Fanatismul Marketingului
19 Oct
Intrebarea daca ne iubim produsele, colegii si clientii, ar trebui sa fie mereu afirmativa daca vrem sa avem succes in afaceri.
Emotiile au prioritate.
Multe din ideile care urmeaza (si vor fi in articolele de mai sus) vin din cartea Funky Business, de unde vine si aceasta idee, auzita de altfel si la trainingurile din ultima vreme, facute de AIESEC.
‘Capacitatea computerelor d p pamant e mai mare decat capacitatea cerebrala combinata a omenirii si totusi omul e cel mai extraordinar computer dintre toate- poate fi creativ, vine cu idei noi inventeaza reguli noi si poate simtii EMOTII.’
Logica n-are decat sa astepte: si aici o explicatie ft stiintifica -sistemul limbic al creierului care ne guverneaza sentimentele e mai puternic decat neocortexul, care controleaza intelectul.
Se prea poate ca drumul spre viitor sa se termine in Sillicon Valley, dar trebuie sa inceapa din suflet si sa treaca prin valori pe parcurs. E-business cu motor emotional.
Cel mai bun ex: Apple, care face mereu reclama la cat d frumoase, cu stil sunt prod lor – nu ce capacitati au. “the thinest laptop in the world – MacBook Air”
Atat de multa iubire pt produse si clientzi de fapt duce la fanatism, cu scuza ca este o iubire si fata de clienti. E ideal daca in timp ce se incearca atingerea scopului sa nu se uite de emotionalul propriu- nu doar vinzi, ci creezi o comunitate in jurul produsului tau. In format idilic: Hranesti sentimentele altora, in timp ce-tzi hranesti si propriul buzunar.
Nu e mai bine de ce-i ce n-au nici o treaba cu strategiile? Masa acea mare de oameni pt care ne chinuim noi sa ticluim chestii inteligente pe care stau sa ma intreb daca dau vreun ban.
Sincer…nu prea. Asta cu dat vreun ban, la propriu chiar e masurabil in cotele de vanzare…
E o atentie prea focusata si prea unilaterala. Dam mai mult decat primim.
Si e un contrast, o diferentiere prea mare intre:
- oamenii interesati,
- oamenii care fac afaceri,
- oamenii care vor sa vanda,
- oamenii indragostiti de produsele pe care vor sa le vanda,
- marketerii care-si iubesc jobul de o parte a baricadei
- si restul oamenilor…
- in mare parte clientii, pe care nu-i atinge comunicarea emotionala,
- care nu inteleg strategia din spatele reclamei,
- care se enerveaza cand incerci sa-i vinzi ceva…
Si totusi fanaticii marketingului au cat de cat castig de cauza, pentru ca creaza dorinte pe care pe urma le pot satisface.
Pentru ca le pasa. Sunt interesati si sunt peste tot. Mai ales in domeniul virtual…
Apple utilizeaza chestii emotionale nu pentru ca ar fi mai buni ci dimpotriva, caracteristicile tehnice sunt praf comparativ cu restul firmelor. Sunt scumpe si proaste. Nu le ramane decat sa incerce sa atraga tipul clasic de consumator – credulul hipster. Prostul
Observatia legata de capacitatea cerebrala comparativ cu cea digitala e o ineptie. Nu se poate face o asa comparatie pentru ca nu s-a descoperit inca gradul de asimilare al creierului uman. Zilnic ma mir de unde le mai scot astia. As fi curios sa imi demonstreze cineva afirmatiile astea. Dar nu poate nimeni. Pe oricine ai intreba iti spune ca a auzit din alta parte s.a.m.d. pana intra in conceptia colectiva. Fake.
In sfarsit, marketing-ul in sine e o plaga. “Comunitatea din jurul produsului?”. Dupa 10 secunde de analiza la rece ramai cu simpla constientizare a faptului ca suntem prostiti pe fata si ne place. Produs ? Ce e ala ? un obiect vandabil. Ce inseamna vandabil ? ca are o anumita valoare materiala. De ce se impinge genul asta de mentalitate ca si cum ar fi normala ? pentru ca traim intr’o epoca mercantila, fie ea socialista, capitalista sau de alt gen ideologic. Facem licee, universitati si specializari, ne jucam cu termenii iar la sfarsit ajungem in birouri si companii facute pentru noi spre a-i imbuiba pe cei putini si inteligenti din umbra.
