrebarea pe care mi-o pun si eu destul de des. Daca asa a fost sa fie?
Daca nu e bine sa te amesteci in felul in ce vrea destinul sa mearga?
Si bine zice batranaul ca trebuie sa construiesti podul dintre tine si destin.

Si cealalata extrema? Daca te amesteci prea mult?
Daca iti fortzezi norocul. Daca nu trebuie sa se intample si tu fortzezi atat de mult incat nu se mai intampla nici makr cum trebuia sa se imtample?
Sa-mi sterg lacrimile…pt ca am plans..da recunsoc..mi-o scos o lacrima..care s-a prelins… mult. Si a mai urmat una. Si acuma scriu.
Did u ever felt that a thing is right? But it’s still not good enough?
Or did u feel that somethings terrible wrong but u really want to give it a chance? Chiar merita sa ii dai o sansa? Mai ales ca stii k nu e ok? Speri… speranta moare ultima. Sunt clisee.
U mai speri?
Movies are movies. Si citez pe cineva. Sunt situatii idilice. Nu se intampla asha.
Doar daca TU faci sa se intample asha.

Ps: movie- My sassy girl.
And I wrote this cause I feel kind of sassy too… moody?

poate te intereseaza si asta:

← Previous Entries