Rasa umana – un colectiv de 6 miliarde si jumatate de cretini. Si ne mai si mandrim cu noi, paradoxal
“Marketing”
) Give me a fucking break
Foarte interesanta interventie. ma bucur ca in sf ma citeste lumea care mai are ceva de adaugat.
si mie mi s pare fantastic cat de multa verva se face pe de o parte pt branding – cat d mult asociaza marketerii, advertiserii brandul cu un om, cu un produs cu suflet …cu tot ce vrei si cat de putin le pasa celor ce il cumpara de fapt.
asta urma sa mai dezvolt si in faza cu schizofrenia digitala – cat de into it suntem noi astia in virtual, in online, in social media… si cat de out of space sunt ceilalti. sau ma rog noi suntem mai degraba out of the real space
si imi place ce ai zis tu acolo “credulul hipster” – vad ca le ai si tu cu noile sociostiluri.
urmeaza si despre asta o “mica descriere”
si m-am cam referit in general al marketing – mai degraba ultimul P din mix face abuz de toate celelalte, ca daca restu P-urilor sunt bine puse la punct e tot ce conteaza de fapt pe consumator (ala non hip:P)
Mixul de marketing, la fel ca toate notiunile economice de trend, mi se pare cea mai mare ineptie. Practic nu sunt discipline necesare, s-a facut in asa fel incat sa fie necesare. Daca nu a existat nevoia pentru ele, a fost creata.
Cine stia ceva de marketing acum 2 sute de ani ? probabil ca spiritul comercial, flerul afacerii, stiinta de a-ti vinde produsul existau si atunci, in mod sigur modelul economic a evoluat de la epoca la epoca. Dar in zilele noastre a fost atat de scobit in nas, artificial, pana s-a transformat intr-o disciplina in toata regula, cu termenii si regulile ei. Si nu, nu era nevoie de ea. De fiecare data cand vad un rahat de student care se lauda ca e la marketing, sau ca face parte dintr-un departament de publicitate, practic niste cretinei care incearca sa ma prosteasca si se mai si mandresc cu asta – imi vine sa le fut una. Branding, marketing, target, sisteme de nisa, consumator potential, smantanirea preturilor. Fuck off
da
Bine, mai discutam pe alte articole
astept. nu-mi dadeam seama dak ma injuri p mine sau mkt in general. nu eu l-am inventat:)) si te stiu?
Marketingul, stai linistita. De fapt chestiile create artifical in scopul de a ma lua de prost ca individ, in general. Si cu cat sunt mai apreciate de catre prostime, cu atat le urasc mai mult
Ca si Coelho. Sau Codul lui DaVinci. Sau Poltergeist. Sau orice ne ofera media si societatea ca senzational si imediat toti piticii obscuri se raliaza. “Moda” de a fi inteligent, sau informat, sau cult. Ei bine nu sunt nici inteligenti, nici informati, nici culti. Dimpotriva, sunt prostiti in fata – iar drama si paradoxul e ca le place, o iubesc si o imbratiseaza. Sheep, all of them. Generatia mandriei de a fi idiot, a formelor fara fond. Things have a way of repeating though…
poltergeist ala nu e zeitgeist de fapt?:)) si da… o atitudine ft vehementa impotriva consumerismului. tu cum tzi-ai satisface nevoile dak nu prin produse si servicii? si cum tzi le-ai alege daca nu s-ar diferentzia?
Zeitgeist intr-adevar
O sa iti raspund printr-o contra-intrebare, si nu ca sa ma echivez de la raspuns. In urma cu nu mai mult de 20-30 de ani marketingul era inca o pseudo-disciplina. Nu existau departamente de resurse-umane, de publicitate, de planning. Nu se auzise de conceptul de merchandising sau de branding. Cel putin nu in gradul de detaliu si teorie actuala. Si totusi, lumea consuma, alegea. Economia are mecanismele proprii de reglaj, la fel ca si piata. Problema mea nu este consumerismul, cat amplificarea nefericita a unor concepte si discipline doar de dragul a fi exagerate iar ulterior bagatul lor pe gatul prostilor. Care, evident, de abia asteapta. Iar apoi ii urmarim cum pasesc gratios pe coridoarele Facultatilor de Marketing, ei prefacandu-se ca invata, profesorii ca predau iar noi ca societate inghitindu-le galustile. Mai precis, nu am nevoie de un neica-nimeni de la marketing. Nici eu, nici nimeni, de fapt nici el saracul. Produsele se dezvolta, iar piata alege in functie de calitate, criteriu putin trecut cu vederea in cazul de fata. Mai precis, rolul marketingului e exact ameliorarea sau minciuna in fata a publicului consumator. E unealta perfecta, creata pentru ratati. Pentru cei ce produc prea scump (pentru ca nu sunt economic viabili), prea prost, prea… Pentru toti acesti “prea” negativi, exista medicamentul perfect: publicitatea, marketingul. Reclama e sufletul comertului, ideea de a baga pe gat cacatul cu forta, facandu-te insa sa il iei de ciocolata. Prefer sa cred ca nu ma prostituez in halul asta, ca si consumator. Cu atat mai mult nu pot respecta pe cei ce o fac ca mod de viata
da eu asta incercam sa zic – cat de multa atentie acorda cei ce fac strategii produsului si cat de putzina acorda cei pt care o fac.